Preşedintele Klaus Iohannis relansează negocierile cu producătorii de gaze din Marea Neagră în campania prezidenţială, schiţând un posibil proiect de ţară pentru următorii cinci ani: România, hub energetic regional. Şeful de stat se foloseşte de fereastra de oportunitate apărută după înlăturarea guvernului Dăncilă pentru a proiecta un model de dezvoltare geo-economică bazată pe valorificarea Mării Negre atât strategic, cât şi comercial.

Consensul pe care preşedintele Klaus Iohannis l-a obţinut de la liderii politici pentru a aloca 2% din PIB la Armată este ultimul proiect important înfăptuit de România. Acesta a fost argumentul cheie care a contribuit la consolidarea poziţiei ţării noastre ca pilon de stabilitate al Flancului Estic al NATO şi creşterea prezenţei militare americane în România. Este singurul proiect în care ţara noastră, în ultimii doi ani şi jumătate, a demonstrat că vrea să fie un partener serios al comunităţii internaţionale.

Organizarea Summit-ului celor Trei Mări (Bucureşti 2018), a Summit-ului Consiliului UE (Sibiu 2019) şi reformularea conţinutului din Parteneriatul Strategic cu SUA (septembrie 2019) reprezintă lianţii care par să conecteze obiectivele geopolitice ale României cu cele economice, axate pe o dezvoltare durabilă, cu accent pe valorificarea resurselor Mării Negre în sens larg, în beneficiul ţării noastre.

Prezent săptămâna trecută la inaugurarea staţiei de comprimare a gazelor naturale de la Podişor, Klaus Iohannis a identificat şi primul partener în dezvoltarea proiectului de ţară pe care l-a propus, şi căruia i-a încredinţat misiuni clare în acest sens. Este vorba despre compania Transgaz, pe care a şi decorat-o, afirmând că aceasta a pornit deja pe drumul dezvoltării la scară regională, în urma începerii lucrărilor la gazoductul din Republica Moldova.

Interconectarea regională este una dintre precondiţiile de a construi un hub energetic iar evidenţierea eforturilor care stau în spatele conductei BRUA a fost semnalul dat de Klaus Iohannis către celelalte companii din sectorul energetic să se alăture acestui proiect. Preşedintele şi-a exprimat, astfel, suportul pentru singura companie românescă care a reuşit să demostreze că este capabilă să susţină un proiect cu adevărat strategic pentru ţară, în ciuda asalturilor politice repetate la care a fost supusă, la scenă deschisă.

Strategia Energetică elaborată în anul 2016 şi actualizată succesiv în anii 2018 şi 2019 confirmă avantajele României în această cursă care poate determina nu numai consolidarea prosperităţii românilor, dar şi a securităţii energetice ţării. „Într-un asemenea mediu de piaţă, România are, prin oportunităţile oferite şi prin poziţia sa geografică, posibilitatea de a deveni un hub regional de echilibrare/tranzacţionare care să contribuie semnificativ atât la asigurarea/fluidizarea comerţului transfrontalier cu gaze naturale, cât şi a securităţii energetice a Europei”, se arată în document.

Transformarea României într-un centru energetic regional poate genera un model nou, inovator de dezvoltare economică, mult mai aproape de tiparul occidental decât de visele cripto-comuniste, cu iz balcanic, ale unora dintre liderii de opinie naţionalişti de pe la noi.

În final, vorbim, probabil, despre unul dintre puţinele demersuri serioase care ar putea aduce bani semnificativi la bugetul naţional, ceea ce ar crea premisele de îmbunătăţire a standardului de viaţă în România.

Semnalul preşedintelui pentru noul guvern al României aduce, cu claritate, o altă problemă în prim-plan: are cineva curajul să îşi asume să permită exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră fără să avem garanţia şi angajamente ferme de la cei implicaţi că vor sprijini constituirea unui hub energetic regional în România?

Ultimul director al unei companii româneşti importante din sectorul energetic care a vorbit despre cum poate fi implementat un hub energetic românesc a fost Mariana Gheorghe. În anul 2017, doamna Gheorghe explica faptul că, pentru a avea un hub, „pe lângă interconectare, este nevoie de o componentă de reglementare, dar şi de una comercială. Partea comercială depinde de modul în care se întâlnesc cererea şi oferta, dacă cele două se intersectează pe un traseu care trece prin România.” Cu alte cuvinte, fără un parteneriat consistent şi asumat clar între decidenţii politici şi mediul de afaceri privat, şansele unui hub regional românesc scad semnificativ.

Pentru a complica şi mai mult situaţia, în ultimii doi ani, aprovizionarea şi consumul global de gaze naturale au cunoscut o creştere rapidă iar, în regiune, Bulgaria şi Grecia, deşi nu sunt producători, se profilează ca hub-uri de gaze naturale pentru Sudul şi Estul Europei.

Vecinii noştri au făcut paşi rapizi în această direcţie în timp ce, la noi, desele schimbări ale cadrului fiscal şi de piaţă au determinat creşterea importurilor, scăderea producţiei naţionale şi amânarea sine die a investiţiilor critice în sector.

