Asistăm în această perioadă la o rescriere a hărții energetice a Europei. Acest proces, început cu cca. 10 ani în urmă, vizează două mari abordări, proiectele mediatice-persuasive (asistăm chiar la o sufocare cu  astfel de proiecte) și proiectele reale. Tot mai multe țări au înțeles succesul acestei abordări și-l joacă, bazându-se pe o resursă nelimitată : politicienii și politrucii.

Aceste categorii sociale, ajunse în importante poziții publice, s-au dovedit a fi cel mai bun mijloc de promovare și răspândire a proiectelor energetice mediatice plasate Inteligent, de către cei care doresc realizarea adevăratelor proiecte. Entuziasmați de oportunitățile identificate, politicienii își suflecă mânecile și se apucă de treabă, devenind uneltele perfecte ale construirii viitoarei, adevărate, Europe Energetice.

Analizând un recent raport ENTSOG (Asociația Transportatorilor de gaze din Europa), la Secțiunea Coridorul Sudic, Planul de Dezvoltare 2017-2026, mi-a atras atenția următoarea afirmație: ”Raportul vine într-un moment în care, pe de o parte, primele proiecte mari care au fost inițiate au intrat bine în faza de construcție – TAP (Trans Adriatic Pipeline), iar pe de altă parte, Europa de Sud Est se confruntă cu incertitudinea creată de un număr mare de inițiative privind proiectele regionale pentru formarea coridoarelor de gaz verticale (sud-nord), și orizontale (est-vest) „.

Torpilarea unor proiecte și punerea pe tapet a altora a devenit posibilă, facilă și ieftină, în ultimul timp prin intermediul ”SPA-ului politicienlior”, care dornici să arate electoratului numeroasele proiecte pe care le susțin, sunt puși uneori în situația de a face jocurile altora, adesea în mod inconștient. Dacă urmărim raportul ENTSOG, nu ne rămâne decât să ne mirăm de inventarul mare al proiectelor lansate în sudul Europei.

Astfel, găsim în Europa de sud 131 de proiecte din care 20 de proiecte FID (Final Investment Decision) si 111 proiecte non-FID (non FID –fără existența unui Final Investment Decision).

Regiunea sud est europeană găzduiește atât de multe noi proiecte de transport, încât realizarea lor ar aduce capacități de 3-4 ori mai mari decât necesarul pieței. Sumarizarea capacităților acestor proiecte este mult mai mare decât cele planificate în infrastructura din celelalte regiuni din Europa.

Pe lângă Raportul ENTSOG, în ultimul timp au apărut un număr mare de rapoarte și sinteze întocmite de diferite agenții de cooperare, multe liste de planuri și intenții. Sunt atât de multe proiecte încât inventarierea, urmărirea evoluției lor și impactul asupra piețelor este aproape imposibilă.

O întrebare care se desprinde: Cui folosește punerea pe piață a atâtor proiecte concurente?