1.      ANALIZA CRITICĂ A SECTORULUI GAZIER

În data de de 31 ianuarie 2000 se înființa ANRGN (predecesorul ANRE pe piața de gaze), sub conducerea lui Iulian Iancu (care este și astăzi coordonatorul ANRE din partea Parlamentului României), cu scopul declarat de a reduce prețul gazelor naturale, a crește calitatea serviciilor și a asigura siguranța livrării gazelor.

Țintele liberalizării pieței de gaze, demarate în anul 2000 de către ANRGN, erau unele precise, fiind făcute publice în diverse ieșiri în mass media, de către cei care au demarat și condus acest proces:

1. Preț mic la gaze
2. Reducerea costurilor la nivelul societăților care activează pe piața gazelor
3. Protecția consumatorului
4. Eliminarea subvențiilor încrucișate şi a costurilor nespecifice activității
5. Creșterea profesionalismului
6. Creșterea productivității
7. Creșterea siguranței în funcționarea instalațiilor de gaze
8. Eliminarea influențelor politice sau de grup
9. Înființarea unei instituții independente care să activeze pe piața gazelor
10. Asigurarea unui nivel minim de securitate energetică pentru România

Vehicularea acestor motive nu a încetat în cei 15 ani trecuți. La început pentru că reprezentau deziderate împărtășite de autoritățile românești, ulterior din considerentul că sunt o obligație a României, ca țară membră a UE.

La mai bine de un deceniu şi jumătate distanţă, aceste deziderate nu au fost atinse.

2.1. Preț mic la gaze

Prima piață a gazelor naturale din Europa a luat ființă în Transilvania, între anii 1915-1917 și s-a dezvoltat după regulile economiei de piață până în anul 1948, la naționalizare.

În această perioadă piața gazelor naturale din România, a funcționat ca piață liberă, chiar dacă statul prin Ministerul Finanțelor stabilea prețul de vânzare al gazelor pentru fiecare societate furnizoare de gaze naturale. Astfel, societățile dezvoltau un marketing activ de găsire de noi clienți și de creștere a productivității pentru a-și crește profitul.

În 100 de ani de vânzare a gazelor naturale, statul a fost cel care a stabilit direct sau indirect prețul gazelor naturale.

Fig.1. Evoluția prețului mediu final al gazelor naturale de la descoperirea gazului în România și până în prezent

Prețul gazelor naturale a prezentat creșteri și scăderi care au fost influențate de către anumite evenimente (războaie, crize), derulate prin intermediul politicienilor.

Coroborând prețul gazelor naturale cu salariul mediu în această perioadă putem aprecia că nu a existat o corelație între prețul gazului și aceste evenimente (criza economică, perioada carlistă, perioada războiului etc. prezentând inflexiuni semnificative), statul stabilind prețul gazelor din alte considerente.

După 1948, când s-a produs naționalizarea, ”oferta de gaze naturale” a răspuns ”cererii” impusă de către Partidul Comunist şi Statul-Partid, în cadrul planurilor cincinale, în viziunea unei industrializări galopante şi a dezvoltării proporționale a tuturor zonelor țării.

Între anii 1948 – 1990 se poate vorbi de serviciul public de alimentare cu gaze naturale, fără a exista o piață a gazelor naturale. După anul 1990, deși această practică a continuat s-au înființat progresiv societăți cu capital privat, ce acționau pe piața gazelor naturale, determinând demonopolizarea vânzării gazelor naturale. În această perioadă prețul gazelor se stabilea de către instituțiile statului roman.

Fig. 2. Raportul între salariul mediu anual și prețul mediu final al gazelor de la descoperirea sa în România până în prezent

”Directivele” de stat au continuat şi în perioada 1990-2000, de această dată sub o pseudo-motivație, a protecției sociale. Raportarea salariului mediu anual la prețul mediu al gazelor naturale din această perioadă, arată că în perioada 1990-2000, raportul dintre salariul mediu anual și prețul mediu al gazelor naturale, a prezentat valorile cele mai ridicate din ultima sută  de ani, indicator care contrazice multe din afirmațiile și acțiunile întreprinse în numele protecției sociale.

Ideea liberalizării pieței de gaze naturale, după anul 2000, nu s-a făcut prin transparentizarea activității și dezvoltarea concurenței, ci prin lansarea proiectului Creșterea prețului gazelor. Graficul din fig.1 evidențiază semnificativ acest lucru. Această creștere a prețului a fost una administrativă, impusă de instituțiile statului și nu de piață. Apariția noii legi a gazelor, în anul 2012, dar mai ales impunerile externe, au determinat, reducerea implicației statului în stabilirea prețului gazelor, începând cu anul 2016, ceea ce a determinat, timid, apariția unui trend corect asupra prețului de achiziție a gazelor de către furnizori, rămânând influența stabilirii prețului la nivelul consumatorului final reglementat.

Astfel, putem aprecia că în ultimul secol, statul, prin instituțiile sale a stabilit un nivel de preț administrativ necoroborat cu realitățile pieței și fără a proteja cu adevărat pe cei care invoca că dorește să-i protejeze.

Fig. 3.Prețul mediu al gazelor la consumatorul final fără taxe și tarife coroborat cu cantitatea de gaze vândută în România

Evoluția prețului mediu al gazelor la consumatorul final a crescut continuu între 2000 și 2014, excepție făcând anii 2009 și 2010, când printr-o decizie politică prețurile şi tarifele au fost înghețate, sau mai corect s-a încheiat un pact de amânare a creșterii acestora pentru anii următori (ar putea fi amintita si decizia de amânare din 2016).

Un element neînțeles încă în România, este legat de faptul că orice creștere de preț determină scăderea cererii de gaze pe piață. Astfel, într-un deceniu o creștere a prețului gazelor cu cca. 100 USD/1000 mc a condus la scăderea consumului de gaze cu cca. 5 mld mc. Respectiv sunt consumatori care se găsesc în situația imposibilității plății gazelor și se închid, comută pe un alt combustibil sau recurg uneori la soluții extreme în afara legii: furtul de gaze naturale.  În unele cazuri, consumatorii iau măsuri corecte de eficientizare a consumului. Se ajunge însă în situația în care sistemele de gaze pot să ajungă într-un „labirint al morții”, în care închiderea consumatorilor/reducerea consumului, fac ca aceste gaze să se scumpească continuu, putând merge până la colapsul sectorului.

Dacă rememorăm etapele prin care au trecut sistemele de distribuție ale agentului termic, observăm că dispariția a 250 de sisteme (83% din toate sistemele) s-a datorat unor situații similare.

Prețul final cu care gazul este vândut la consumatorul final este compus din prețul gazelor din intern și import, după o anumită proporție, tariful de transport, tariful de distribuție, tariful de înmagazinare și diferite taxe (ex. TVA)

Pentru a analiza motivele creșterii prețului, vom analiza modul în care componentele care compun acest preț final au influențat această creștere, dar și modul cum o componentă sau alta influențează creșterea prețului.

Prețul gazului la consumatorul final a fost compus în cea mai mare parte a perioadei analizate din costul mărfi, într-o proporție de cca. 50% și aceeași proporție, din costurile cu serviciile și taxele percepute de stat.

În ultimul deceniu taxele au fost cele care au crescut cel mai mult în prețul final al gazelor. Autoritățile înțelegând că taxele din vânzarea energiei sunt printre cele mai sigure resurse la bugetul de stat, au preferat să le mărească continuu fără a le adapta la realitățile pieței, acestea fiind dispuse să meargă până la sacrificarea unui sector pentru obținerea resurselor necesare la buget, în detrimentul unor măsuri economice, fiscale etc.  inovative.

Creşterea taxelor a influenţat primordial creşterea preţului gazelor.

Fig. 4.Creșterea prețului mediu al gazelor naturale pe componentele care compun prețul

O altă componentă importantă care a influențat preţul gazelor, a fost creşterea tarifelor (transport, distribuţie, înmagazinare), determinate de: proiecte nefezabile puse în practică urmare a unor influenţe politice, existenţa unor Metodologii de stabilire a tarifelor serviciilor de transport, distribuție și înmagazinare pe baza costurilor care au făcut ca aceste costuri să crească continuu în ultimii ani.

Al doilea factor care a determinat creşterea preţului gazelor a fost creşterea tarifelor de distribuţie, transport şi înmagazinare.

Trebuie precizat că majoritatea costurilor care le regăsim în activitatea de transport sau distribuţie sunt relativ constante indiferent de cantitatea de gaze vehiculată. Aceasta face ca scăderea cantităţii vehiculate, să determine, pe Metodologia existentă, să se majoreze tariful pentru a obţine aceleaşi venituri ca în anii ăn care cantităţile vehiculate erau mari (costurile rămânând aceleași), aspect care-l găsim în ultimii ani.

Metodologia de stabilire a tarifelor care există în România este îndreptată exclusiv în defavoarea clienţilor, cerându-le acestora plata unor tarife suplimentare, de fiecare dată când cantitatea vehiculată prin sistem scade şi favorizează operatorii care nu trebuie să întreprindă nimic la scăderea cantităţii vehiculate, exceptând solicitarea creşterii tarifelor.

Fig. 5.Creșterea tarifului mediu de transport concomitent cu scăderea cantității vehiculate

Într-un deceniu scăderea cantităţii de gaze transportate cu cca. 5 mld mc a determinat o creştere a tarifelor medii de transport cu până la 15 USD/1000 mc. Situația se datorează lipsei unei strategii care să repoziţioneze Sistemul Naţional de Transport în noile condiţii ale pieţei, determinând modificări de natură legislativă, inginerească şi economică, inclusiv modificarea Metodologiei de tarifare, care să determine acţiuni inovative de reducere a costurilor, de creştere a eficienţei şi productivităţii muncii, dar şi de dezvoltare a afacerii pentru suplimentarea veniturilor operatorului de transport.

Scăderea consumului de gaze, a necesitat creşterea tarifelor pentru sectoarele nerestructurate pentru a acoperi costurile de funcţionare.

Fig. 6.Creșterea tarifului mediu de distribuție concomitent cu scăderea cantității vehiculate

Într-un deceniu s-a înregistrat o scădere a cantităţii de gaze distribuite de cca. 4,5 mld mc, ceea ce a determinat o creştere a tarifelor medii de distribuţie cu până la 54 USD/1000 mc. Metodologia de stabilire a tarifelor de distribuţie nu are menirea să determine acţiuni inovative de reducere a costurilor şi de reflectare a acestora în preţul la consumatorul final. Acţiunile de reducere a costurilor realizate de operatorii de distribuţie, după anul 2005 nu s-au reflectat în reducerea preţului la consumatorul final. Astfel, spre deosebire de activitatea de transport unde nu a existat un program important de reducere a costurilor, în activitatea de distribuţie, acesta, deşi a existat, el nu s-a reflectat în preţul la consumatorul final şi nici nu se va reflecta în viitorul apropiat, fără câteva modificări importante de natură metodologică şi comportamentală.

Scăderea consumului de gaze a fost folosit ca paravan pentru creşterea tarifelor, chiar şi la nivelul sectoarelor restructurate unde costurile au fost reduse.

Crearea unor mecanisme prin care preţul gazelor să reacţioneze la presiunea pieţei, în care modul de stabilire a tarifelor să fie unul care să depindă de presiunea cererii şi înţelegerea taxelor din sector ca metodă de reglare a pieţei gazelor şi economiei şi nu ca principala măsură de a colecta bani la bugetul de stat, vor permite să reapară speranţa la nivelul consumatorilor de gaze.

În anul 2012 Guvernul României a aprobat Calendarul de dereglementare a preţului gazelor din producţia internă destinate consumatorilor rezidenţiali şi nerezidenţiali, care prevedea o creştere lentă a acestui preţ până la nivelul preţului de import.

Ultimii ani au adus schimbarea combustibilului gazos, integral sau parţial (ex. gazele sunt menţinute exclusiv pentru a asigura menținerea unei temperaturii constante pe perioada nopţii), la nivelul multor consumatori. În următorii ani discrepanţa, între costul utilizării gazelor naturale şi cel al utilizării altor combustibili, va determina creşterea acestor substituiri a combustibilului gazos.

Apreciem că în următorii trei ani, procesul de dereglementare, comportamentul în susținerea tarifelor serviciilor etc., va determina o scădere a consumului la nivelul de cca. 10 mld mc/an (2020), respectiv estimăm cantitatea care urmează a fi transportată a fi de cca. 9,2 mld mc/an şi cantitatea distribuită de cca. 8,5 mld mc/an.

Fig. 7.Potențiala creștere a tarifului mediu de transport în situația diminuării cantității vehiculate

Considerând cantitatea care va fi transportată de 9,2 mld mc/an şi menţinerea stării actuale de fapt (lipsa unei restructurări a sectorului gazelor), tariful de transport va trebui să crească pentru a putea fi acoperite costurile cu până la 12,5 USD/1000 mc.

