În urmă cu câteva zile a fost finalizat draftul Strategiei Energetice a României. Înaintea unor discuții pe fond consider necesară aplecarea asupra unei aprecieri larg dezbătute după apariția în spațiul public al documentului și anume: „România mai are gaze naturale doar pentru un deceniu?”

Resursele geologice de gaze naturale (excluzând cele din Marea Neagră) conform datelor din draftul Strategiei Energetice, sunt estimate la cca. 700 mld m³, dar rezervele dovedite, probabile și posibile sunt estimate la cca. 150 mld m³.

Rezervele dovedite  reprezintă doar o parte din resursa de gaze, fiind caracterizate de faptul că acestea pot fi efectiv extrase în condiții fezabile, având în vedere nivelul actual al prețului gazelor pe piață, costurile de explorare și exploatare a zăcămintelor, redevențele, taxele speciale etc.

Orice modificare a acestor elemente face ca teoretic, rezervele dovedite, probabile și posibile, să crească sau să scadă. Spre exemplu este posibil ca o parte mai mare din resursa de gaze existentă să devină rentabilă să se exploateze și astfel să asistăm scriptic la o creștere a rezervei dovedite și respectiv să asistăm la o creștere a numărului de ani pentru care ”gazele ar acoperi consumul în România”.

Astăzi, raportarea rezervelor dovedite fezabile la producția de gaze existentă, arată că rezervele dovedite, probabile și posibile ar fi suficiente pentru o perioadă de aproximativ 12 ani (la un consum de cca. 12 mld m³ gaze naturale).

Apreciez că acest indicator trebuie vehiculat, doar însoțit de ipotezele în care acesta a fost calculat.

În consecință, suficiența gazelor naturale în România (numărul de ani pentru care România poate să-și acopere consumul din producția deținută) este influențată, fără a se limita doar la următoarele situații (analiza excluzând gazele din Marea Neagră) :

• creșterea costurilor de exploatare datorită vechimii zăcămintelor, creșterea nivelului redevențelor și creșterea taxelor pot determina ”reducerea” rezervelor dovedite, probabile și posibile de gaze și implicit reducerea numărului de ani pentru care gazele ar fi suficiente (menținerea nivelului de import, a lipsei exportului de gaze ar putea determina ca numărul posibil de ani în care producția ar acoperi consumul în România să fie de cca. 13 ani);
• scăderea consumului de gaze (în lipsa exportului și a unui import similar cu cel din anul 2015) ar putea determina creșterea numărului de ani pentru care gazele ar fi suficiente (la aceleași prețuri, redevențe, taxe etc. ar putea determina ca numărul posibil de ani în care producția ar acoperi consumul în România să fie de cca. 16 ani);
• creșterea importurilor de gaze la un consum relativ constant și în lipsa exportului de gaze, ar putea determina creșterea numărului de ani pentru care gazele ar fi suficiente (la aceleași prețuri, redevențe, taxe etc. ar putea determina ca numărul posibil de ani în care producția ar acoperi consumul în România să fie de cca. 17 ani);
• lipsa reengineeringului sistemului de transport, coroborat cu scăderea presiunii zăcămintelor, datorită gradului ridicat de depletare poate determina reducerea posibilității de transport a gazelor pe distanțe mari sau posibilitatea preluării gazelor în viitoarele conducte magistrale de presiuni ridicate, fapt ce poate aduce o potențială reducere a producției, respectiv poate crește numărul de ani pentru care gazele ar fi suficiente (la aceleași prețuri, redevențe, taxe etc. ar putea determina ca numărul posibil de ani în care producția ar acoperi consumul în România să fie de cca. 19 ani, cu mențiunea că o importantă parte din consum va trebui acoperită din import);
• exportul gazelor naturale, în limita unor cantități determinate de excedentele de gaze din timpul perioadei călduroase, poate determina reducerea numărului de ani pentru care gazele ar fi suficiente (la prețuri de piață mai mici, redevențe mai mari, taxe mai mari etc și fără intrarea unor cantități din import, ar putea determina ca numărul posibil de ani în care producția ar acoperi consumul în România să fie de cca. 9 ani).

Există și un scenariu optimist de Energie Inteligentă, în care creșterea eficienței energetice, obținerea unei energii eficiente, creșterea cantității de energie regenerabilă în balanța de energie primară, dezvoltarea pe scară largă a cosumatorilor, recuperarea energiei secundare, impunerea sistemelor de co și trigenerare, folosirea în scop energetic a deșeurilor vegetale și gunoaielor, folosirea gazelor de joasă presiune și a gazelor manufacturate, extragerea și utilizarea energiei termice și cinetice a fluidelor care circulă prin conducte sau canale, imobile zero-energetic, interschimbabilitatea și dualitatea combustibililor, coroborat cu dezvoltarea cercetării geologice, inclusiv apelând la gazele din Marea Neagră, preconservarea resurselor existente etc. ar putea permite creșterea semnificativă a numărului de ani pentru care gazele ar fi suficiente (la aceleași prețuri cu intrarea unor cantități de gaze din import semnificative în perioadele cu prețuri mici pe piețele internaționale, ar putea determina ca numărul posibil de ani în care producția ar acoperi consumul în România să fie de până la 60 ani).

Acest indicator ”numărul de ani de folosire a gazelor” este un important indicator pentru stabilirea de politici fiscale (în domeniul gazelor), politici energetice și mai ales politici de securitate (pe zona energetică), politici care-l și influențează, dar nu trebuie folosite într-un mod inadecvat deoarece pot crea panică sau speranțe.

În concluzie, în funcție de evoluția pieței de gaze (preț și consum), de interconectările României cu  alte state și posibilitățile reale de export, de interschimbabilitatea formelor de energie, dar mai ales de adaptarea politicilor (energetice și fiscale) la aceste realități, dar și la obiectivele strategice ale României, numărul de ani pentru care gazele (exceptând gazele din Marea Neagră) pot să  determine ca numărul de ani pentru care gazele ar putea fi suficiente (să acopere teoretic integral consumul de gaz al României) poate să fie mai mic sau mai mare de 10 ani.