Creșterea prețurilor la carburanți a devenit, în ultimele luni, una dintre cele mai apăsătoare poveri pentru economie și pentru populație. Fiecare leu în plus la pompă se propagă în lanț: transport mai scump, alimente mai scumpe, servicii mai scumpe. În acest context, apare o întrebare legitimă: dacă statul câștigă din această scumpire, nu ar trebui să întoarcă o parte din bani înapoi către cetățeni?

Datele arată clar: doar din TVA, ca efect direct al majorării prețurilor la benzină și motorină, statul a încasat suplimentar aproximativ 456 de milioane de lei de la începutul anului. Nu vorbim despre o performanță economică, ci despre un efect colateral al scumpirilor suportate de toți consumatorii.

În aceste condiții, o intervenție echilibrată și responsabilă nu ar însemna o pierdere bugetară, ci o corecție. Dacă statul ar decide să returneze aceste sume printr-o reducere de acciză de 25 de bani pe litru, în paralel cu un efort similar din partea distribuitorilor – așa cum s-a întâmplat în 2022 – efectul ar fi imediat și vizibil. Mai mult, eliminarea anomaliilor fiscale precum TVA aplicat peste acciză (adică „taxă la taxă”, estimată la aproximativ 50 de bani) ar aduce un plus de echitate în sistem.

Rezultatul? Un preț la pompă care ar coborî rapid sub pragul de 9 lei pe litru. Fără artificii complicate, fără scheme greu de implementat, fără presiune suplimentară pe buget. Doar printr-o redistribuire inteligentă a unor venituri deja încasate.

Este, de fapt, o chestiune de filosofie economică și de responsabilitate publică. Statul nu ar trebui să fie un beneficiar pasiv al crizelor, ci un actor activ în amortizarea lor. Când veniturile cresc nu din dezvoltare, ci din dificultățile cetățenilor, redistribuirea devine nu doar oportună, ci necesară.

Într-o perioadă în care încrederea în instituții este fragilă, astfel de măsuri pot transmite un semnal puternic: că statul nu doar colectează, ci și înțelege. Că nu doar taxează, ci și sprijină. Iar uneori, cele mai eficiente soluții sunt și cele mai simple.