Cu doar 2,5 luni înainte de termenul expirării plafonului la gaz, Ministerul Energiei re-anunță că „analizează” un nou plan de plafonare a prețului gazelor. Nu e o decizie, nu e un calendar, nu e o regulă. E o incertitudine. Iar în energie, incertitudinile cresc prețurile.

Piața gazelor nu funcționează pe bune intenții, ci pe predictibilitate și contracte care se încheie în general pentru următorul an. Și aici discutăm de contracte de achiziție gaze, contracte pentru rezervarea de capacitate de transport, contracte pentru rezervarea de capacitate de înmagazinare, contracte de vânzare, încheiate pe un termen de un an care nu pot să fie ulterior ”anulate” și produc efecte bănești. Când statutul sugerează că va schimba regulile în plin joc, producătorii, importatorii, traderii și furnizorii fac singurul lucru rațional: retrag oferte, amână emiterea de oferte, în fapt se se apără. Ofertele dispar din piață, lichiditatea scade, iar prețurile cresc — nu din lipsă de gaze, ci din lipsă de oferte, din lipsă de încredere .

Această practică de a crea incertitudine față de ce se va întâmpla la 1 aprilie 2026, nu protejează consumatorul. Îl taxează pe ocolite. Furnizorii introduc prime de risc, contractele se blochează, iar diferențele ajung, inevitabil, fie în factură, fie în bugetul de stat. Costul nu dispare. Se mută. Dar cu siguranță îl plătesc oamenii,

Mai grav, improvizația repetată (2020,2021,2022,2025,2026) transmite un mesaj toxic, că energia se guvernează „din scurt”, nu strategic. Investitorii care cer ani și milioane se vor uita la acest comportament și pun pauză. Producția internă nu crește cu ordonanțe de ultim moment, ci cu reguli stabile anunțate din timp, cu ceea ce este cel mai important dar lipsește cu desăvârșire – cu încredere.

Problema nu este plafonarea în sine. Problema este momentul. Când vii cu „analize” cu 2,5 luni înainte de termen, nu faci politică publică, faci managementul panicii. Iar panica este cel mai scump combustibil.

Dacă statul vrea cu adevărat să protejeze consumatorii, are soluții: țintirea ajutorului către vulnerabili, anunțarea modificării cadrului cu 9–12 luni înainte, crearea unui Mecanism de protejare a consumatorilor la fluctuații mari de preț, respectarea contractelor încheiate, consultarea reală cu piața. Altfel, vom continua să vedem paradoxul românesc: luăm măsuri să se ieftinească energia, măsuri care în fapt o scumpesc .

Energia nu iartă improvizația. Iar piața răspunde la aceste cauze exact cum știe, prin scumpire.