În acest timp, Bulgaria a introdus tranzacţionarea obligatorie a gazului natural (pe care România tocmai se gândeşte să o elimine), a diminuat monopolul companiei de stat care importă de la Gazprom şi a început să pună pe picioare interconexiunile regionale. Mai mult, aceasta pare a fi tranşat cu Rusia că traseul celui de-al doilea fir al conductei Turkish Stream va trece pe teritoriul bulgar, ajutând, astfel, la eliminarea tranzitului gazelor ruseşti prin Ucraina şi, implicit, prin România.

Grecia tocmai a înfiinţat o bursă de energie şi a demarat procedurile de autorizare a unei case de compensare şi de garantare cu resurse naţionale, atrăgând în acest proiect pe cei de la BERD şi bursa de energie din Cipru. Scopul este acela de a pune bazele unei pieţe solide inclusiv pentru importurile de LNG din SUA sau Qatar.

Până la un anumit punct, între agenda preşedintelui Iohannis şi cea a investitorilor privaţi şi a principalelor companii de stat din sector, altele decât Transgaz, există suficiente linii comune. Dar, lucrurile nu par că merg suficient de departe. Dereglementarea preţului la producţie (preşedintele Iohannis a vorbit despre „îndreptarea răului produs de PSD” prin OUG 114) nu mulţumeşte pe toată lumea.

Companiile producătoare, pe fondul instabilităţii legislative, par că s-au îndepărtat dinspre termenul de hub şi au avansat un alt concept: România, cel mai important producător de gaze naturale din Uniunea Europeană.

Până la urmă, este important să ne întrebăm de ce este atât de important pentru o ţară ca România ca să se definească drept un hub energetic regional. Răspunsul este simplu: cu gazul în poartă, românii riscă să rămână la fel de săraci, dacă singurul lucru pe care îl putem face este să dăm resursa pe gratis populaţiei cu venituri mari sau industriei energofage.

De la sondă şi până la clientul final, gazul capătă valoare ridicată prin serviciile adăugate de transport, distribuţie şi furnizare, prin cuplarea cu alte servicii de utilitate publică, cum ar fi furnizarea de energie electrică.

Din aceste servicii cu valoare adăugată şi din veniturile pe care acestea le generează pe piaţa românescă sau pentru cele din regiune vin locuri de muncă, taxe şi impozite, bani pentru drumuri, şcoli şi spitale şi investiţii în infrastructura de energie, ceea ce generează prosperitate.

Molecula de gaz este valoroasă şi prin banii pe care îi generează, atât pentru a scoate din sărăcie comunităţi întregi de români, cât şi pentru a construi un altfel de viitor generaţiilor următoare, pentru a reduce decalajul economic faţă de ceilalţi membri ai UE. Dar, pentru aceasta, ne trebuie o piaţă regională la Bucureşti, construită inclusiv cu sprijinul sectorului privat.

În schimb, marii retaileri şi furnizori trebuie să se obişnuiască cu ideea că o piaţă liberă şi tranzacţionarea gazelor naturale în condiţii de transparenţă sunt pilonii reali ai construcţiei pieţei din România, mai ales în contextul implementării noilor norme europene privind piaţa internă a energiei, de la 1 ianuarie 2020.

Intuiţia preşedintelui Klaus Iohannis este aceea că transformarea României într-un hub energetic în Estul Europei este o garanţie pentru prosperitate. La nivel declarativ, piaţa, însă, nu şi-a mai manifestat un angajament ferm, aşteptând, în schimb, răspunsuri coerente cu privire la stabilitatea şi predictibilitatea cadrului fiscal, care să stimuleze investiţiile.

Guvernul Ludovic Orban nu are o misiune simplă, moştenind de la defunctul minister al Energiei, rămas de vreme bună fără ministru, o propunere de modificare a Legii Offshore. Acolo, deşi se face referire în expunerea de motive la obiectivul dezvoltării unui hub energetic în România, se propune tocmai eliminarea câtorva dintre dintre precondiţiile cheie pentru atingerea misiunii încredinţate de preşedintele Klaus Iohannis.

Guvernul României, pentru a construi un hub energetic regional, trebuie să elimine în primul pas preţul reglementat la producţie, într-un orizont de timp cât mai scurt, fără a-l împovăra pe consumatorul român şi să asigure că cel puţin o parte din resursa naţională se va tranzacţiona în România pe termen mediu şi lung.

Al doilea pas este ca Executivul să finalizeze legislaţia pentru protejarea consumatorului vulnerabil, pentru a preveni risipa şi a-i ajuta cu adevărat pe toţi românii care au dificultăţi la plata facturilor de energie să iasă din sărăcie. În acelaşi timp, ar trebui să ne lămurim dacă operatorii privaţi îşi asumă acest obiectiv cu subiect şi predicat, migrând dinspre ideea de a fi simpli producători sau furnizori, spre a face parte dintr-un proiect de ţară care să contribuie la bunăstarea României.

SURSA: EUROPOLITICS.RO