‘’În anii puterii populare industria gazelor a căpătat o dezvoltare uriașă în comparație cu stadiul existent în regimul capitalist. Dezvoltarea justificată de condițiile construirii societății socialiste în R.P.R. nu a fost posibilă cu mijloacele de producție moștenite din trecut, acestea fiind insuficiente, dar mai ales de o mare diversitate constructivă cu predominanța modelelor perimate sau cu uzură înaintată, mijloace ce nu puteau asigura o exploatare rentabilă și fară riscuri.’’[1]

Este bineştiut că orice persoană sau comunitate beneficiară a serviciilor unei companii care operează infrastructuri de producţie, transport sau distribuţie energie,  în afara zonei de rentabilitate şi eficienţă economică a acestora, va achita mai devreme sau mai târziu costuri suplimentare.

Rândurile de mai jos nu sunt despre managementul integrităţii reţelelor sau instalaţiilor de producţie, transport sau distribuţie energie (sub orice formă, gaze naturale, energie electrică, sau termică) despre urmărirea curentă sau specială în exploatare, managementul riscului, norme tehnice de mentenanţă preventivă, predictivă sau proactivă.

Sunt despre costul operării unor sisteme tehnologice puse în funcţiune în perioada anilor 1960-1989, sau chiar mai devreme, proiectate pentru o perioadă normală de funcţionare limitată şi ulterior prelungită, exploatată la capacitate maximă, de a cărei moştenire beneficiem şi în ziua de azi.

Ca orice moştenire valoroasă ea aduce multe beneficii urmaşilor, dar şi provocări celor ce o administrează în prezent. Cu trecerea timpului perioada îndelungată de întrebuinţare începe însă să devină un factor împovărător, cu costuri de menţinere în viaţă (operare) din ce în ce mai mari. Frecvenţa lucrărilor de mentenanţă programate şi a intervenţiilor neplanificate creşte, parameterii iniţiali de operare se ajustează negativ, eficienţa în operare scade.

Toate acestea se reflectă în final în costuri. Costurile se reflectă în tarife, iar tarifele sunt suportate şi achitate întotdeauna de cineva. Fie direct în factura lunară, fie indirect în lipsa, calitatea scazută sau costurile suplimentare a unor serviciilor sociale. Următorul pas este intrarea reţelei respective în zona lipsei de competitivitate şi in final abandonarea acesteia.

Am încercat în graficele din de mai jos să ofer, în sumar, un exemplu comparativ şi o imagine elocventă între: costurile totale (investiţionale, de operare şi scoatere din funcţiune) ale unei infrastructuri energetice proiectată, construită şi exploatată în condiţii normale, şi costurile totale ale unei infrastructuri proiectată şi construită anterior anului 1989 pentru o durată de viata limitată, exploatată la capacitate maximimă şi in condiţii severe, dar a cărei durată de funcţionare a fost extinsă, cel mai adesea justificat, peste cea normală.

[1] Ing. I. Crivaţ. Accidente Tehnice de Foraj, Prevenire si Combatere. Editura Tehnica – Bucuresti 1959