O cauză importantă a mărimii tarifelor de transport se datorează gradului redus de utilizare a reţelei. Costurile în activitatea de transport fiind relativ constante şi puţin dependente, în România, de cantitatea transportată, o scădere a cantităţii transportate (a gradului de utilizare) aduce necesitatea creşterii tarifului de transport pentru a o obţine suficiente venituri care să acopere costurile existente.

Fig. 8.Potențiala creștere a tarifului mediu de distribuție în situația diminuării cantității vehiculate

Considerând cantitatea care va fi distribuită de 8,5 mld mc/an şi menţinerea stării actuale, determină creșterea tarifului de distribuţie, pentru a putea fi acoperite costurile (o creștere cu până la 30 USD).

Aceeaşi situaţie o întâlnim şi în ceea ce priveşte tarifele de distribuţie. Costurile în activitatea de distribuție sunt relativ constante şi puţin dependente, de cantitatea distribuită, astfel scăderea cantităţii distribuite va determina creşterea tarifului de distribuţie pentru a obţine suficiente venituri care să acopere costurile existente.

Modificarea structurii pieţei, atât sub aspectul cererii anuale, cât şi sub aspectul cererii zilnice şi orare, apariţia rolului comercial al depozitelor de înmagazinare au determinat costuri pentru adaptarea acestora la noile cerinţe.

Astfel, pentru consumatorul final, va apărea o creştere a preţului la gazul din producţia internă, prin creșterea tarifelor de transport, distribuţie şi înmagazinare. Dacă la aceasta se va adăuga și o creștere a prețului gazului marfă din considerente de piață, vom asista la dezvoltarea spiralei creșterii prețului. Neoprirea acestei spirale şi lipsa unei intervenţii strategice de regândire a întregului sector gazier, nu va face decât să crească valoarea preţului la consumatorul final și prețul să escaladeze la valori periculoase.

Fig. 9.Spirala infinită a creșterii prețului în absența unei schimbări masive în sectorul gazelor naturale

Se pot evita aceste creșteri printr-o restructurare structurală la nivelul instituțiilor și a societăților comerciale care activează în sectorul gazelor naturale.  

2.2. Reducerea costurilor la nivelul societăţilor care activează pe piaţa gazelor

Studiul Arthur Anderson realizat în anul 1995 (lucrare realizată în cadrul Proiectului de Reabilitare a Sectorului Petrolier Românesc finanțat de Banca Mondială), arăta că în decurs de 3-5 ani, Regia Autonomă a Gazelor ROMGAZ ar fi trebuit să-se restructureze şi să se organizeze în societăţi comerciale cu activitate de distribuţie, extracţie şi transport gaze naturale. Scopul acestei reorganizări avea la bază separarea costurilor pe tipuri de activităţi, transparenţa costurilor şi „scoaterea la suprafaţă” a acelor costuri care sunt nejustificate sau foarte mari şi forţarea diminuării acestora.

În baza analizelor firmei Arthur Andersen, a reieşit că Regia Autonomă a Gazelor ROMGAZ trebuie să-şi menţină structura integrată pe verticală păstrându-şi cele trei activităţi de bază (explorare-producţie, transport şi distribuţie gaze). Dupa realizarea integrală a proiectului Arthur Andersen, Regia Autonomă a Gazelor se prevedea să devină o companie modernă care îşi va desfăşura activităţile de bază pe principiile unităţilor de afaceri strategice şi a celor administrative, la sediul central.

Reducerea costurilor la nivelul companiilor privatizate din sectorul gazelor naturale, nu a fost reflectată în preţul gazelor furnizate la consumatorul final.

Contrar concluziilor studiului, în anul 2000 Regia Autonomă a Gazelor se sparge în 5 societăţi comerciale, iar în anul 2005 cele două distribuţii de gaze desprinse din ROMGAZ, DISTRIGAZ NORD şi DISTRIGAZ SUD sunt vândute către E.ON Germania şi GDF Franţa. Proprietarii celor două societăți au implementat dupa achiziție un masiv proces de restructurare şi reducere a costurilor (externalizări, reducerea numărului de angajaţi, negocierea preţurilor pentru produsele şi serviciile prestate de firmele româneşti pentru acestea). Astfel, se poate aprecia că acest principiu a fost îndeplinit, însă rezultatele nu s-au reflectat în reducerea preţului la consumatorul final.

2.3. Protecţia consumatorului

În ultimul deceniu legislaţia privind protejarea consumatorilor de gaze naturale s-a dezvoltat foarte mult. Au fost introduse clauze comerciale care să protejeze interesele consumatorilor de gaze naturale: în contractele cadru de servicii, în contractele reglementate de furnizare, au fost aprobate standarde de performanţă în efectuarea serviciilor şi furnizarea gazelor naturale la clienţi etc.

Reglementările în vigoare au mers până la obligarea furnizorilor de gaze să transmită multiple adrese pentru informarea consumatorilor.

Realitatea arată însă că toate acestea nu şi-au atins scopul. Clientul de gaze nu se simte astăzi mai protejat decât în urmă cu un deceniu. Percepţia majoritară a acestora este legată de lipsa de protecţie în raport cu furnizorul de gaze, de inutilitatea oricăror demersuri în raport cu gazele furnizate sau servicile primite, de abuzurile la care este supus de către „cei de la gaze”.

Reglementările în domeniul protecţiei consumatorilor de gaze s-au modificat substanţial, fără ca în practică aceasta să determine şi o protecţie efectivă a consumatorilor de gaze.

Într-o oarecare măsură această percepţie este una întemeiată, operatorii care activează pe piaţă au reuşit să plaseze unele reglementări prin care se pot disculpabiliza prin tehnica „aruncării pisicii” de la un operator la altul. Însă lipsa unei reale şi aplicabile protecţii a consumatorilor de gaze naturale li se datorează într-o mult mai mare măsură chiar acestora. Lipsa unei culturi la nivelul individului, dar şi a societăţilor comerciale, îi face pe aceştia să se teamă de furnizori, să refuze să acţioneze ca urmare a propriilor crezuri şi să se lase neprotejaţi.

2.4. Eliminarea subvenţiilor încrucişate şi a costurilor nespecifice activităţii

Eliminarea subvenţiilor încrucişate între diversele activităţi din sectorul gazelor naturale, dar şi între diversele categorii de consumatori, este un principiu fundamental în Uniunea Europeană şi a fost un principiu promovat în anul 2000, odată cu lansarea liberalizării pieţei de gaze naturale din România. Acest principiu a fost corectat pe piaţa de gaze naturale din România, prin introducerea „coşului de gaze”, un principiu prin care toţi consumatorii erau obligaţi să consume gaze naturale din import şi intern într-o proporţie similară (având în vedere preţurile diferenţiate între acestea), pentru a se evita abordarea preferenţială a unor consumatori în detrimentul celorlalţi. Această măsură, care se dorea una pe termen scurt, a suferit în timp diverse transformări, ajungând să devină un mecanism indirect, de subvenţionare a unor consumatori de către alţi consumatori.

„Coşul de gaze” a determinat consumatorii industriali să subvenţioneze consumatorii rezidenţiali şi viceversa.

Prezenţa mai multor „coşuri de gaze” pentru diverse categorii de consumatori, a determinat în fapt ridicarea preţului gazelor la consumatorii cărora li se atribuie o cantitate mai mare din componenta de import şi menţinerea preţului la cealaltă categorie (consumatorii rezidenţiali sau consumatorii industriali au trecut rând pe rând prin aceste categorii).

2.5. Creşterea profesionalismului

Conform teoriei, separarea activităţilor din sectorul gazelor naturale determină specializarea persoanelor şi a societăţilor pe un domeniu îngust de activitate, determinând creşterea substanţială a profesionalismului. Concurența pe același sector de activitate stimulează inovativitatea și face ca prețurile pentru serviciile oferite să fie inferioare. Această teorie nu s-a întâlnit cu practica în sectorul gazelor din România.

Cererea mare de servicii în sectorul gazelor naturale, efortul redus – intelectual și fizic – de a activa în sectorul gazelor, prețurile ridicate ale serviciilor au determinat creșterea rapidă a numărului firmelor care au ajuns să lucreze în sectorul gazelor naturale, dar au determinat și antrenarea de persoane din diverse alte domenii care și-au încetat sau restrâns activitatea, fără pregătire teoretică și experiență în domeniul gazelor naturale. Astfel, s-a ajuns ca mii de firme să se autorizeze și licențieze în sectorul gazelor naturale, reunind zeci de mii de persoane nexperimentate în această activitate.

Profesionalismul în sectorul gazelor naturale a urmat o curbă descendentă în ultimii ani.

Neînsușirea valorilor specifice sectorului gazelor naturale, aparențele pe care le determină acest sector față de dificultatea sa, lipsa timpului necesar pentru pregătirea şi instruirea noilor veniți din alte sectoare, desființarea liniei ierarhice, influența politicului sunt doar câteva din elementele care au determinat ca profesionalismul ultimilor ani să urmeze o curbă descendentă.

2.6. Scăderea productivității

Splituirea activităților asigură transparența și trasabilitatea acțiunilor, dar și modul în care sunt realizate aceste acțiuni sub aspectul eficienței, dar și al eficacității. Țintele stabilite astfel încât să fie determinabile în spațiu, bani și timp, determină ulterior desfășurarea unor acțiuni care să permită depășirea standardelor anterioare.

Productivitatea este un rezultat, o consecinţă a eforturilor depuse şi nicidecum o însuşire sau aptitudine. Productivitatea este un excelent indicator al capacităţii societăţilor din sectorul gazelor naturale de a obţine valori adăugate suplimentare coroborate cu scăderea costurilor.

Productivitatea muncii în sectorul gazelor naturale a urmat un trend ascendent trei sferturi de secol, determinată de buna organizare, profesionalism, inovativitate etc, urmat de o diminuare în ultimii ani. Productivitatea până în anii `90 era un indicator extrem de urmărit, iar bătălia pentru depășirea acestuia era intensă.

Productivitatea muncii reprezintă eficienţa cu care sunt avansaţi, combinaţi, substituiţi şi consumaţi factorii ce contribuie la realizarea obiectivului. Ea se exprimă printr-un raport între rezultatele obţinute şi cantitatea ”consumată” din resursa umană.

Activitatea în domeniul gazelor, demarată în anul 1910, în România, reprezenta o activitate complet nouă, care necesita calificarea personalului pentru noua activitate şi noile tehnologii: forajul sondelor, extracţia, transportul şi distribuţia gazelor naturale.

În primii ani de activitate, productivitatea muncii era influenţată semnificativ de cunoștințele (cvasiinexistente) și tehnica folosită (extrem de rudimentară). Spre exemplu pentru construirea unei turle de foraj era necesar mult personal, mult material lemnos, mult timp etc.

În activitatea de exploatare a conductelor de transport gaze, se constată la începutul secolului XX, abordări diferite. Astfel, dacă pe conducta Sărmășel–Uioara, se folosea un linior la 6,6 km, pe conducta Copşa Mică – Mediaș se folosea un linior la 1,2 km. Deşi conductele străbăteau reliefuri relativ asemănătoare folosirea unui număr mai mare de liniori pe conducta Copşa-Mediaş se poate datora numeroaselor defecte apărute ca urmare a construirii acestei conducte din burlane refolosite de la sondele din câmpul Copşa Mică.

Productivitatea muncii a crescut după constituirea Direcţiei Generale de Gaze, și mai ales a Centralei Industriale a Gazului Metan Mediaş. Această evoluţie s-a realizat, printr-o asiduă muncă de organizare, conducere şi control a personalului, dar şi prin dezvoltarea de noi tehnologii. În acest timp productivitatea a progresat puternic.

În perioada comunistă activitatea de distribuţie gaze s-a aflat în subordinea primăriilor. Cu toate că aceste Întreprinderi comunale de distribuţie se confruntau cu lipsa banilor pentru lucrări de investiţii şi chiar pentru lucrările de exploatare, productivitatea muncii a crescut în această perioadă faţă de perioada precedentă.

Fig. 10.Evoluția consumului de gaze și numărul personalului angajat în sectorul gazelor naturale

Căderea regimului comunist în anul 1989 a condus la ”neglijarea” indicatorului de productivitate a muncii în activitatea gazieră. Deși sub motivul de creşterea productivității muncii în industria gazieră, incepând cu anul 1992, s-au achiziţionat echipamente, automatizări, harduri, softuri, autoturisme, autolaboratoare, autospeciale, aparatură de telecomunicaţii radio şi telefonică, GPS, GIS, telefoane mobile etc., aceasta a urmat un trend descendent.

Constatăm că productivitatea în cadrul activității de producție este similară cu cea din anul 1961, iar cea din activitatea de transport, este similară cu cea din anul 1965, în condiţiile unor dotări tehnice mult superioare.

