România a stabilit, indirect, printr-un act normativ, ceea ce cu câteva zile în urmă un oficial al ANRM afirma Bursa de gaze din România, este complet imatură, pecetluind subordonarea referențială a României la Bursa de Gaze la Viena, dar dând și un semnal de neîncredre față de Bursa de Gaze din România (pentru că dacă nici statul nu are încredere în ea, de ce ar avea altcineva). Considerăm însă că s-a dat și un semnal de refuz de dezvoltare a bursei de gaze din România, deoarece actul normativ, recent publicat în M.O. nu vorbește de referința de pe Bursa de Gaze din Viena ca despre ceva temporar, perioadă în care se va urmări comportamentul evoluției burselor de gaze din România și analiza unei eventuale reveniri asupra acestei decizii.

România, țara cu a 3-a producție de gaze din Uniunea Europeană, acceptă pe termen nelimitat, ca cel mai important preț de referință de pe piața de gaze din România să fie cel stabilit într-o țară care nu exploatea0ză nici un metru cub de gaze, în care toate gazele, sub formă fizică, sunt din aceeași sursă, iar bursa este deținută într-o proporție de 50% de cel care livrează cele mai multe gaze care se tranzacționează acolo.

Având în vedere necesitatea abordării unitare a principiilor din aceeași piață, apreciem că dacă Bursa de gaze din România este complet imatură pentru a stabili prețul cu care se vinde cca. 10% din producția țării (respectiv gazele cuvenite statului ca redevență petrolieră), nici pentru celelalte 90% din gazele comercializate din producția internă, folosirea Bursei de gaze din România pentru tranzacționarea unei cote părți din producția vândută nu este ”corectă”. Astfel, producătorii de gaze poate ar trebui să solicite modificarea legi igazelor, care-i obligă să tranzacționeze gaze pe o Bursă complet imatură. În aceeași situație se găsesc și furnizorii de gaze care sunt obligați prin lege să achiziționeze/vândă gaze pe o Bursă complet imatură.

Prețul gazelor naturale stabilit pe bursa din Viena, conform contractelor pentru Q1 – 2018 sunt cu cca. 1,4% mai mari decât prețul mediu ponderat al gazelor stabilit pe Bursa Română de Mărfuri, ceea ce aparent dă ocazia să se afirme că s-a ales acea bursă care este mai scumpă, pentru a aduce mai mulți bani la bugetul de stat.

Dar, vom încerca să evidențiem câteva potențiale consecințe ale acestei decizii:

• prețul de referință, astfel stabilit va fi o referință puternică pentru prețul cu care se vor vinde gazele în România, ceea ce poate să determine prețuri mai mari ale gazelor, decât cele stabilite exclusiv pe baza cererii și a ofertei, în afara existenței unei referințe oficiale.
• acest preț de referință, care nu are o corespondență în țară va aduce numeroase suspiciuni la nivelul organelor de control, în situația în care un producător va vinde gaze chiar prin metode transparente, la un preț inferior prețului oficial stabilit ca referință.
• alegerea bursei din Viena pentru stabilirea prețului de referință pentru gazele naturale extrase în România, care stă la baza calculului valorii producției brute de gaze naturale și a contravalorii redevenței petroliere, va produce bani pentru această bursă; instituții/companii românești vor fi puse în situația de a achiziționa de la Bursa din Viena, de Rapoarte de preț, Analize, Prognoze etc. (acești bani ar fi putut rămâne în țară și contribui la dezvoltarea burselor românești).

Câștigul material pe care-l poate obține România apelând la referințele de preț de pe Bursa din Viena, este net inferior față de pierderile mari, date de semnalul lipsei de interes pentru realizarea în România a unei Piețe Libere funcționale de gaze și a unei Burse de Gaze performante.