Noile modifcări în sistemul fiscal din România, au adus creșteri de 10 ori (!) a unor taxe pentru unele companii, cu scopul de a aduce bani la bugetul de stat, dar fără o abordare unitară la nivelul acelorași tipuri de activități. În general saltul mare al unor taxe aduce destabilizări la nivelul financiar al companiilor, care se reflectă în general în reducerea volumului investițional sau creșterea prețurilor.

Prin Ordonanța nr. 5 din 22 ianuarie 2013 privind stabilirea unor măsuri speciale de impozitare a activităților cu caracter de monopol natural din sectorul energiei electrice și al gazului naturale s-a instituit impozitul pe monopolul natural din sectorul energiei electrice și al gazului natural aplicabil SNTGN Transgaz SA în calitate de operator de transport și de sistem al gazelor naturale, termenul inițial de aplicare a impozitului menționat fiind 31 decembrie 2014 și prorogat succesiv până la data de 31 decembrie 2025.

ANRE stabilește anual venitul reglementat și tarifele reglementate pentru activitatea de transport gaze naturale, în conformitate cu metodologia de stabilire a tarifelor reglementate pentru serviciile de transport al gazelor naturale.

Până în anul 2019 impozitul pe monopol reprezenta o cheltuială recunoscută în venitul reglementat și recuperată de Transgaz prin intermediul tarifelor de transport aprobate de ANRE (conform metodologiei aprobate de ANRE prin Ordinul 32/2014) iar începând cu anul 2019, prin Ordinul nr.41/2019, ANRE aprobă o nouă metodologie de stabilire a tarifelor reglementate pentru serviciile de transport al gazelor naturale.

Una dintre principalele modificări cuprinse în metodologia aprobată de ANRE prin Ordinul nr.41/2019 se referă la interzicerea recuperării de către Transgaz a cheltuielii cu impozitul pe monopol prin venitul reglementat de transport gaze naturale, începând cu data de 1 octombrie 2019, contrar prevederilor metodologiei de tarifare precedente care permitea în mod corect recuperarea cheltuielii cu impozitul pe monopol prin venitul reglementat în cadrul costurilor ce nu pot fi controlate de conducerea societății și asupra cărora societatea nu poate acționa direct pentru creșterea eficienței activității de transport al gazelor naturale.

Această modificare este în contradicție cu prevederile aceleiași metodologii de tarifare aprobată prin Ordinul nr.41/2019 care stabilește că în venitul reglementat se recunosc costurile aferente activității de transport al gazelor naturale, ce nu pot fi controlate de conducerea OTS și asupra cărora aceasta nu poate acționa direct pentru creșterea eficienței activității de transport al gazelor naturale, fiind recunoscute în venitul reglementat cheltuieli din categoria redevențelor, taxe și impozite stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, contribuții aferente fondului de salarii precum și alte categorii de cheltuieli.

Prin nerecunoașterea cheltuielii impozitului pe monopol în venitul reglementat nu se asigură respectarea principiului general din metodologia de tarifare care permite recunoașterea în venitul reglementat a cheltuielilor care nu sunt sub controlul conducerii OTS (taxe, impozite).

Conform precizărilor publicate pe site-ul ANRE, eliminarea cheltuielilor cu impozitul pe monopolul natural s-a efectuat pentru a asigura similitudine cu metodologia de stabilire a tarifelor de distribuție a gazelor naturale și având în vedere recomandările Curții de Conturi a României, precum și Nota de fundamentare a actului normativ care instituie acest impozit.

Din informațiile prezentate de operatorul de transport al energiei electrice (Transelectrica) la fundamentarea Bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2023 și estimări pentru anii 2024 – 2025, impozitul pe monopol reprezintă un procent de 0,47% din venitul aferent serviciului de transport al energiei electrice (8.650 mii lei impozit monopol, 1.829.626 mii lei venituri din servicii prestate pe piața energiei electrice din activități care permit înregistrarea de profit).

În situația operatorului de transport al gazelor naturale – SNTGN Transgaz, impozitul pe monopol reprezintă un procent de 4,63% din venitul aferent serviciului de transport al gazelor naturale în Bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2023 (impozit monopol 69.762 mii lei, venituri din servicii prestate 1.506.570 mii lei, ponderea impozitului pe monopol în cadrul activității de transport gaze naturale fiind de 10 ori mai mare decât cea aferentă activității de transport energie electrică.