Indicatorii de productivitate în activitatea de distribuţie au prezentat o creștere după anul 1990 și o diminuare după privatizarea activitații de distribuție. Indicatorului de productivitate în sectorul gazelor din România prezintă valori diferite față de Vestul Europei, diferențele arătând o productivitate mult mai mică în România.

Inventarea unor indicatori de productivitate, a determinat mimarea valorii adăugate și nu a permis scăderea costurilor în unele companii.

Perioada a fost caracterizată de un paradox: oamenii care aveau cunoştinţe au fost îndepărtați, pensionaţi, transferaţi etc.) pentru a fi angajaţi oameni care aveau nevoie de timp spre a ajunge la cunoştinţele celor respinşi.

Oamenii au adoptat o atitudine la locul de muncă în concordanţă cu modul propriu de percepere a mediului de muncă. Mediul instabil a distrus încrederea oamenilor în valori cum ar fi: calitate, inovaţie, creativitate, asumarea riscului, menţinerea standardelor precum şi atitudinea faţă de muncă. Munca este privită, în general, fără interes, pe cât posibil de evitat, lipsită de răspundere şi obositoare.

2.7. Creşterea siguranţei în funcţionarea instalaţiilor de gaze

La începutul anilor 2000 în sectorul gazelor naturale a părut ideea unei masive restructurări conceptuale. Noua abordare avea la bază principii „importate din alte țări” (chiar dacă majoritatea dintre aceste principii au fost folosite în perioada interbelică în sectorul gazelor naturale):

–          concurența;

–          echitatea;

–          transparența;

cu scopul declarat de a :

–          reduce costurile directe și indirecte de utilizare a gazelor naturale;

–          separa costurile pe tipuri de activități și forțarea diminuării acelora care sunt foarte mari;

–          crește calitatea serviciilor necesare utilizării gazelor naturale;

–          asigura libertatea clientului de a-și alege, negocia și contracta diversele servicii în sectorul gazelor naturale.

Liberalizarea pieței de gaze naturale, a creionat și ideea unei piețe a serviciilor care însoțesc activitatea de utilizare a gazelor naturale:

–          proiectare;

–          verificare și avizare proiecte;

–          construcție conducte și instalații;

–          recepție;

–          exploatare instalații de utilizare;

–          verificare instalații de utilizare;

–          expertize.

 –          scoaterea din functiune si readucerea terenului afectat la starea initiala.

Această situație a determinat eliminarea unor activități care erau anterior integrate, dar netarifate (costul regăsindu-se în costul tarifelor de distribuție) și apariția firmelor private care efectuează aceste lucrări contra cost (suplimentar față de prețul gazelor naturale).

Cererea mare de servicii conexe activității de utilizare, efortul redus – intelectual și fizic – de a realiza aceste lucrări, prețurile ridicate ale serviciilor au determinat creșterea rapidă a numărului firmelor care se autorizau să efectueze lucrări în sectorul gazelor naturale, dar și antrenarea de persoane din diverse alte domenii care și-au încetat sau restrâns activitatea în ultimii ani, fără pregătire teoretică și experiență în domeniul gazelor naturale. Astfel, s-a ajuns ca  peste 1.500 de firme să se autorizeze în efectuarea de lucrări în sectorul gazelor naturale, reunind peste 15.000 de persoane angrenate în această activitate.

Lipsa culturii tehnice minime în domeniul gazelor naturale la nivelul consumatorilor (bazată pe deviza merge și asa, chiar dacă în joc este siguranța lor și a celor care locuiesc în apropierea lor), impactul unor costuri suplimentare asupra consumatorului de gaze introduse odată cu aceste servicii (costuri care nu erau evidențiate/percepute de acesta, acestea până în urmă cu câțiva ani regăsindu-se în tarifele-prețurile gazelor), volumul mare de lucrări angajate de o firmă etc., au determinat abordarea unor lucrări în afara condițiilor prevăzute de normativele în vigoare. În fapt cererea pentru astfel de servicii, s-a întâlnit „perfect” cu oferta. Pentru o sumă mai mică, consumatorul, putea beneficia de proiectarea și realizarea unor instalații de utilizare de la persoane care căutau piață, chiar dacă nu aveau nici un fel de experiență; pentru o sumă mai mare, consumatorul putea beneficia de o instalație care  nu îndeplinea cerințele din normativele în vigoare, respectiv erau ”scutiți în a-și sparge casa pentru a-și monta un geam mai mare”. Fiecare ieșea mulțumit din această tranzacție, consumatorul obținea costuri mai mici, iar firmele câștigau sume frumușele de bani (nefiind puse în situația de a refuza realizarea nici unei lucrări).

Astfel, unul din scopurile acestei liberalizări a pieței serviciilor adiacente utilizării gazelor, acela de creștere a calității acestora, a avut efect invers (nerspectarea normativelor în vigoare), chiar și dezideratul obținerii unor costuri minime la consumator este unul aparent, deoarece la prima verificare a instalației de utilizare (până când aceasta era realizată de către operatorul de distribuție) i se punea în vedere consumatorului că este necesar să se refacă instalația de utilizare, conform normativului, pentru a se evita sistarea furnizării gazelor.

În anul 2011 a fost eliminată obligația ca verificarea periodică (o dată la 2 ani) să fie realizată de operatorul de distribuție care activează în zonă, aceasta putând să fie realizată de către orice firmă autorizată, care este aleasă de consumator, și astfel în baza unui preț corespunzător se poate obține avizul favorabil al verificării instalației („uneori” chiar dacă, mai sunt unele abateri de la normativ).

Începând cu anul 2012 s-a eliminat și ultima verigă a intervenției operatorului de distribuție în certificarea asigurării siguranței instalației de utilizare, astfel încât, orice societate autorizată poate verifica și aviza favorabil ca proiectul a fost întocmit conform normativului și că instalația a fost realizată conform proiectului.

La momentul în care aceste activități erau realizate de operatorul de distribuție, fiind o abordare unitară: proiectare, avizare, execuție, recepție, punere în funcțiune, verificarea periodică a instalației și efectuarea efectivă a distribuției de gaze responsabilitatea era superioară atât la nivelul conducerii, cât și la nivelul personalului operativ, deoarece la un eventual accident, nerealizarea corespunzătoare a oricărei dintre aceste activități aduceau răspunderea aceluiași operator.

Susținători ai principiilor liberalizării activităților, al activităților transparente și al echității, considerăm că numai modul în care au fost ele transpuse în România, complicitatea și duplicitatea autorităților a determinat să se ajungă la această situație, și care în viitor poate determina creșterea numărului și a gravității evenimentelor.

Mimarea proiectării, avizării și verificării instalațiilor de gaze, astfel încât la un eveniment singură vinovată să fie victima însăși, care sub imboldul unui discount nesemnificativ își asumă : „mie nu mi se poate întâmpla”, va determina tot mai des apariția unor evenimente periculoase.

Prevenirea acestei stări de fapt poate să fie făcută prin:

– modificarea legislației secundare și impunerea de restricții dure în acordarea licențelor și autorizațiilor și/sau sancționarea dură a firmelor, persoanelor fizice, instituțiilor care nu își îndeplinesc obligațiile/atribuțiile legale,

– reconstruirea unor activități de distribuție integrate pe vertical și care să reunească activitatea de distribuție și activitățile auxiliare specifice construcției și verificării instalațiilor de utilizare, cu reglementarea tarifelor aferente.

În urmă cu 15 ani consumatorul final plătea un tarif de distribuție „reglementat” care era de câteva ori mai mic decât cel actual, chiar dacă cuprindea și costurile aferente serviciilor auxiliare realizării și întreținerii instalației de utilizare și branșamentului (costuri care astăzi se achtă separate și se ridică la cca. 1600 lei/instalație casnică), iar numărul accidentelor era mai mic decât în prezent!

Lipsa culturii tehnice minime în domeniul gazelor naturale, neseriozitatea etc., au determinat abordarea unor lucrări în afara condiţiilor prevăzute de normativele în vigoare. Aceste aspecte sunt sesizabile prin creşterea numărului de defecte şi a impactului acestora.

Separarea şi liberalizarea unor activităţi, a adus siguranţa instalaţilor, în condiţile „înzecirii” sistemelor de protecție din actualele instalaţii, la un nivel inferior.

2.8. Eliminarea influenţelor politice sau de grup

Liberalizarea pieței gazelor a adus în fapt creșterea influențelor politice în sectorul gazelor natural. 

2.9. Înfiinţarea unei instituţii independente care să activeze pe piaţa gazelor

ANRGN și ulterior ANRE a fost o instituţie declarată „independentă” încă de la înfiinţarea sa, dar în fapt aceasta a răspuns comenzilor politice şi nu numai. Randamentul tehnic, eficienta economica, judecata dreapta a fost inlocuita cu lobby’ul celor „puternici”.

2.10. Asigurarea unui nivel minim de securitate energetică pentru România

Lipsa unei strategii de securitate energetică care să cuprindă obiectivele României privind securitatea energetică, antisărăcia energetică, eficienţa energetică, rolul statului în calitate de acţionar majoritar sau minoritar la multe din societăţile din domeniul energetic, face ca noţiunea de energie să nu existe decât la timpul prezent şi trecut.

În fapt, securitatea energetică a României este astăzi una „întâmplătoare”, iar viitorul nu este „prea roz”.

*

*        *

Ce găsim astăzi este rezultatul abordării cu mănuşi!

Participanţii din piaţă una cred şi alta spun. Convingerea că a păcăli sistemul, a te strecura pe sub lege reprezintă cheia succesului. O continuă fofilare, căutând să tragă mereu pe sfoară, deopotrivă furnizori, consumatori si autorităţi. Frica de viitor, groaza de prabuşire, fac să nu permită nici un fel de acţiuni.

Eşecul aplicării acestor principii se datorează modelului românesc promovat de insituţii „una zicem şi alta facem”. Astfel, s-a ajuns ca românii, clienţi şi furnizori, să nu creadă în economia de piaţă de „tip România”, să nu creadă în piaţa liberalizată a gazelor. Aceștia nu simt piaţa pentru că ea nu este vizibilă. Nu este vizibilă pentru că nu este liberă. Este o piaţă administrativă, dominată de constrângeri legislative, constrângeri instituţionale, constrângeri operaţionale, constrăngeri emoționale/de moment, constrângeri, constrângeri, constrângeri …!

A fi adeptul liberalizării pieței, până la urmă înseamnă a te gândi mai mult la viitor, fără a uita totuşi trecutul, având curajul de a te lăsa purtat de idei inovatoare după trecerea lor prin analiza sustenablităţii. Amânarea realizării unei reforme reale, a pieţei de gaze din România nu va duce decât la adâncirea problemelor.

2.      ANALIZA STADIULUI ACTUAL ASUPRA MODULUI DE TRANZACȚIONARE A PIEȚEI DE GAZE

Activitatea din sectorul gazelor naturale trebuie să aibă ca obiectiv strategic principal, vânzarea-cumpărarea gazelor naturale, iar celelalte obiective să fie derivate pentru a asigura realizarea acestui obiectiv principal.

Până în anul 2000 se putea vorbi în România, de o industrie gazieră, nu de o piaţă de gaze concurenţială, caracteristica acesteia fiind importanța livrării gazelor naturale la consumator, cu o redusă importanță asupra calității procesului de livrare și asupra contractării gazelor. Caracteristica acestei perioade consta în monopolul statului în livrarea gazelor, coroborat cu obligația a acestuia de a se asigura de livrarea continuă a gazelor. La nivelul consumatorului rămânea cel mult obligația plății gazelor (adesea nici aceasta asumată de consumator, economia centralizată având capabilitatea reglării arieratelor prin metode specific economiei centralizate). Această cutumă s-a transmis după anul 2000, fiind întreținută chiar de conducătorii entităților care aveau ca și scop tocmai liberalizarea pieței gazelor, recurgându-se adesea la încălcarea sau ”maltratarea” legii cu scopul de a ascunde neputința sau indolența unor consumatori care desfășurau la nivel managerial doar ”șantajul” amenințării închiderii activității și a scoaterii oamenilor în stradă. Inventarea numeroaselor instrumente cu scopul unic de a subvenționa, mascat, prețul gazelor, a fost o altă preocupare constantă a entităților care ar fi trebuit să dezvolte piața de gaze.

În fapt o mare responsabilitate națională pentru starea de astăzi a economiei românești o au aceste instituții care prin subvenții mascate, au menținut activități consumatoare de gaze naturale falimentare, transferând o parte din costul gazelor către alți consumatori industriali, contribuind substanțial și la falimentarea acestora din urmă. Momentul crizei din anii 2009-2012 a determinat închiderea atât a consumatorilor menținuți artificial în activitate, prin subvenții încrucișate mascate, cât și a celor care au ajuns în faliment urmare a politicii de creștere a prețurilor gazelor, inclusiv prin adiționarea acestor subvenții.

