O lovitură „reglementară” aplicată cu toporul – Regulamentul (UE) 2026/261 duce la riscul real ca România să rămână fără gaze în perioadele de ger exact când are mai mare nevoie.

Regulamentul (UE) 2026/261 (26 ianuarie 2026) promite o virtute politică: „tăiem gazul rusesc”. Sună bine. Problema e că, în practică, este o piesă de inginerie normativă făcută pentru titluri și conferințe de presă, dar care poate produce efectul invers în state de la marginea rețelei – inclusiv România: instabilitate, volatilitate, panică de piață și vulnerabilități la vârf de consum.

Realitatea crudă, UE a redus Rusia, dar nu a înlocuit-o „structural”

Rusia nu mai livrează „40%+” din gazul UE ca în 2021, livrările au coborât la circa 11% din importurile UE de gaz prin conducte în 2025, iar dacă luăm în considerare și LNG, Rusia este la un nivel de cca 17% din importurile totale de gaze ale UE în 2025.

Dar, asta nu înseamnă că Europa a devenit imună. Înseamnă doar că:

• UE a „cârpit” cu LNG, reducerea de consum și importuri mai scumpe;
• iar costul securității a fost mutat în prețuri și risc de aprovizionare, mai ales pentru state fără acces direct la terminale LNG și cu interconectări limitate.

România e fix în această categorie, poate sta relativ bine într-o iarnă blândă, dar la o iarnă dură, cu vârfuri de consum, devine dependentă de fluxuri regionale.

Ce face Regulamentul 2026/261, pe scurt, și de ce e periculos pentru „marginea rețelei”?

Regulamentul introduce interdicții etapizate și o logică de „închidere treptată” a importurilor rusești, inclusiv prin LNG și conducte.

Mai grav ghidul de implementare al Comisiei arată explicit că:

• nu se acordă excepții temporare pentru importuri de LNG sau gaz rusesc pe baza contractelor încheiate sau modificate după 17 iunie 2025 ;
• iar pentru aceste contracte „noi/ajustate”, interdicția se aplică din 18 martie 2026.

Asta e cheia, regulamentul nu lovește doar Rusia, lovește timpul de reacție.
În vârf de consum, securitatea gazelor se joacă în ore și zile, nu în „fluxuri de raportare”, „verificări”, „conformitate contractuală” și „încadrări juridice”.

În România, riscul este vârful de consum, nu media anuală.

În România, discuția reală nu e „importăm mult, tot anul?”. E: ce faci când ți se rupe echilibrul în ianuarie, într-o săptămână de ger și ai nevoie de completare rapidă?

Regulamentul introduce trei vulnerabilități pentru România:

Importul rapid devine administrativ/juridic imposibil. Cu Regulamentul 2026/261, ai o zonă mare de risc „gri”: origini, contract, intermediari, verificări – exact ingredientul perfect pentru blocaj, întârzieri și litigii comerciale.

Depinzi de regiune – iar regiunea are propriile jocuri. Când România trebuie să importe „la vârf”, importul vine prin coridoare și vecini. Iar dacă vecinii au interes, pot crea un „premium regional” și pot stoarce piața din România.

Infrastructura este încă în lucru. Transgaz are proiecte explicite de întărire a capacităților și coridoarelor („Coridorul Vertical”), cu termene care împing beneficii reale în 2027–2028. Asta înseamnă că în fereastra 2026–2027 încă ești într-o tranziție tehnică.

Ipocrizia derogărilor și riscul „gazului rusesc spălat” să fie revândut la suprapreț

UE vinde moralitate („stop Rusia”), dar acceptă în practică excepții și tranziții asimetrice , care creează:

• abordări cu două viteze;
• stimulent pentru reexporturi/relabelling ;
• oportunități de speculație pe coridorul regional.

Cazul Slovaciei și al Ungariei e deja politic exploziv. Guvernul slovac și ungar au anunțat chiar acțiune în justiție împotriva interdicției, numind-o „sinucidere energetică”, deși li s-a dat un calendar de interdicții (inclusiv LNG până la finalul din 2026 și prin conducte cu termenul 30 septembrie 2027, cu posibilitate extinsă până la 1 noiembrie 2027).

