“Schimbările din decembrie 1989, au condus la o nouă modificare a sistemului politic, abolindu-se sistemul socialist și încercând înlocuirea acestuia cu un sistem capitalist bazat pe economia de piață. Această modificare a adus o reconsiderare a valorilor acceptate și promulgate de societate. Similar anilor 1945-1950, de aceste modificări profită speculanții. Diferența majoră între perioada de după 1989 și cea amintită anterior o reprezintă faptul că acea perioadă s-a stins repede, iar aceasta se prelungește nejustificat de mult cu repercusiuni ireversibile asupra societății românești.

Politica Guvernului României, de creștere a confortului termic al populației începută după anul 1991, a condus la înființarea de noi distribuții de gaze naturale în peste 500 de localități, dublarea lungimii conductelor de distribuție, etc., care necesitau personal de întreținere și exploatare. Este important de semnalat însă că personalul din cadrul Întreprinderilor de Distribuție Gaze Naturale până în anul 1990 efectuau și lucrările de proiectare și construcție montaj a conductelor de distribuție, la care ulterior s-a renunțat, acestea fiind realizate de diverse firme particulare, contra cost.”[1]

Până acum câteva zile eram de părere că cea mai URÂTĂ rețea de distribuție a gazelor naturale se află în localitatea Taruntino din Ucraina (Foto 2).

O poză sugestivă este atașată acestui material. Mai multe fotografii, la fel de sugestive, puteți găsi folosind generosul google.com. Am discutat cu colegii mei despre acest subiect, am căutat eventualele motive care au stat la baza acestei soluții, am făcut glume, am găsit scuza pentru a închide subiectul: “Ucraina nu este membră a Uniunii Europene!”.

Sigur termenele de “rețea de distribuție gaze naturale frumoasă” sau “rețea de distribuție gaze naturale urată” nu sunt definite în standardele sau normele tehnice de specialitate, iar aceasta poate fi o firavă scuză pentru cei care și-au pus amprenta pe acestă lucrare în toate fazele proiectare, avizare, execuție, punere în funcțiune.

Apoi am aflat că în orașul Sinaia, perla Carpaților, există o rețea de alimentare cu gaze naturale a unui de bloc de locuințe cu totul deosebită. Am apelat la același generos google.com și am înlemnit (Foto 3).

Inițial am crezut că este vorba de un articol scris cu rea intenție de un ziar local la adresa unuia din cei doi mari operatori ai sistemelor de distribuție gaze naturale din România, apoi am văzut că posturi de televiziune echilibrate au atras și ele atenția asupra acestui caz.  Cred că fotografia alăturată este relevantă, iar rețeaua de distribuție din Ucraina devine istorie. Clasamentul meu are acum un nou lider. Unul incontestabil.

Recenta strategie energetică a României, varianta ianuarie 2017, propune un procent de 27% gaze naturale în mixul energiei primare în scenariul optim 2030. Cred că suntem optimiști! Acceptând în industria noastră soluții tehnice precum cele din Sinaia, București (Foto 1) sau Mediaș (Foto 4), acel 27% va rămâne o cifră pe hârtie, eventual un vis frumos.

Consumul actual de gaze naturale din România este aproximativ 11.000.000.000 Sm³/an. Din acest sector se hrănesc mii de familii ale unor proiectanți, furnizori de echipamente, constructori, producători, transportatori sau distribuitori de gaze naturale.

Promovarea unor astfel de soluții va conduce imediat la costuri suplimentare și implicit la reducerea consumului de gaze. Scăderea consumului cu cca. 100.000 mc înseamnă pierderea a două locuri de muncă în industria noastră. Impactul vizual – greu de cuantificat.

“Vrem o țară ca afară!?”. Atunci trebuie să fim mai puțin indulgenți și să refuzăm promovarea soluțiilor tehnice similare celor prezentate mai sus.

[1] Dumitru CHISĂLIȚĂ, “Comportamentul organizațional al Societății Române de Gaze”, Sibiu 2000