Printre puţinele modalităţi de funcţionare a pieţei de gaze din România, este încheierea contractelor bilaterale, dar care se bazează pe existenţa relaţiilor personale dintre angajaţii unor companii care negociază efectiv tranzacţiile.

Tranzacţia gazelor în România, încă se face pe baza relaţiei personale, contractul fiind doar o formalitate. Înţelegerile interumane ţin seama de toate problemele din piaţă, de lipsa instrucţiunilor şi procedurilor care să soluţioneze, medieze, rezolve o problemă care ar apărea în derularea contractului. Relațiile personale, fac ca o problemă apărută în derularea înțelegerii inițiale să fie repede agreată verbal şi formalizată printr-un contract/act adițional la contract. Lipsa modelului de piaţă în principal, dar şi a celorlalte elemente semnalate, fac ca piaţa să funcţioneze informal în prezent.

Practică folosită mult timp în România pe piața gazelor naturale, acolo unde se livrau gaze pe baza unor înţelegeri verbale, iar la sfârşitul lunii când se cunoştea efectiv cine a consumat gazele, se încheia formal un contract, antedatat, în care se înscria tot ceea ce s-a întâmplat în timpul lunii.

Separarea activităților de producție, transport, înmagazinare, distribuție și furnizare, a determinat nu doar o separare juridică, ci o individualizare adâncă a diverșilor operatori, dusă până la blocarea unor acțiuni, învinuiri reciproce, dezinformare, lipsă de informare/colaborare, nearmonizarea activităților, ”faultarea” reciprocă etc. toate afectând puternic activitatea de vânzare-cumpărare gaze atât în condiții normale, dar mai ales în condiții anormale (dezechilibre între cerere și ofertă, situații de criză). Această separare a determinat, per ansamblu, o scădere a calității activității de furnizare (chiar dacă au exista îmbunătățiri în anumite faze), a determinat o creștere a costului cu gaze (preț final, cost cu proiectare, construcție, verificare, mentenanță etc.), a determinat o creștere a timpului pentru construcția infrastructurii de livrare a gazelor.

3.    VIZIUNEA ASUPRA RENORMALIZĂRII ACTIVITĂȚILOR PE PIAȚA GAZELOR NATURALE

Sectorul gazelor naturale este caracterizat de numeroase nefuncționalități, de nemulțumiri, de abuzuri, de dezorientare etc. Este cert că Lucrurile trebuie să se schimbe. Dar Cum? Ce? Unde? Cine? Când? Orice viziune asupra sectorului gazelor naturale trebuie să plece de la necesitatea reconstruirii acestuia, de la 0, pas cu pas, cu plasarea TRANZACȚIEI în centrul viitoarei construcții a noului sector al gazelor naturale.

Construirea unei piețe libere, transparentă, lichidă, responsabilă, atent supravegheată, dezvoltând modalități de susținere a clienților vulnerabili, unic dispecerizată energetic pentru prevenirea crizelor și în situații de criză, total integrată în Uniunea Energetică Europeană și promovând dezvoltarea durabilă a resurselor de gaze.

Toate activitățile din sectorul gazelor naturale (proiectare, construcție, explorare, exploatare, servicii aferente manipulării gazelor) trebuie să aibă un singur scop acela de a facilita tranzacționarea gazelor naturale cu scopul obținerii celor mai bune prețuri ale gazelor la un moment dat și pentru o anumită calitate a furniturii. Astfel, este necesar să se iasă urgent din cutuma ultimilor 16 ani în care activitățile conexe activității de furnizare, au devenit activități de bază și activitatea de furnizare activitate conexă. Proiectul ”liberalizarea pieții de gaze” derulat în ultimii 16 ani a pierdut din vedere obiectivul pieței, acela de a vinde-cumpăra gaze și necesitatea ca pentru a realiza acest deziderat să se realizeze anumite activități : explorarea zăcămintelor, extracția gazelor, dezvoltarea unei anumite forme de înmagazinare, proiectarea și construcția de conducte, explorarea obiectivelor din sector, dispecerizarea, măsurarea, alocarea, utilizare eficientă etc.

Fig. 11. Tranzacția ca scop existențial al sectorului de gaze

Amplasarea tranzacției ca scop existențial al sectorului de gaze, este punctul de plecare al construirii modului în care se vor desfășura celelalte activități din sectorul gazelor naturale.

Astfel, este necesar a se înțelege că:

• Legislația primară și secundară, pentru toate activitățile din piața de gaze trebuie să aibă ca scop dezvoltarea tranzacționării;
• Transparența totală, asupra activităților care se desfășoară în sectorul gazelor naturale (fără a aduce atingere elementelor de confidențialitate), activități, cantități, costuri, prețuri, penalități etc.
• Diseminarea detaliată și continuă a modului de realizare a tranzacțiilor, a realizării activității de proiectare, execuție, exploatare a conductelor nu ca un scop în sine, ci cu unicul scop de a dezvolta piața, de a crește numărul de tranzacții și a volumelor tranzacționate, la creșterea gradului de utilizare a infrastructurii, la determinarea tuturor actorilor din sectorul gazelor naturale să activeze cu scopul de a favoriza tranzacționarea gazelor;
• Informatizarea sectorului gazelor naturale, pentru a asigura accesul rapid și detaliat la informații care să susțină tranzacțiile, la dezvoltarea pieții, la creșterea cererii de gaze, la reducerea costurilor din activitățile conexe;
• Înființarea unei instituții pentru soluționarea litigiilor de pe piața de gaze (SAL), ca entitate juridică autonomă, neguvernamentală, apolitică, de interes public, a cărei activitate să fie medierea conflictelor de pe piața de gaze;
• Crearea unui department specializat și puternic pentru Protecția Consumatorilor de Gaze, în cadrul ANPC, care să se autosizeze și să răspundă rapid și profesionist la toate sesizările consumatorilor de gaze naturale, cu scopul de a-i apăra pe aceștia, de a preveni acțiunile furnizorilor în afara legii și de a sancționa dur abuzurile;
• Crearea unui department specializat și puternic în domeniul gazelor, în cadrul Consiliului Concurenței, care să se autosizeze rapid la orice potențială poziție dominantă din piață, cu scopul de a preveni, proteja, menține și stimula concurența, și de a sancționa dur abaterile de la principiile concurenței;
• ANRE profesionist, independent, scos de sub influența politicului și a grupurilor de interes, capabil să acționeze în interesul dezvoltării pieței de gaze;
• Introducerea unui set de bune practici (guvernanță energetică) la nivelul tuturor entităților indiferent dacă desfășoară activități de bază, secundare sau conexe din sectorul gazelor naturale, cu scopul dezvoltării tranzacțiilor, creșterii concurenței și integrității pe piața de gaze;
• Eliminarea pieței reglementate și dezvoltarea de programe de sprijinire și mai ales de reducere a numărului de consumatori vulnerabili (real vulnerabili);
• Infrastructura (de producție, transport, distribuție etc.) trebuie astfel proiectată, construită, regândită, exploatată cu scopul de a satisface orice tip de tranzacție, de a răspunde cerințelor pieței în mod eficient și eficace, de a nu mai fi o ”piatră de gâtul ofertei”, de a nu mai consuma inutil valoarea intrinsecă a gazelor naturale;
• Definirea unei entități (Autoritatea Națională de Dispecerizare și Securitate Energetică), care să aibă acces legal la toate datele din sectorul energetic, sub obligația de confidențialitate, și care să prevină situațiile de criză/urgență prin analiza în ansamblu a problemelor energetice (gaz, țiței, electricitate, cărbune), transmițând avertizările corespunzătoare și care să aibă competențe să intervină în situații de criză în vederea dispecerizării corespunzătoare a surselor disponibile (a tuturor formelor de energie în mod unitar) pentru depășirea corespunzătoare a acestora. Legislația primară și secundară, pentru toate activitățile din piața de gaze trebuie să aibă ca scop dezvoltarea tranzacționării;
• Transparența totală, asupra activităților care se desfășoară în sectorul gazelor naturale (fără a aduce atingere elementelor de confidențialitate), activități, cantități, costuri, prețuri, penalități etc duce la creșterea competiției și a utilizării raționale a energiei înmagazinate într-un metru cub de gaz;
• Diseminarea detaliată și continuă a modului de realizare a tranzacțiilor, a realizării activității de proiectare, execuție, exploatare a conductelor și a instalațiilor aferente (ex. stații de comprimare gaze, depozite de înmagazinare, puncte de interconectare) nu ca un scop în sine, ci cu unicul scop de a dezvolta piața, de a crește numărul de tranzacții și a volumelor tranzacționate, la creșterea gradului de utilizare a infrastructurii, la determinarea tuturor actorilor din sectorul gazelor naturale să activeze cu scopul de a favoriza tranzacționarea gazelor;
• Informatizarea sectorului gazelor naturale, pentru a asigura accesul rapid și detaliat la informații care să susțină tranzacțiile, la dezvoltarea pieții, la creșterea cererii de gaze, la reducerea costurilor din activitățile conexe;
• Înființarea unei instituții pentru soluționarea litigiilor de pe piața de gaze (SAL), ca entitate juridică autonomă, neguvernamentală, apolitică, de interes public, a cărei activitate să fie medierea conflictelor de pe piața de gaze;
• Crearea unui departament specializat și puternic pentru Protecția Consumatorilor de Gaze, în cadrul ANPC, care să se autosizeze și să răspundă rapid și profesionist la toate sesizările consumatorilor de gaze naturale, cu scopul de a-i apăra pe aceștia, de a preveni acțiunile furnizorilor în afara legii și de a sancționa dur si just abuzurile;
• Crearea unui department specializat și puternic în domeniul gazelor, în cadrul Consiliului Concurenței, care să se autosizeze rapid la orice potențială poziție dominantă din piață, cu scopul de a preveni, proteja, menține și stimula concurența, și de a sancționa dur abaterile de la principiile concurenței;
• ANRE profesionist, independent, scos de sub influența politicului și a grupurilor de interes, capabil să acționeze în interesul dezvoltării pieței de gaze;
• Introducerea unui set de bune practici (guvernanță energetică) la nivelul tuturor entităților indiferent dacă desfășoară activități de bază, secundare sau conexe din sectorul gazelor naturale, cu scopul dezvoltării tranzacțiilor, creșterii concurenței și integrității pe piața de gaze;
• Eliminarea pieței reglementate și dezvoltarea de programe de sprijinire și mai ales de reducere a numărului de consumatori vulnerabili (real vulnerabili);
• Infrastructura (de producție, transport, distribuție etc.) trebuie astfel proiectată, construită, regândită, exploatată cu scopul de a satisface orice tip de tranzacție, de a răspunde cerințelor pieței în mod eficient și eficace, de a nu mai fi o ”piatră de gâtul ofertei”, de a nu mai consuma inutil valoarea intrinsecă a gazelor naturale;
• Definirea unei entități (Autoritatea Națională de Dispecerizare și Securitate Energetică), care să aibă acces legal la toate datele din sectorul energetic, sub obligația de confidențialitate, și care să prevină situațiile de criză/urgență prin analiza în ansamblu a problemelor energetice (gaz, țiței, electricitate, cărbune), transmițând avertizările corespunzătoare și care să aibă competențe să intervină în situații de criză în vederea dispecerizării corespunzătoare a surselor disponibile (a tuturor formelor de energie în mod unitar) pentru depășirea corespunzătoare a acestora.

4.      PROIECTUL FORMĂRII PIEȚEI LIBERE ȘI FUNCȚIONALE DE GAZE

Viziunea asupra pieței de gaze naturale trebuie să parcurgă mai multe etape, care trebuie construite și implementate treptat, într-un termen clar și corect stabilit, admițând tolerarea funcționării sectorului gazier până la acel moment. Cel mai greu aspect, va fi determinat de rezistența la schimbare atât a persoanelor intersate, cât și a celor dezinteresate (consumatori, angajați). La aceasta se adaugă influența distructivă a lipsei de unitate, de coeziune, de patriotism  (uneori, în trecut, mergându-se până la acțiuni de subminare a unora împotriva altora) a intuțiilor care au obligația stabilirii viitorului României (Guvern, Parlament, Președenție).