În acest mediu, riscul pentru România crește față de scenariile expuse anterior, deoarce:

• dacă apar volume „preferențiale” în regiune, ele vor merge către țările unde există pârghie politică/comercială;
• iar dacă există „gaz rusesc mascat” (prin mixuri, hub-uri, intermediari), România poate rămâne cu prețul mare și cu riscul de ne-livrare când are nevoie cel mai mult de gaz.

Efectul de piață cu volatilitate mare și panică, aduce a șantaj economic, chiar fără Rusia

Chiar dacă Rusia a scăzut ca pondere, piața europeană rămâne sensibilă. Conform IEA a crescut dependența UE de importurile de gaze, dar și vulnerabilitatea.

Asta se traduce în practică printr-un mecanism cinic:

• interdicția gazelor rusești și rigiditatea contractării gazelor aduce un risc perceput mai mare în Europa;
• risc perceput mai mare = prețuri forward mai mari;
• prețuri forward mai mari = costuri industriale mai mari;
• costuri industriale mai mari = presiune socială și politică și tăieri de consum „unde se poate” (industrie), ca să nu explodeze socialul.

Adică: „decuplarea” de Rusia poate produce, pe termen scurt, o formă de șantaj economic intern – prin preț și prin raritatea gazelor, nu neapărat prin Moscova.

În România prevederile Regulamentului pot transforma o săptămână de frig într-o criză acută

În scenariul realist (ger prelungit, consumuri ridicate, fluxuri regionale tensionate), se poate întâmpla următoarea situație:

1. Este frig și este necesar import rapid pentru echilibrare.
2. Piața regională e scumpă și limitată în volume disponibile.
3. Apar „volume” prin regiune, dar cu risc de origine/contract.
4. Furnizorii devin prudenți (nu vor să încalce Regulamentul 2026/261).
5. Decizia se mută în avocați și proceduri, nu în dispecerat.

Și atunci nu mai contează cât de frumos sună regulamentul. Contează un singur lucru: continuitatea livrării și plata oricărui preț cerut.

Regulamentul 2026/261 este o politică de securitate care poate produce insecuritate

Regulamentul (UE) 2026/261 este, ca intenție, o armă geopolitică. Ca implementare, riscă să fie o armă cu recul:

• rigid în loc să fie „crisis-aware”;
• procedural în loc să fie „operational”;
• moralizator în loc să fie „infrastructural”.

Pentru România, pericolul nu e „Rusia ne taie gazul” (asta e deja internalizat). Pericolul e că UE construiește o interdicție fără o plasă de siguranță în care să interconecteze, capacități de acces, LNG, stocare suficientă, reguli de urgență care chiar funcționează rapid).

Ce ar trebui să ceară România – fără menajamente UE

1. Clauze operaționale de urgență: proceduri scurte, clare, ex ante, pentru importuri de echilibrare în vârf (nu după ce ai intrat în criză).
2. Mecanism anti-speculă regională: transparență pe fluxuri și sancțiuni pentru manipulări (altfel „solidaritatea” rămâne poezie).
3. Accelerarea infrastructurii (coridor vertical, RO–BG, întăriri interne) tratată ca proiect de securitate națională, nu ca proiect „de investiții”.
4. Reguli de trasabilitate care nu blochează sistemul: dacă verificarea originii durează mai mult decât vârful de ger, ai construit o bombă birocratică.

La Bruxelles, Regulamentul (UE) 2026/261 este prezentat ca un act de suveranitate europeană: eliminarea treptată a importurilor de gaze naturale din Rusia, pregătirea eliminării petrolului rusesc și consolidarea monitorizării dependențelor energetice. Politic, sună impecabil. Dar în realitatea tehnică a sistemelor energetice, mai ales în Europa de Est, acest regulament riscă să devină exact opusul intenției sale un accelerator de vulnerabilitate în momentele de vârf de consum. România nu are o problemă structurală anuală de dependență. Problema ei este vârful de iarnă. Iar regulamentele nu încălzesc calorifere.