De fiecare dată când încep alegerile la București, apare același refren. Candidații vin cu aceleași pliante, aceleași sloganuri prăfuite, aceleași promisiuni mici, de parcă orașul ăsta ar fi o pereche de pantofi pe care îi mai poți purta dacă îi lipești încă o dată.

Promit câte o stradă reparată, câteva autobuze noi, două parcuri cosmetizate, câteva fire de iarbă.
Și, eventual, câțiva kilometri de țeavă înlocuiți la termoficare.

1. Promit să stingă becul care pâlpâie, dar ignoră centrala care se prăbușește

Candidații vorbesc despre:

• câteva avarii au rezolvat,
• câte se vor repara dacă ajung primari,
• câte străzi se vor asfalta,
• câte autobuze vor cumpăra.

Dar nu vorbește nimeni despre Bucureștiul viitorului, Bucureștiul lui 2030, Bucureștiul lui 2050, care nu poate fi clădit decât dacă ne alocăm 25 de ani, adică votăm astăzi viziunea și de mâine o aplicăm,  
Nu vorbește nimeni despre rețelele electrice smart, despre rețele inteligente de încălzire, despre reziliență, despre suportabilitatea Bucureștenilor – cât vor mai suporta cârpelile din București.

Promisiunile actualilor primari este că vor repara butonul.  

2. Promit pansamente într-un timp în care noi avem nevoie de operație pe cord deschis

Candidații au spus:

• că „schimba țeava”,
• că „mai pun o pompă”,
• că „mai plantează 100 de copaci”,
• că „fluidizează traficul”.

Dar niciunul nu spune:

„Refacem orașul pentru următorii 50 de ani.”

Niciunul nu vorbește despre:

• raționalizarea rețelelor,
• termoficare la temperatură joasă,
• rețele duble pentru a preveni blackout-uri,
• rezervoare de apă pe clădiri înalte,
• sisteme de bacup în blocuri și în cartiere,
• cartier autonome energetic,
• sisteme de stocare termică și electrică.

Toate acestea sunt viziune .
Restul sunt cârpeli cu termen de garanție 6 luni.

3. Promit să repare trotuare, când trebuie construit un oraș

Bucureștiul are nevoie de un plan pentru 2050. Candidații de astăzi îți dau un plan pentru weekend.

Ei vin cu:

• borduri,
• panseluțe,
• câteva semafoare noi.

Îmi pare rău, dar nu poți pregăti un oraș pentru următoarea jumătate de secol cu ​​proiectele gândite pentru o fotografie de Facebook.

Un oraș nu trăiește din „realizări rapide”. Un oraș trăiește din infrastructură pe care nu o vezi, dar pe care te bazezi.

4. Când lumea se schimbă, candidații rămân blocați în trecut

Crizele energetice sunt reale. Schimbările climatice sunt reale. Clădirile zero-emisii sunt reale.

Dar programele candidaților sunt scrise pentru un oraș din 2005, nu pentru cel care l vrem în 2050

Ei vorbesc despre „modernizarea termoficării” – la nivel de broșură electorală.
Nu vorbesc despre transformarea ei în cel mai mare sistem urban de încălzire de joasă temperatură din Europa de Est. Nu vorbesc de dublarea sau triplarea sistemelor de distribuție care transportă în fapt energie, dar ridică prețurile fiecărei forme de energie și o puneîn cârca consumatorului final.

Ei se uită la gropile din asfalt. Nu se uită la haosul de instalații de sub ele.

5. Noi visăm oraș, ei visează mandat

Știi ce e cel mai dur?

Că noi, cetățenii obișnuiți, am început să visăm la:

• cartiere autonome energetic,
• apă gravitațională,
• rețele rezistente,
• oraș nepoluant,
• tehnologie discretă și stabilă.

Iar candidații visează:

• afișe mari,
• conferințe de presă,
• inaugurare în grabă,
• mandatele viitoare de președinte al României.

Distanța dintre visul nostru și promisiunile lor e atât de mare, că nici măcar nu se mai văd unii pe alții.