Am împărțit proiectul în mai multe secțiuni care trebuie realizate:

1. Construcția cadrului legal care să asigure o piață liberă și funcțională,
   • Codul (rescrierea Legii gazelor si intervenții asupra legislației conexe) Gazelor Naturale.
   • Eliminarea pieței reglementate a gazelor.
   • Obligarea producătorilor/furnizorilor de gaze din România să-și publice Ghiduri de bune practici în vânzarea gazelor naturale.
   • Completarea legislației anticoncurețiale și proceduri de investigare de urgență a acestor practici
   • Ghid de Bună Practică pentru alocarea gazelor măsurate
   • Introducerea noțiunii de capacitate rezervată zilnică în punctele existente pe întreg lanțul producție-transport-distribuție
   • Rescrierea Codului reţelei de transport si alinierea acestuia la cerintele europene (ex. presiune minima de operare 16 bar), inclusiv reconsiderarea acestuia pe urmatoarele directii:
2. sisteme locale de golire a zacamintelor de gaze naturale;
3. sisteme de transport regional al gazelor naturale;

• sistem de transport national al gazelor naturale, inclusiv inmagazinare;

1. sistme de transport si tranzit international al gazelor naturale;

• Codul Reţelei de Distribuție
• Codul Depozitelor de Înmagazinare
• Codul Pieţei Gazelor Naturale
• Constituirea Operatorului de Echilibrare.
• Introducerea mecanismelor de asigurare a flexibilităţii și funcționalității pieței.
• Dezvoltarea sistemelor ieftine de garantare
• Informatizarea activității de pe piața de gaze

2. Metode și măsuri de protecție a consumatorului vulnerabil
   • Strategia Guvernamentală de protejare a clienților vulnerabili
   • Numirea unei instituții care să aplice și coordoneze protejarea clienților vulnerabili
   • Codul de bună practică al furnizorilor licentiați în susținerea clienților vulnerabili
   • Modificări legislative cu scopul reducerii numărului clienților vulnerabili (preplata gazelor, aplatizarea curbei lunare de plată a gazelor).

3. Regândirea activității de proiectare-execuție-exploatare – scoatere din funcțiune a obiectivelor din sectorul gazier ca o acțiune destinată stimulării tranzacțiilor
   • Regândirea sistemului de Autorizare a persoanelor care activează în domeniul proiectării și construcției
   • Eliminarea specializărilor multiple la nivelul aceleiași persoane
   • Stabilirea incompatibilității între activitatea de proiectare, verificare și expertizare la nivelul aceleiași persoane
   • Obligativitatea expertizării de către experți independenți a lucrărilor din sectorul gazelor naturale din condițiile de oportunitate, utilitate, fezabilitate, fiabilitate, securitate, siguranță.
   • Regândirea filozofiei normativelor si a procedurilor de operare
   • Regândirea standardelor de performanță

• Regândirea filozofiei sistemelor de distribuție si adaptarea lor la strategia energetica nationala;

• Reengineringul sistemului de transport, reconsiderarea/reclasificarea sistemului national, regional, local si international

• Reengineringul activității de depozitare cu adaptarea la cerintele actuale a activității de inmagazinare a gazelor naturale in depozite subterane sau in conducte magistrale;
  • Regândirea metodologiilor de tarifare si alinierea la cerintele pietelor locale, regionale sau nationale
  • Sprijinirea înființării Uniunii Inginerilor de Gaze, entitate profesională responsabilă cu pregătirea, instruirea, dezvoltarea și sancționarea profesională

4. Întărirea/înființarea de instituții cu responsabilități în asigurarea funcționării pe piața gazelor naturale
   • Înființarea unui centru de mediere și soluționare rapidă a litigiilor pe piața de gaze (SAL)
   • Înființarea unui centru de informare și diseminare a informaților pe piața gazelor
   • Schimbarea comportamentului organizațional al instituțiilor cu responsabilități pe piața gazelor naturale
   • Departament specializat pentru Protecția Consumatorilor de Gaze, în cadrul ANPC, cu proceduri care să le permită să se autosesizeze și să răspundă rapid și profesionist la toate sesizările consumatorilor de gaze naturale, cu scopul de a-i apăra pe aceștia, de a preveni acțiunile furnizorilor în afara legii și de a sancționa dur abuzurile
   • Departament specializat în cadrul Consiliului Concurenței, cu proceduri care să le permită să se autosizeze rapid la orice potențială poziție dominantă din piață, cu scopul de a preveni, proteja, menține și stimula concurența, și de a sancționa dur abaterile de la principiile concurenței.

5. Înființarea Autorității Naționale de Dispecerizare și Securitate Energetică
   • Înființarea unei entități cu rol de Autoritatea Națională de Dispecerizare și Securitate Energetică unică pentru toate formele de energie
   • Îndeplinirea rolului de Autoritatea Competentă (AC) în domeniul gazelor naturale, asigurarea securității activității offshore, în constituirea şi menţinerea unui nivel minim de rezerve de ţiţei şi de produse petroliere

6. Integrarea României în Uniunea Energetică sub aspectul pieței de gaze
   • Numirea entității responsabile de Integrarea României în Uniunea Energetică
   • Elaborarea strategiei de integrare în Uniunea Energetică

7. Dezvoltare și perfecționare a resursei umane în sectorul gazelor naturale
   • Numirea entității responsabile de securitatea resursei umane necesare funcționării setorului gazier
   • Înființarea de programe de studii în conformitate cu cerințele pieței de gaze
   • Înființarea de programe de perfecționare în conformitate cu cerințele pieței de gaze

8. Dezvoltarea investițiilor și eliminarea barierelor investiționale în sectorul gazelor naturale
   • Eliminarea limitărilor privind accesul la terenuri, in paralel cu reconsiderarea despagubirilor si corectarea atitudinii de respect fata de persoanele afectate;
9. Eliminarea limitărilor care fac imposibile folosirea drumurilor publice pentru construcția obiectivelor gaziere, in paralel cu obligativitatea investitorului de a consolida caile de acces inainte de utilizarea acestora;
10. Simplificarea proceselor de aprobare şi avizare a lucrărilor de investiţii;
11. Armonizări între legile si standardelele specifice domeniului energiei şi alte legi româneşti sau din UE;
12. Stabilitatea unui cadru legislativ şi predictibil în sectorul energetic;
13. Politici publice adecvate interesului României;

14. Regândirea managementului participațiilor statului și al managementului privat pentru societățile cu capital de stat din sectorul gazelor natural

15. Impunerea unei Guvernanțe Energetice unitare în societățile și instituțiile din sectorul gazelor

5.      CONSTRUCȚIA CADRULUI LEGAL CARE SĂ ASIGURE O PIAȚĂ LIBERĂ ȘI FUNCȚIONALĂ

Se impune reconstrucția cadrului legal care să asigure piața liberă și funcțională, plecând de la 0, eliminând legislația primară și secundară nearmonizată și incompletă care există în prezent. Vom prezenta elementele principale, pe care le considerăm minim necesare înspre normalizarea activității din sectorul gazelor naturale.

1. Codul Gazelor Naturale

Pentru a elimina abordarea un act normative pentru fiecare activitate, fapt ce face ca anumiți operatori să acuze că un act nu li se adresează, de aceea propunem realizarea unui Cod al Gazelor Naturale, conținând deopotrivă legislația primară, cât și legislația secundară și introducerea normelor de aplicare și a foilor procedurale, astfel încât legislația să se adreseze tuturor actorilor, pentru ca fiecare dintre aceștia să aibă ca obiectiv final realizarea tranzacțiilor de gaze, la un nivel calitativ ridicat și în condiții maxime de siguranță.

2. Eliminarea pieței reglementate a gazelor.

Piaţa liberă poate funcţiona doar prin eliminarea subvenţiilor indirecte, restricţiilor, manipulării, interveţiei aleatoare, care astăzi le regăsim impuse chiar prin legea gazelor. Se impune eliminarea tuturor restricțiilor juridice care permit „manipularea” directă sau indirectă a prețului: coşul de gaze, obligaţia producătorilor de a pune la dispoziţie, indiferent de circumstanţe, indiferent de contracte gazele la consumatorii reglementaţi, intervenţia statului în stabilirea preţului la producătorul intern, pentru a elimina intervenționismul și a asigura funcționalitatea pieței.

3. Obligarea producătorilor de gaze din România să-și publice Ghiduri de bune practici în vânzarea gazelor naturale.

Pentru a dezvolta piața de gaze din România este necesară creșterea volumului de tranzacții prin creșterea diversificării și a numărului de pachete de gaze vândute pe piață cu scopul de a acoperi toată gama de cereri dintr-o piață. Având în vedere practica ultimilor ani, publicarea unui astfel de Ghid va aduce beneficii pieței dar și producătorilor.

4. Completarea legislației anticoncurețiale și proceduri de cercetare a acestor practici

Se impune suplimentarea legislației anticoncurențiale existente cu noi reglementări care să interzică unele practici existente în momentul de față pe piața de gaze și care determină manipularea pieței, înțelegeri anticoncurențiale, concentrarea puterii de vânzare prin folosirea furnizorilor sateliți etc., stimularea reclamării de astfel de practici, autosesizarea instituțiilor de control a practicilor anticoncurențiale și intensificarea acțiunilor de cercetare a acestor practici.

5. Completarea legislației primare cu noi concepte obligatorii funcționării pieței de gaze

Se impune completarea legislației primare cu noi concepte, absolut necesare funcționării pieței de gaze:

• alocarea cantităţilor furnizate, transportate, distribuite, înmagazinate
• swap-ul cantităților de gaze, ca activitate de tranzactionare virtuală, coroborată cu serviciul de back-haul pe sisteme de transport, distribuție și înmagazinare.
• reverse-flow în puncte de intrare/ieșire din sistemele de transport, ca operațiune de curgere în ambele sensuri a gazelor, dacă există această posibilitate tehnică (operațiune care se întâlnește la puncte de interconectare cu alte sisteme de transport sau cu sistemele de conducte din amonte).
• Backhaul în puncte de intrare/ieșire din sistemele de transport, ca operațiune de curgere în ambele sensuri a gazelor (operațiune care se întâlnește la puncte de interconectare cu alte sisteme de transport sau cu sistemele de conducte din amonte).
• redefinirea actualului Sistemului National de Transport, cu modificările de natură tehnica si juridică (redevențe, licențe, tarife, coduri de rețele de transport) diferite pentru fiecare din viitoarele tipuri de activitati de transport care vor apărea: transport local, regional, national, international, tranzit;
• definirea instrumentelor de flexibilitate și garantare pe piața de gaze.

6. Ghid de Bună Practică pentru alocarea gazelor măsurate

Se impune realizarea unui Ghid de Bune Practici conținând Mecanisme de alocare a cantităților vândute, înmagazinate, transportate, distribuite, pentru a permite intrarea echitatea operațiunilor și mai ales intrarea în legalitate a acestor operațiuni respectiv respectarea Codului Civil (art. 1674 si art. 1678) privind modul de individualizarea a bunurilor de gen, așa cum sunt gazele naturale.

7. Introducerea noțiunii de capacitate rezervată zilnică în punctele existente pe întreg lanțul producție-înmagazinare-transport-distribuție

Introducerea noțiunii de capacitate rezervată zilnică în punctele existente pe întreg lanțul producție-înmagazinare-transport-distribuție, pentru a permite abordarea unitară a acestei noțiuni și a permite funcționarea reală a pieței capacităților. Considerăm că este necesară eliminarea rezervării de capacitate orară (momentan folosită în sistemul de transport), atât timp cât aceasta nu se va putea urmări pe întreg lanțul surse-consum.

Determinarea capacității în toate punctele de intrare-ieșire în/din sisteme de producție/transport/distribuție/depozite de înmagazinare. Atunci când discutăm de capacitate ea nu poate fi abordată decât într-o formă unitară capacitatea tehnologică / tehnică / comercializabilă / contractată / utilizată / neutilizată / necontractată. Se impune afișarea la zi a situației acestori capacități și dezvoltarea mecanismelor de tranzacționare a capacității, dar și a urmăririi eficienței utilizării acestora.  Această abordare este modul real de a eficientiza activitatea de management a capacităților, care este mult mai mult decât excedentară în România, determinând astfel posibilitatea reducerii costurilor excesive.

8. Rescrierea Codului Reţelei de Transport de la 0

Acesta ar trebui să cuprindă în primul rând mecanismele care să faciliteze comercializarea capacității pe principiile unei piețe libere, atât pe o piață primară, cât și pentru o piață secundară cu mecanisme transparente, flexibile, echitabile și foarte ușor de aplicat, inclusiv intraday.

Codul Rețelei de Transport ar trebui de asemenea să:

• disciplineze utilizatorii rețelei, bazându-se exclusiv pe principii comerciale:
  • siguranța că plătește doar cel care greșește și numai pentru fapta sa în raport cu responsabilitățile asumate în contractele cu operatorul de transport,
  • prețul greșelii este cel stabilit de piața românească la momentul greșelii (nici ante, nici post faptă, respectiv depășirea capacității rezervate de utilizatorul rețelei și dezechilibrarea reală a Sistemului Național de Transport urmare a diferențelor între cantitățile introduse și extrase din sistem zilnic).
• aibă și un scop licit speculativ, care să permită apariția jucătorilor în piață care să sancționeze indolența unor utilizatori ai rețelei de transport și să acționeze doar în marja, care să nu permită alunecarea Sistemului Național de Transport către imposibilitatea de a fi utilizat.
• limiteze intervenția operatorului de transport exclusiv la momentul în care (ne) reacția pieței, determină atingerea limitei timpurii de avarie a sistemului, folosind din nou exclusiv aceleași principii comerciale: plătește doar cel care greșește și prețul greșelii este cel stabilit de piața românească la momentul greșelii.
• stabilească, modul în care operatorul de transport va plăti inclusiv greșelile sale (nerespectarea condițiilor contractuale sub aspectul punerii la dispoziție a capacității rezervate și asigurarea continuității în livrare, chiar dacă aceasta se datorează altor utilizatori de rețea), în relația cu cei care greșesc, prețul greșelii operatorului de transport fiind de asemenea necesar a fi cel stabilit de piața românească la momentul greșelii.

