Am urmărit ani la rândul discursului oficial despre plafonarea prețurilor la energie și gaze. „Protejăm populația”, „ținem faptele sub control”, „statul intervine”. Toate aceste formule sună bine și chiar au protejat populația în anul 2022 – 2023.

În timpul crizei energetice (2022 – 2023), majoritatea statelor europene au făcut un lucru firesc: au împărțit costul crizei între stat, furnizori și consumatori. Au redus taxe, au tăiat din încasări bugetare și au acceptat pierderi temporare pentru a proteja populația și economia.

Statutul român a ales opusul.                                                     

În loc să reducă presiunea fiscală și să-și asume o parte din șoc, statul a speculat criză pentru a-și crea propriul cash-flow, plafonarea prețurilor a fost folosită ca instrument de finanțare mascată, după anul 2023.

Plafonarea nu a mai fost o măsură reală de protecție socială pentru gaze, după anul 2023. A fost o operațiune de finanțare mascată a statului român, construită pe amânări, datorii ascunse și transfer de costuri către consumatorii finali.

Statutul a promis bani furnizorilor. Nu i-a plătit. Furnizorii s-au împrumutat la bănci ca să susțină schema impusă prin lege. Iar costul acestor împrumuturi nu este suportat de stat, cel care a împins să fie făcute, ci va fi recuperat, discret, de la populație.

*) Considerăm dobânda de 7%/an și perioada de creditare de 547 de zile

Între 2022 și 2025, statul român a acumulat restanțe de cca. 22,3 miliarde de lei către furnizorii de energie și gaze. Din cauza întârzierilor, furnizorii au plătit dobânzi bancare estimate la 2,33 miliarde de lei .

Acești bani nu apar în discursul public. Nu apar în conferințele de presă. Nu apar în asumările politice. Dar apar, inevitabil, în costurile finale plătite de consumatori.

*) Banii se vor recupera de la consumatori începând cu 2025

**) Estimare AEI

În medie, fiecare consumator român a „beneficiat” de aproximativ 3.000 de lei prin plafonarea prețurilor. În același timp, a plătit suplimentar cca. 6.920 de lei, față de costul corect al energiei consumate, și urmează să mai achite încă cca. 187 lei – pentru dobânzi, exclusiv din cauza întârzierilor statului în a-și onora obligațiile legale. Aceasta nu este protecție.

De ce plafonarea nu se dorește a fi eliminată astăzi? Răspunsul este simplu, pentru că plafonarea convine statului, dar și unor actori din piață. Eliminarea ei ar însemna – pentru stat: recunoașterea oficială a datoriilor, presiunea uriașă pe deficitul bugetar și costurile politice majore; pentru unii furnizori: reducerea veniturilor și pierderea de clienți. În schimb, menținerea schemei permite: statului – amânarea plăților, cosmetizarea execuției bugetare și mutarea notei de plată unor terți, care ulterior să fie arătați cu degetul ca vinovați; unor furnizori – câștiguri mai mari decât pe o piață liberă funcțională.

Plafonarea după anul 2023, a funcționat ca un împrumut fără dobândă pentru stat, garantat de consumatori.

Este adevărat că plafonarea a ascuns și deficiențele instituțiilor statului, care nu au pregătit liberalizarea pieței de energie, care au favoziat sau tolerat de-a lungul timpului diverși actori de pe piață.

Furnizorii, transformați în bănci forțate. Majoritatea furnizorilor de energie nu au fost „speculatori”, așa cum se sugerează adesea. Au fost obligați prin lege să vândă sub cost, să suporte întârzieri și să se împrumute pentru a menține funcțională schemă pe care statul nu a fost capabil să finanțeze la timp. Statutul a refuzat să-și asume riscurile propriei politici și le-a transferat mai departe, către piață și, în final, către populație.

În Europa, criză energetică a fost tratată ca o urgență socială. În România, a fost tratată ca o oportunitate bugetară. Statutul român nu a împărțit povara crizei. A transferat-o în fapt mascat și în timp populației, în timp ce și-a protejat propriile încasări, necesare pentru toate găurile negre ale administrației românești.

Plafonarea prețurilor la gaze dincolo de anul 2023, nu a redus costurile. Le-a amânat. Nu a fost solidaritate. A fost inginerie financiară bugetară. Nota de plată vine acum. Și, ca de obicei, nu va fi achitată de cei care au luat decizia, ci de oameni.