6. Orașul nu va deveni rezilient prin cârpeli. Va deveni rezilient prin viziune.

Și aici e adevărul cel mare, pe care nimeni nu-l spune în campanie: „Bucureștiul are nevoie de un primar care să construiască orașul de peste 50 de ani, nu să repare orașul de acum 5 ani.”

Toți cei care candidează astăzi vorbesc astăzi despre „a rezolvare probleme”, dar niciunul nu vorbește despre a schimba sistemul care produce probleme .

Pentru că asta nu încape pe un afiș. nu încape într-un mandat și mai ales nu încape într-o promisiune simplă.

Ce au propus candidați pe probleme de mediu și energie

• Reabilitarea rețelei de termoficare : candidații recunosc că rețeaua are probleme. De pildă, Ciprian Ciucu (PNL) include în program continuarea modernizării rețelei de termoficare.

• Mai mult spațiu verde, regenerare urbană și politici pentru mediu / poluare : atât Ciucu, cât și Cătălin Drulă (USR) sau Daniel Băluță (PSD) au promisiuni legate de creșterea spațiilor verzi, parcuri, regenerare urbană – ceea ce poate sprijini calitatea aerului și mobilitatea alternativă.
• Transport public și infrastructură : într-o anumită măsură se discută despre transport, reparații infrastructură, dar focusul este mai degrabă tradițional (metrou, trafic, parcări) decât revoluționar (rețele electrice, sisteme integrate de energie).

Astfel unele „piese” — termoficare, mediu, spații verzi, mobilitate — apar în programe, dar nu ca parte a unei viziuni integrate de transformare energetică, ci ca o cârpeală.

Ce lipsește aproape complet din programele actuale

Comparativ cu ceea ce am descris mai sus (oraș curat, rezilient, sigur care se pregătește pentru următorul jumătate de secol), nu apare nimic explicit :

Mai simplu: se repară ce s-a stricat — rețele termice, trafic, parcări, spații verzi — dar nu se reface orașul . Nu există un program care să spună: „ pregătim un oraș curat pentru 2050, cu redundanță, reziliență și energie curată.”

De ce lipsesc aceste viziuni revoluționare — și ce ar trebui să cerem noi ca simplii cetățeni

• Politicienii tind să propună măsuri imediat implementabile în primul mandat — reabilitări, asfaltări, reparații — mai greu de pus pe hârtie și vândut electoratului sunt reforme pe 25–50 de ani, chiar dacă aceste sunt cele care îmbunătățesc efectiv viața.
• Infrastructură energetică complexă (rețele, microgrids, baterii, rețele electrice) cer resurse mari, planificare pe termen lung, colaborare instituțională, reglementări, ceea ce e intimidant pentru alegători.
• Electoratul poate nu cere (încă) astfel de măsuri — din lipsă de conștientizare sau din obișnuință cu „ce merge acum”.

Ca cetățeni conștienți, ce ar trebui să cerem de la candidați:

• un „Plan Energetic și de Reziliență 2050” pentru București, nu doar reparații;
• angajamente clare de reducere a poluării urbane, rețele electrice care să acopere viitoarele consumuri de energie, un nou concept de termoficare de joasă temperatură, energie curată;
• infrastructură inteligentă și redundantă : rețele electrice duble, microgrids, baterii, sisteme de rezervă pentru apă și energie;
• un program de tranziție pe 20–30 de ani;
• transparență, participare publică, monitorizare — să putem urmări progresul concret.

Concluzie

Bucureștiul este ca un organism bolnav cronic, candidații îi dau calmante și ne spun că e pe  tratament.
Noi știm că nu e, noi știm că orașul are nevoie de:

• o inimă nouă (rețea electrică solidă),
• plămâni noi (mobilitate curată),
• un sistem sanguin nou (termoficare 5G),
• reflexe noi (microrețele, baterii, rezervoare de apă),
• o coloană vertebrală nouă (PUZ inteligent – rezilient – suportabil – energetic – regenerabil urban  pentru următorii 50 de ani).

Candidații nu văd asta, se uită doar la simptome.
Dar povestea Bucureștiului nu o scriu cârpelile, o scriu viziunile.