Rescrierea Codului Retelei de Transport nu poate fi realizata fara inventarierea si evaluarea justa pe criterii clar definite si acceptate a starii tehnice actuale vs. proiectate a retelei. Acesta este o radiografia absolut necesara a ceea ce a fost si trebuie sa fie coloana vertebrala a industriei gazelor naturale din Romania.

9. Codul Reţelei de Distribuție

Realizarea Codului reţelelor de distribuție, ca un set de reguli, prin care se stabilesc responsabilitățile și drepturile părților, dar și modul în care trebuie asigurată continuitatea curgerii gazelor din sistemul de transport până la consumatorul final, penalitățile percepute sau de care beneficiază utilizatorul sistemului de distribuție plecând de la aceleași principii enunțate la Codul Rețelei de Transport.

10. Codul Depozitelor de Înmagazinare

Realizarea Codului depozitelor de înmagazinare, ca un set de reguli prin care se stabilesc responsabilitățile și drepturile părților, dar și modul în care trebuie asigurată preluarea/predarea și înmagazinarea/extragerea gazelor în/din înmagazinare. Lipsa unor reguli detaliate privind procesul de injecţie/extracţie din depozitele de înmagazinare, face ca adesea să se creeze inechități în preluarea propriilor gaze din depozitele de înmagazinare : Codul depozitelor de înmagazinare trebuie să plece de la aceleași principii enunțate la Codul rețelei de Transport.

11. Codul Pieţei Gazelor Naturale

Realizarea Codului pieţei gazelor naturale (modelul de piaţă), conţinând reguli, proceduri şi instrucţiuni clare, în ceea ce priveşte tranzacţionarea gazelor și interacțiunea furnizorilor cu ”cărăușii” (care să permită urmărirea fluxului în mod real pe întreg circuitul sursa-consumator). Între multele elemente care trebuie definite prin acest document mecanismele de asigurare a flexibilității și instrumentele de acces rapid al tuturor participanților la acestea și dezvoltarea unor sisteme ieftine de garantare a operațiilor comerciale sunt primordiale.

Piaţa de gaze din România, funcţionează „la întâmplare”, în lipsa unui model, care să conţină reguli, proceduri şi instrucţiuni clare, în ceea ce priveşte tranzacţionarea gazelor. În momentul de faţă lipsa regulilor privind corelaţia între acţiunile de tranzacţionare şi acţiunile de transport, distribuţie şi înmagazinare, fac imposibilă urmărirea fluxurilor de gaze de la punctul de achiziţie la punctul de livrare. Mai mult în lipsa acestor reguli nu se pot aplica procedurile de matching, proceduri esenţiale în asigurarea funcţionării corecte a pieţei.

12. Constituirea Operatorului de Echilibrare.

Piaţa de gaze din România funcţionează, aproape exclusiv după temperatura exterioară, contractele fiind puse la zid şi făcându-le  inutile. De accea doar transparenţa încheierii contractelor, prin mecanisme transparente (inclusiv bursiere), este inutilă fără responsabilizarea respectării  acestora de către părţi. Ori de câte ori temperatura aerului creşte sau scade, contractul dispare ca drepturi şi obligaţii. Aceasta se datorează:

• mentalităţii româneşti de lipsă de responsabilitate;
• lipsei introducerii mecanismelor de flexibilitate pe piaţa românească, care să permită operarea contractelor în conformitate cu clauzele din acestea;
• lipsei operatorului de echilibrare care să aibă responsabilitate, dreptul şi obligaţia de a interveni în piaţă ori de cîte ori este necesar aplicând metodele corective, inclusiv penalităţi pentru cei care creează dezechilibre; dar şi metode stimulative.

Operatorul de echilibrare deşi prevăzut de legea gazelor să fie realizat de operatorul de transport, nu există pe piaţa de gaze. Aceasta face ca  în lipsa regulilor şi a unei entităţi responsabile (legea responsabilizează operatorul de transport, dar acesta nu şi-a asumat această responsabilitate, nici după instalarea managementului privat), piaţa funcţionează haotic după temperatură şi nu după ce se semnează în contractele tranzacționate pe bursă. Aceasta face ca înaintea impunerii pe piaţă a unor obligaţii de tranzacţionare exclusiv pe bursă, să se impună și să se realizeze cu prioritate acest operator.

13. Introducerea mecanismelor de asigurare a flexibilităţii și funcționalității pieței.

Ca un contract semnat, să funcţioneze este necesar să se dezvolte mecanisme secundare prin care să se managerieze derularea contractelor, care astăzi lipsesc în totalitate. Mecanismele care ar trebui să se legalizeze pe piaţa gazelor naturale sunt:

• Organizarea pieței principale și secundare de capacitate (bineînţeles după determinarea capacităţii de transport şi distribuţie şi după introducerea mecanismelor de rezervare de capacitate în sistemele de distribuţie şi pe punctele de injecţie/extracţie din înmagazinare);
• Activitatea de înmagazinarea gazelor în conductele de transport şi distribuţie;
• Introducerea Titlului de gaze şi tranzacţionarea acestor titluri, care să permită schimbul mai rapid şi legal al gazelor, chiar şi înaintea individualizării lui prin măsurare și în lipsa licenței de furnizare;
• Introducerea unor mecanisme de împrumut sau depozitare virtuală a gazelor.

Fără aceste mecanisme contractele tranzacţionate nu vor putea fi derulate efectiv fără a introduce pierderi părţilor semnatare.

14. Dezvoltarea sistemelor de ieftine de garantare

Piaţa românească, în general şi cea gazelor în mod special datorită sumelor mari de bani şi a marjei comerciale mici, determină un risc extrem de ridicat aferent fiecărei tranzacţii. Tranzacţionarea pe bursă va accentua semnificativ acest risc, prin comportamentul unor participanţi care vor apărea în piaţă. În acelaşi timp, instrumentele de garantare tradiţionale sunt extrem de scumpe şi multe dintre acestea sunt greu de executat la momentul unui eveniment. De aceea este obligatoriu introducerea unor mecanisme simple, ieftine, uşor de executat. Între acestea warrantul şi recipisa sunt elemente simple şi foarte utile pe piaţa gazelor naturale. (Warrantul este o adeverinţă specială de depozit de gaze cu caracter de dispoziţie asupra mărfii, cu care se poate garanta o tranzacţie. Recipisa este dovada că marfa se află în depozit).

15. Informatizarea activității de pe piața de gaze

Informatizarea activității de pe piața de gaze prin dezvoltarea de sisteme de stocare și transmitere a informațiilor între operatori, furnizori, operator piață de echilibrare, burse de gaze, autoritate competentă etc. Lipsa sistemelor informatice, la nivelul actorilor din piață, care să permită urmărirea continua, cel puţin zilnică, va face imposibilă funcționarea corespunzătoare a pieței de gaze și a Codurilor.

România derulează activităţile pe piaţa gazelor, ante şi post încheiere contract prin intermediul informaţiei manipulate de operatori, care transmit datele telefonic, cu nenumărate omisiuni, întârzieri, greşeli etc. Corelaţia între datele vânzătorilor, cumpărătorilor, operatorilor se face în acelaşi mod, fiind necesare „zeci de artificii” pentru a se ajunge la închiderea balanţei lunare.

6.     METODE ȘI MĂSURI DE PROTECȚIEA CONSUMATORULUI VULNERABIL

Client vulnerabil, client protejat și client casnic sunt noțiuni care se confundă în mintea oamenilor. Din punct de vedere practic și legal, între aceste noțiuni se găsesc diferențe majore, pe care noua abordare a sectorului gazelor natural nu are voie să nu le așeze în mod corect. Dacă toți clienții vulnerabili trebuie să fie protejati, nu toți clienții protejați sunt vulnerabili și cu atât mai puțin nu toți clienții casnici sunt vulnerabili.

Clienți casnici (conform legii gazelor) sunt clienții care cumpără gaze naturale pentru consumul casnic propriu. Respectiv pentru a fi mai detalist clienții casnici sunt:

– clienții care utilizează gazele naturale în scopul încălzirii spațiilor proprii, producerii apei calde și pentru gătit, în gospodării individuale și/sau apartamente de bloc, cu contorizare individuală;

– clienții care utilizează gaze naturale în scopul încălzirii spațiilor proprii, producerii apei calde și pentru gătit, în gospodării și/sau apartamente de bloc, cu contorizări comune;

– imobile cu destinație de locuință, indiferent de forma de proprietate, aflate în administrarea unor persoane juridice de drept public sau privat, inclusiv centrele rezidențiale pentru persoane cu handicap, căminele pentru persoane vârstnice, centrele de primire a copilului în regim de urgență, centrele maternale, internate școlare, cămine studențești care utilizează gaze naturale în scopul încălzirii spațiilor proprii, producerii apei calde și pentru gătit.

Clienții protejați sunt clienții cărora trebuie să li se asigure alimentarea cu gaze prioritar, în fața altor clienți. Gazul natural constituie un element esențial al aprovizionării cu energie a Uniunii Europene, reprezentând o pătrime din aprovizionarea cu energie primară și fiind utilizat, în principal, la producerea de energie electrică, la încălzire, ca materie primă pentru industrie și carburant pentru transporturi. Aceasta a determinat emiterea Regulamentului nr. 994/2010 al Parlamentului European privind măsurile de garantare a securității aprovizionării cu gaze naturale (Regulament care are caracter obligatoriu în toate țările membre ale UE) și care definește consumatorii protejați astfel: toți consumatorii casnici racordați la o rețea de distribuție a gazelor și, în plus, în cazul în care statul membru respectiv decide astfel, mai pot cuprinde: (a) întreprinderile mici și mijlocii, cu condiția ca acestea să fie racordate la o rețea de distribuție a gazelor, și serviciile sociale esențiale, cu condiția ca acestea să fie racordate la o rețea de distribuție sau de transport de gaze și ca toți acești consumatori suplimentari să nu reprezinte mai mult de 20 % din consumul total de gaze; și/sau (b) instalații de termoficare, în măsura în care furnizează energie consumatorilor casnici și consumatorilor menționați la litera (a), cu condiția ca aceste instalații să nu poată funcționa cu alți combustibili și să fie conectate la o rețea de distribuție sau de transport de gaze.

Clienții vulnerabili sunt clienți care din motive întemeiate nu pot să beneficieze de energia necesară asigurării necesităților de subzistență. Astfel, acești clienți se găsesc în categoria clienților casnici, dar și cei asimilați clienților casnici (spitale, cămine de bătrâni, case de copii) pot să fie cuprinși în această categorie. Legea gazelor din România acordă următoarea definire a clientului vulnerabil: clientul final aparţinând unei categorii de clienţi casnici care, din motive de vârstă, sănătate sau venituri reduse, se află în risc de marginalizare socială şi care, pentru prevenirea acestui risc, beneficiază de măsuri de protecţie socială, inclusiv de natură financiară.

Dacă calitatea de client casnic și cea de client protejat nu se modifică în timp, vulnerabilitatea unui client este o stare care poate evolua de la existența la inexistența acesteia.

Deoarece în rândul clienților casnici, nivelul de venituri este diferit, legea în vigoare impune evidențierea ca și clienți vulnerabili, doar a acelor clienți casnici care au nevoie reală de a beneficia de ajutor. Lipsa unei astfel de abordări determină inechitate socială, deoarece face ca acei clienți casnici „bogați” să beneficieze de două ori, odată că nefiind vulnerabili nu ar trebui să beneficieze de aceste avantaje și a doua oară că beneficiază de o subvenție valorică mare (având case mai mari, echipamente mai multe sau chiar piscine care consumă energie peste nivelul de consum mediu).

Sistemul prețurilor reglementate în România aduce în fapt toți clienții casnici într-o situație de vulnerabilitate, extra-cadru legal, mascând beneficii de care profită clienții „bogați” în fața maselor largi.

Ponderea cheltuielilor cu gazele în bugetul familiilor celor mai sărace, în lunile de iarnă, este de cca. 4 ori mai mare decât în cazul familiilor cu veniturile cele mai mari.

