octombrie 3, 2022
Mult așteptatele măsuri ale UE pentru piața de energie și gaze, nu aduc facturi mai mici
După distrugerea speranțelor românilor privind obținerea unor facturi mai mici la energie, de prea multele OUG-uri, privirile au fost ațintite asupra UE. Dar am aflat că […]
septembrie 29, 2022
Pactului pentru Reziliența Energiei Curate în România
Asociația Energia Inteligentă lansează Pactului pentru Reziliența Energiei Curate în România, un program care își propune derularea de campanii de analiză, informare și conștientizare asupra necesității […]
septembrie 29, 2022
Tranzițiile energetice începute și creșterea criminalității, inclusiv cibernetice, impun un mix energetic securitar
Energia solară, eoliană, hidro, dar și cea nucleară și bazată pe hidrogen este sigură, curată și la îndemâna noastră. În același timp se impune dezvoltarea un […]
septembrie 28, 2022
dezbaterea online „Hidrogenul, parte din mixul de energie curată al României”,
Asociația Energia Inteligentă organizează dezbaterea online „Hidrogenul, parte din mixul de energie curată al României”, ce va avea loc vineri, 30 septembrie 2022, orele 11.00 – […]
septembrie 27, 2022
Legea protejării consumatorilor de energie, devenită legea reducerii consumului și acum legea creșterii natalității!
Ani la rând am spus, în România mai rău nu se poate. De fiecare dată m-am înșelat. Și m-am înșelat din nou., parcurgând Amendamentele aprobate în […]
RomaniaEnglish