În tabelul de mai jos o situație comparativă cu nivelul impozitului pe monopol, având la bază datele din Bugetele de venituri și cheltuieli pentru anul 2023 și estimări pentru anii 2024 – 2025 a celor doi operatori de transport (gaze naturale și energie electrică) si respectiv proiectul BVC 2024 :

Notă: Soluția nu este creșterea impozitului pe monopol la Transelectrica. Comparația are ca scop doar să demonstreze lipsa abordării unitare a unui concept

Nu este justificată asigurarea unei similitudini cu metodologia de stabilire a tarifelor de transport energie electrică, în condițiile în care impactul în venitul reglementat al operatorului de transport gaze naturale este de 10 ori mai mare decât impactul in venitul reglementat al operatorului de transport energie electrică.

Totodată conform art. 18 din Metodologia de stabilire a tarifelor reglementate pentru serviciile de transport al gazelor naturale, ”CPD reprezintă cheltuieli de exploatare deductibile fiscal în limita prevederilor legale în vigoare, aferente activității de transport al gazelor naturale, ce nu pot fi controlate de conducerea OTS și asupra cărora aceasta nu poate acționa direct pentru creșterea eficienței activității de transport al gazelor naturale, recunoscute de ANRE într-un an al perioadei de reglementare”.

În cazul Transgaz nivelul estimat al cheltuielilor cu impozitul pe monopol pentru anul gazier 2023-2024 (01.09.2023 – 30.09.2024) este de 70,38 milioane lei, ceea ce reprezintă 4,27 % din venitul reglementat corectat aprobat pentru anul gazier 2023 – 2024 – 1.647 milioane lei.

Conform OG 5/2013 nivelul impozitului pe monopol din sectorul gazelor naturale este 0,85 lei/MWh pentru cantitatea transportată numai prin sistemul de transport și 0,1 lei/MWh pentru cantitatea transportată către sistemele de distribuție.

Impozitul pe monopol pentru cantitatea transportată numai prin sistemul național de transport este de 0,85 lei/MWh, respectiv pentru fiecare MWh transportat prin sistemul național de transport, Transgaz înregistrează o cheltuială nerecunoscută în venitul din transport de 0,85 lei (7,84% din tariful mediu de transport calculat pentru anul gazier 2023-2024) care conduce la reducerea EBITDA și implicit la reducerea capacității de a asigura surse necesare finanțării programului de investiții, ridicând serioase întrebări în asigurarea securității energetice a României.

Absurditatea nerecunoașterii venitului reglementat prin tariful de transport, determină ca în situația dublării cantității de gaze naturale transportată, o dată cu exploatarea gazelor din Marea Neagră, va determina o dublare a cheltuielii cu impozitul pe monopol fără a determina o creștere a venitului din transport, deoarece acesta este un venit reglementat fix pentru un an de reglementare (octombrie 2023 – noiembrie 2024). Cu alte cuvinte, cu cât se transportă o cantitate de gaze naturale mai mare, cu atât activitatea de transport devine mai ineficientă financiar, din cauza cheltuielii cu impozitul pe monopol mai mare (venitul reglementat fiind fix).

Înregistrarea și plata impozitului pe monopol, fără a avea posibilitatea recuperării acestei cheltuieli majore prin venitul din transportul gazelor naturale, are ca efect decapitalizarea societății, diminuarea indicatorilor financiari (EBITDA) cu impact direct în limitarea accesului la finanțare (societatea fiind limitată prin contractele de finanțare la un grad de îndatorare al împrumuturilor nete de maxim de 5,5 X EBITDA) și creșterea presiunii pe fluxurile de numerar ale societății care are obligația achitării unei cheltuieli majore cu impozitul pe monopol dar pe care nu o încasează prin tariful de transport.

Apreciez că în folosul asigurării siguranței și securității consumatorului român de gaze, dar și pentru evitarea creșterii prețului la gaze, regândirea fiscalității energetice, concomitent cu aplicarea corectă a unei metodologii de tarifare care să cuprindă cheltuielile reale este singura cale corectă.