Fig. 12.Ponderea cheltuielilor cu gazele naturale la nivelul lunilor de iarnă în bugetul familiilor cu venituri ridicate și a celor cu venituri foarte scăzute

Eliminarea prețurilor reglementate, ar aduce venituri suplimentare la bugetul de stat, fără o apăsare mare pe bugetul familiilor cu venituri ridicate, dar creând fonduri suplimentare la buget suficiente cât să permită subvenționarea unei părți din costurile cu gazele naturale pentru clienții vulnerabili. Astfel, se poate obține o scădere a ponderii costurilor cu gazele naturale, în lunile de iarnă, la clienții cu venituri reduse sub ponderea costurilor cu gazele naturale de dinaintea liberalizării pieții clienților casnici.

Fig. 13.Ponderea cheltuielilor cu gazele naturale la nivelul lunilor de iarnă în bugetul familiilor cu venituri ridicate și a celor cu venituri foarte scăzute, după aplicarea strageiei de subvenționare a clienților vulnerabili

Liberalizarea pieței clienților casnici, cooroborată cu aplicarea criteriilor de vulnerabilitate, ar aduce un cost mai mic (față de situația prețurilor reglementate) cu gazele la clienții realmente săraci și ar impune o creștere ușor suportabilă pentru clienții cu venituri ridicate.

Prezentarea acestei situații, persuasiv, în ideea necesității menținerii prețurilor reglementate la consumatorii casnici nu este în avantajul marii părți din populația României, o populație săracă, ci pentru a favoriza un număr redus de clienți casnici, pe cei cu venituri ridicate.

Legislaţia privind protejarea consumatorilor de gaze naturale s-a dezvoltat, cu scopul de a proteja interesele consumatorilor de gaze naturale.

Realitatea arată însă că toate acestea nu şi-au atins scopul. Clientul de gaze nu se simte astăzi mai protejat decât în urmă cu un deceniu. Percepţia majoritară a acestora este legată de lipsa de protecţie în raport cu furnizorul de gaze, de inutilitatea oricăror demersuri în raport cu gazele furnizate sau serviciile primite, de abuzurile la care este supus de către „cei de la gaze”.

Într-o oarecare măsură această percepţie este una întemeiată, operatorii care activează pe piaţă au reuşit să plaseze unele reglementări prin care se pot desculpabiliza prin tehnica „aruncării pisicii” de la un operator la altul. Însă lipsa unei reale şi aplicabile protecţii a consumatorilor de gaze naturale li se datorează într-o mult mai mare măsură lor. Lipsa unei culturi la nivelul individului, dar şi a societăţilor comerciale, îi face pe aceştia să se teamă de furnizori, să refuze să acţioneze ca urmare a propriilor crezuri şi să se lase neprotejaţi.

Propuneri de acțiune

1. Centrul de soluționare a litigiilor pe piața de gaze

Înființarea unei structuri operaționale SALGAZ pe baza de PPP (centrul de soluționare a litigiilor pe piața de gaze), conform Ordinului 38/2015, cu responsabilități în medierea oricăror neînțelegeri pe lanțul surse-consum, dar și în raport cu alte organe locale, județe și centrale.

2. Centrul de informare și diseminare a informațiilor pe piața de gaze

Se impune atribuirea structurii operaționale SALGAZ a rolului de informare și diseminare pe piața de gaze pentru consumatorii finali cu scopul de a proteja consumatorii și a preveni acțiunii abuzive pe piață.

2.1.          Măsuri de sprijin pentru clienții vulnerabili

Filozofia protejării consumatorilor vulnerabili trebuie să plece de la următoarele principii:

Consumatorul trebuie responsabilizat și ajutat să-și plătească facturile. Protejarea consumatorului începe prin “ajutarea” acestuia, să plătească facturile de gaz și nu să fie scutit de la plată.

Identificarea consumatorilor care nu pot să plătească versus cei ce nu vor să plătească. În România s-a constatat că sunt suficient de mulți oameni iresponsabili, care prin prezentarea unor neadevăruri primesc ceea ce nu merită.

Măsurile întreprinse pentru protejarea consumatorilor nu trebuie să conducă la vulnerabilizarea ţării. Practicarea unei exploatări excesive a resurselor interne de gaze, din dorinţa de a avea un preţ mai redus la consumatorul final determină epuizarea rapidă a zăcămintelor şi poate determina pe termen mediu și lung, chiar insecurizarea energetică a ţării .

Mecanismul de suport al clienților vulnerabili cuprinde în diferite țări europene următoarele:

• Aranjamente speciale de plată pentru clienții care nu pot plăti factura (termene de grație, nivelare anuală a facturilor etc.);
• Evitarea deconectării de la sisteme a consumatorilor în anumite perioade de timp;
• Suport financiar sau tarife sociale pentru anumite categorii de grupe de consumatori;
• Preplata gazelor și folosirea contoarelor cu monedă sau cartelă;
• Promovarea măsurilor de eficiență energetică la grupurile de clienți, care să reducă consumul de energie și să determine posibilitatea acestora de a-și plăti facturile la utilități;
• Prețuri bloc – cuprinzând un tarif mic pentru un consum până la un anumit nivel de consum, sub prețul pieții și un preț mult mai ridicat decât prețul pieței dacă se depășește acel nivel de consum stabilit;
• Subvenții sociale pentru plata gazelor și a energiei electrice – sume alocate consumatorilor vulnerabili (s-a dovedit că oamenii folosesc adesea acești bani pentru alte necesități, facturile rămânând neplătite), prin scheme de subvenționare a furnizorilor de la bugetul local (prezintă dezavantajul că operatorii economici au tendința de a introduce cât mai mulți clienți în aceste categorii, având avantajul obținerii banilor pe marfa furnizată fără nici un risc) sau plată prin vouchere (metoda mai eficientă decât celelalte, dar în același timp birocratică și cu costuri foarte mari).

Propuneri de acțiune.

1. Programe de Strategie Guvernamentală pentru protejarea clienților vulnerabili

Propunen să se inițieze programe sociale sub coordonarea guvernului pentru plata unei părți a gazelor clienților vulnerabili în funcție de criterii de varstă, venituri, consum gaze, cost cu gaze.

2. Numirea unei instituții care să aplice și coordoneze protejarea clienților vulnerabili

Se impune ca să existe o instituție nominalizată să coordoneze strategia de protejare a clienților vulnerabili, care presupun acțiuni de protecție socială, masuri fiscale, reglementări tehnice, măsuri de reducere a consumului de energie.

3. Codul de bună practică al furnizorilor licențiați în sectorul gazelor naturale

Se impune implementarea unui Cod de bună practică al furnizorilor licențiați în sectorul gazelor naturale, prin care fiecare furnizor să – și dezvolte propriile sale mecanisme prin care să ajute consumatorii vulnerabili. Furnizorii trebuie să prezinte diverse metode de susținere a acestor consumatori, acțiunile întreprinse să fie cu preponderență de tip preventiv, consultații și investitii la consumatori în vederea reducerii consumului ineficient de energie (izolarea locuințelor, instalații eficiente etc.) Aceste măsuri trebuie să fie însoțite de scutiri de taxe a operatorilor care realizează investiții de eficiență energetică la consumatorii vulnerabili în vederea asigurării posibilității acestora de plată a facturilor.

4.Preplata gazelor

Se impune preplata gazelor folosind contoare inteligente, care determină o mai bună conexiune între capabilitatea financiară a consumatorului, cantitatea de gaze consumată și asigurarea confortului ambiental.

5.Aplatizarea curbei de plată a gazelor.

Se impune aplatizarea curbei de plată a gazelor de a lungul unui an calendaristic, prin formule specifice.

7.      REGÂNDIREA ACTIVITĂȚII DE PROIECTARE-EXECUȚIE-EXPLOATARE A OBIECTIVELOR DIN SECTORUL GAZIER CA O ACȚIUNE DESTINATĂ STIMULĂRII TRANZACȚIILOR

Activitatea de proiectare în sectorul gazelor naturale nu trebuie să fie văzută ca o povară pentru consumatori sau ca o modalitate de a scoate bani de către operatori. Această activitate trebuie să fie văzută așa cum este, o activitate conexă activității de vânzare gaze naturale, fără profit sau cu profit infim; scopul proiectării fiind exclusiv acela de a asigura realizarea tranzacției, de a asigura costurile minime cu transportul/distribuția gazelor de la sursă la consumator, flexibilitatea funcționării pieții și siguranța în livrare.

Liberalizarea pieței de gaze naturale, trebuie să determine dezvoltarea și a unei piețe reale a serviciilor care însoțesc activitatea de utilizare a gazelor naturale:

• proiectare;
• verificare și avizare proiecte;
• construcție conducte și instalații;
• recepție;
• exploatare instalații de utilizare;
• verificare instalații de utilizare;
• scoatere din functiune sau conservare;

Propuneri de acțiune.

Considerăm necesară regândirea totală a activității de proiectare, construcție și exploatare a infrastructurii din sectorul gazelor naturale, după cum urmează:

1. Regândirea sistemului de Autorizare a persoanelor care activează în domeniul proiectării și construcției

România este printre puținele țări în care specializarea unei persoane se poate face nu printr-o școală, ci printr-un examen, de tip grilă. Considerăm ca doar absolvenții unor școli cu profil instalații, transport și distribuție gaze, școală care le permite să-și însușească cunoștințele necesare proiectării, execuției și verificări instalațiilor din domeniul gazelor natural.

Considerăm că trebuie să se urmărească gradului de pregătire și dezvoltare a tehnicienilor putându-se face asemeni altor activități profesionale în cadrul unor asociații profesionale (o astfel de structură este obligatorie să se înființeze și în România).

2. Condiționarea specializărilor multiple la nivelul aceleiași persoane

Astăzi în România există 16 categorii de autorizări ale unei persoane care activează în sectorul gazelor naturale, o persoană putând să fie specializată în toate domeniile (să dețină 16 categorii de autorizații). Scopul în care s-a făcut această disociere a fost de a determina oamenii să se specializeze într-un singur domeniu. Normalitatea lucrurilor ar fi trebuit să determine ca fiecare persoană să se îndrepte către un domeniu, fapt care nu s-a întâmplat, ajungându-se ca o persoană să înlocuiască o legitimație cu alte 16, diferența făcând-o doar plata a 16 taxe de examen. Astfel, considerăm că prin efectul legii să nu poată exista posibilitatea ca o persoană să se specializeze decât într-un singur domeniu și doar prin părăsirea acelui domeniu să aibă posibilitatea să se reorienteze spre alt domeniu.

3. Stabilirea incompatibilității între activitatea de proiectare, verificare și expertizare la nivelul aceleiași persoane

Activitatea de verificare a proiectelor și verificarea lucrării (recepția), sunt activități care trebuie să valideze lucrările realizate de proiectanți/executanți, ceea ce determină obligativitatea independenței între cele două categorii. Situația omniprezentă în momentul de față prin care persoane din acceași firmă care dețin pe rând calitatea de proiectant și cea de verificator își semnează reciproc proiectele nu îndeplinesc condițiile de obiectivitate. Aceeași situație se impune și la nivelul  activității de expertiză – proiectare/execuție sau expertiză – verificare.

4. Obligativitatea expertizării de către experți independenți a lucrărilor din sectorul gazelor naturale în condiții de oportunitate, utilitate, fezabilitate, fiabilitate, securitate, siguranță

Lucrările din sectorul gazelor naturale, care au caracter public (construcții noi/modernizări/reabilitări), trebuie să fie expertizate de către un expert independent, sub aspectul  necesității/utilității/rentabilității/eficienței/eficacității/capacității/calității, astfel încât să se elimine modul actual de risipire a banului public și/sau creșterea nejustificată a costurilor (tarifelor), de către operatorii autorizați din sectorul gazelor naturale.

5. Regândirea filozofiei normativelor

Regândirea normativelor de proiectare și exploatare, astfel încât acestea să lase o libertate mai mare (noilor proiectanți), în alegerea soluțiilor, dar și a materialelor și a procedurilor utilizate, cel puțin în următoarele cazuri:

• Eliminarea proiectelor pentru instalații de utilizare interioară casnice;
• Eliminarea proiectelor pentru branșamente casnice;
• Dezvoltarea proiectării luând în considerare concepte de: fiabilitate, mentenabilitate, disponibilitate, mentenanță preventivă, teste de stress etc;
• Promovarea permanentă a introducerii celor mai noi materiale omologate CE
• Regândirea regimurilor de presiune în sistemele de distribuție, eliminarea treptelor de presiune inutile și creșterea presiunii în sistemele de distribuție până la 16 bar, concomitent cu stabilirea limitei de 16 bar pentru conductele de transport gaze;
• Introducerea de noi standarde de odorizarea gazelor (inclusiv schimbarea odorantului care nu mai îndeplinește de peste 10 ani cerințele de mediu);
• Trecerea de la sisteme de distribuție într-o localitate (structurată pe o unitate administrativ teritorială) la sisteme de distribuție locală (structurate pe distribuția gazelor preluate de la un punct din transport/producție și alimentare a mai multor localități).

6. Standarde de performanță

Funcționarea unei piețe libere în România,  necesită o înăsprire a cerințelor standardelor de performanță pentru a determina concentrarea tuturor activităților asupra dezvoltării vânzării:

• reducerea timpilor pentru realizarea infrastructurii de curgere a gazelor;
• reducerea timpilor pentru procedurile de încheiere a serviciilor;
• simplificarea procedurilor de realizare a infrastructurii și de încheiere a contractelor;
• înființarea ghișeului unic la nivelul furnizorilor.

Completarea standardelor care reglementează calitatea serviciului prin indicatori de performanță cel puțin prin: gradul de utilizare al sistemului prin raportarea volumului de gaze total transportat anual, a mediei zilnice și a vârfurilor de transport din anul precedent; rezervarea de capacitate comparată cu anul precedent; numărul de noi utilizatori conectați la sistem comparativ cu anul precedent; numărul de noi utilizatori deconectați de la sistem comparat cu anul precedent; eficiența serviciului prin raportarea inventarului de gaze pierdute în sistem. Clasificarea si raportarea justa a numarului defectelor si a accidentelor tehnice inregistrate in sistem si compararea cu anul precedent; stabilirea unor indici de eficienta energetica si compararea cu anul precedent; stabilirea unor indici de poluare, colectarea justa a informatiilor de baza si raportarea anula a acestora si ulterior compararea cu anul precedent;

7. Regândirea filozofiei sistemelor de distribuție

Particularitățile infrastructurii gaziere din România, dezvoltată de a lungul timpului, în unele zone ale țării ca sisteme închise de tip zăcământ – consumator, impune necesitatea regândirii acestei activități ca activitate de distribuție de gaze locală (eliminând astfel o verigă consumatoare de timp și bani). Această activitate va trebui gestionată local, pe baza relației surse-consum, supusă unui Cod de distribuție specific (fără a încerca să se mai inventeze, așa cum s-a realizat în actualul Cod de Rețea, operațiuni care să simuleze o conexiune existentă cu SNT), va avea redevențe specifice cazului particular în care se găsește această rețea, licențe de operare și tarife specifice, tarife de distribuție aferente costurilor din această rețea etc.

Regimul concesiunilor sistemelor de distribuție trebuie să comporte o modificare radicală față de anul 2004, respectiv:

1. eliminarea restricției ca pe o unitate administrative-teritorială să existe un singur operator de distribuție, metodă anticoncurențială și care determină o poziție de monopol.
2. dreptul de a concesiona să revină:

• sistemelor de distribuție care se găsesc exclusiv într-o localitate, să o realizeze Consiliul Local al respectivei localități, fiind entitatea direct interesată de realizarea activității, de urmărirea ei, dar și de încasarea banilor aferenți activității de distribuție;
• sistemelor de distribuție locale din interiorul aceluiași județ, să o realizeze Consiliul Județean cu direcționarea banilor aferenți activității de distribuție către localitățile în care sunt pozate conducte;
• sistemelor de distribuție locale care se găsesc în mai multe județe de către Ministerul de resort cu direcționarea banilor aferenți activității de distribuție către localitățile în care sunt pozate

8. Reengineringul sistemului de transport

SNT  a fost conceput în anii ‘50, proiectat și construit în anii ‘60-’70 pentru un concept specific:

• economiei centralizate;
• integrarii pe vertical;
• dispecerizării unice;
• adaptabil funcționării necesarului de consum fără mari fluctuații de consum;
• 80% din conducte au depășit durata de amortizare;
• SNT este un sistem unic în lume prin presiunea de utilizare si numărul mare de puncte de ieșire.

SNT a fost structurat în anii ’70 în 9 subsisteme de transport gaze, punctele de intrare-ieșire fiind grupate pe regimuri de presiune, mărime și importanță a zăcămintelor. Astfel, cca. 30% din gaze sunt vehiculate în sisteme de tip închis, care nu sunt interconectate, între ele, ele constituind în fapt sisteme care doar teoretic fac parte dintr-un sistem. Depletarea zăcămintelor de gaze din România, scăderea presiunii la capul de erupție, determină creșterea numărului zăcămintelor care nu mai au puterea de a transporta decât la distanță medie gazele naturale (câteva zeci de kilometri).  Această situație se va accentua în viitor, concomitent cu cerințele și tendințele ca  prin sistemul de transport românesc să treacă gaze cu presiuni ridicate provenind din interconectări sau zăcămintele din Marea Neagră.

Luând în considerare aceste noi realități, concluzionăm că se impune un reenginering al SNT. Considerăm că actualul SNT nu se va putea niciodată integra în sistemul de transport European și nu va putea respecta reglementările europene. Un motiv important este diferența majoră între standardul EN1594 care stabilește limita minimă a presiunii în sistemele de transport de 16 bar la nivelul sistemelor din  EUROPA versus Codul de Proiectare și Execuție conducte de transport gaz din România care stabilește limita minimă a presiunii în sistemele de transport de 6 bar. Credem  că una dintre problemele legate de imposibilitatea aplicării regulamentelor europene în SNT este această diferență fundamentală. Mai mult într-un mod care sfidează logica tehnică, ANRE a maltratat definițiile din Codul de proiectare și execuție a conductelor de transport, pentru a suna European (respectiv a simula că presiunea minimă este de 16 bar), dar fără a elimina limita de 6 bar s-au introdus noi termeni „Normele tehnice au ca obiect proiectarea și execuția conductelor de transport gaze naturale așa cum sunt definite în Legea energie și gazelor, precum și a conductelor din sistemele de distribuție a gazelor naturale, din sistemele de distribuții închise precum și din instalațiile de utilizare a gazelor naturale ce funcționează în regim de înaltă presiune, având presiunea de proiectare mai mare de 6 bar, destinate transportului terestru al gazelor naturale combustibile uscate…”.

Apreciem că  un reeginering tehnic, juridic, economic, fiscal și o împărțirea sistemului de transport în alte categorii de sisteme de transport ar permite:

• optimizarea costurilor;
• stimularea exploatării zăcămintelor cu grad mare de depletare cu presiuni coborâte;
• atragerea investitorilor atât în zona de up stream, cat și în zona industrială unde noile condiții ar stimula dezvoltarea economică.

1. Definirea unui nou sistem naţional de transport gaz care să funcționeze la presiune ridicată, care pot asigura următoarele funcţii:

• asigurarea preluării importului la parametrii proiectaţi;
• preluarea gazelor din producţia internă din structurile de presiune înaltă;
• asigurarea în perspectivă a unei infrastructuri adecvate pentru tranzitul internaţional de gaze pe teritoriul României;
• funcţionarea în condiţii de siguranţă, cu flexibilitate ridicată şi diminuarea influenţelor în funcţionare ca urmare a vârfurilor de consum;
• să constituie o zonă de rezervă pentru celelalte conducte de transport;

1. Sistemul regional de transport (SRT): ansamblul de conducte proiectate pentru presiune medie, care să aibă următoarele funcţii:

• preluarea gazelor din producţia internă pentru regimuri de presiune stabilite și transportul pe distanţe relativ mari >100 km;
• funcţionarea în siguranţă şi injecţia de gaze în reţeaua locală de transport şi în reţelele de distribuţie sau la platformele industriale mari;
• să constituie o rezervă pentru reţeaua locală de transport şi reţelele de distribuţie;
• alimentarea consumatorilor direcţi;

Sistemele de transport locale (sisteme închise), pot să fie reconcesionate către operatorii de distribuție locali sau supusă unui al regim de concesiune și funcționare.

9. Reengineringul activității de depozitare

Având în vedere volatilitatea unei piețe libere și creșterea riscurilor existente pe o piață liberă, coroborat cu creșterea gradului de securitate a României, dar și cu rolul României în contextul Uniunii Energetice Europene se impune regândirea rolului depozitelor de înmagazinare prin apelarea la formarea unui mix între diferitele tipuri de depozite. Aceasta ar aduce cu siguranță optimul între vectorii: securitatea livrărilor-impactul costurilor depozitării asupra prețului-asigurarea competitivității în piață.

Această abordare se referă atât la depozitele existente cât și la modul de modernizare/dezvoltare a depozitelor. Într-un depozit de înmagazinare a gazelor naturale pot coeexista mai multe tipuri de depozite comerciale.

Astfel, considerăm că se impune dezvoltarea următoarelor tipuri de depozite:

1. Depozite reglementate (toate depozitele de înmagazinare din România în prezent sunt depozite reglementate)

Depozitele reglementate sunt operate de către un operator licențiat de către ANRE.

Accesul la aceste depozite se face pe baza unor proceduri transparente, obligate a fi elaborate și publicate de către operator, tarifele fiind unele reglementate de ANRE. Folosirea depozitelor cu caracter sezonier sau multiciclu este o opțiune care se stabilește în funcție de necesitățile, cerințele și oportunitățile din piață.

Se impune adaptarea depozitelor existente în depozite multiciclu cu scopul de a reducerea costul cu înmagazinarea gazelor naturale prin creșterea gradului de utilizare, asigurarea flexibilității necesare funcționării pieței, asigurarea echilibrului SNT și asigurarea securității energetice la nivel național și împărțirea lor după o analiză corespunzătoare în cele 4 categorii de depozite propuse.

1. Depozite nereglementate

Depozite multiciclu/sezoniere trebuie să fie operată de către un operator, care poate să activeze și ca operator pe piața reglementată. Accesul la aceste depozite se face pe baza unor proceduri transparente, obligate a fi elaborate și publicate de către operator, tarifele fiind unele negociate între părți. Folosirea depozitelor cu caracter sezonier sau multiciclu este o opțiune care se stabilește în funcție de necesitățile, cerințele și oportunitățile din piață.

Operatorul trebuie să fie licențiat.

1. Depozite tehnologice

Depozite multiciclu/sezoniere care aparțin producătorului de gaze naturale sunt exploatate și operate de către acesta pentru necesitățile proprii. Nu este permis accesul la aceste depozite de către o terță parte. Folosirea depozitelor cu caracter sezonier sau multiciclu este o opțiune care ia în considerare necesitățile tehnologice ale producătorului.

Nu este necesară o licență de înmagazinare.

Capacitatea acestui depozit trebuie astfel stabilită încât să nu inducă disfuncționalități în funcționarea pieței libere.

Neacoperirea în ultimii ani a capacității de înmagazinare disponibilă în România, demonstrează disponibilitatea și necesitatea regândirii sistemelor de înmagazinare.

1. Depozite strategice

În cadrul depozitului strategic nu este permis accesul terților. Depozitele au caracter sezonier. Operarea acestora se face pe bază de licență.

Capacitatea acestui depozit trebuie, astfel stabilită încât să satisfacă necesitățile strategice.

Modul de funcționare al acestui depozit poate să ia în considerare că Stocul de gaze strategic se constituie ca rezervă de stat, cu finanțare de la bugetul de stat:

• finanțarea constituirii stocului și costurile de operare se va realiza de la bugetul de stat;
• depozitele rămân în proprietatea operatorului
• operarea depozitului se realizează de operator, pe baza unui contract de prestări servicii;
• completarea Legii Rezervei de Stat cu precizări privind rezerva de stat pentru gaze naturale, modul de constituire și accesare a rezervei;
• capacitatea depozitului se va aproba de Autoritatea de Dispecerizare și Securitate Energetică. Autoritatea va aproba procentul intern – import care va exista în depozit, astfel încât prețul acestor gaze să fie suficient de mare, încât să determine participanții pe piață să-și creze propriile rezerve și să nu fie interesați să apeleze la aceste depozite, decât în situații cu adevărat excepționale. Acest fapt determină costuri mai reduse cu depozitele strategice.
• folosirea gazelor din depozitele strategice se face la dispoziția Autorității de Dispecerizare și Securitate Energetică, operatorul de înmagazinare fiind mandatat să încaseze banii de pe gazele extrase și să-i verse la bugetul de stat.
• cantitatea de gaze necesară constituirii stocului strategic este prioritară oricărui alt tip de vânzare/consum, excepție făcând cantitățile de gaze necesare pentru consumul tehnologic al operatorilor.
• cantitatea de gaze din producția internă necesară pentru constituirea stocului strategic va fi achiziționată pe bază de licitații.
• cantitatea de gaze din import necesară va fi furnizată de către importatorii de gaze din România în baza unor licitații publice organizate anual, de către operatorul depozitului.

10. Regândirea metodologiei de tarifare

Actualele metodologii de tarifare sunt metode care nu promovează eficiența, inventivitatea și inovativitatea în activitățile de transport, distribuție și înmagazinare. Se impune eliminarea metodei cost plus și aducerea societăților în piața liberă cu stabilirea tarifelor prin metoda licitației capacităților.

11. Regândirea principiilor de acces la sistem

Accesul la sistemele de transport/distribuție este unul reglementat, fapt ce nu determină obținerea prețului corect de acces. De asemenea se impune introducerea tarifului de deracordare, astfel încât să nu se realizeze, ”subvenții” între consumatorii care pleacă și cei care rămân în sistem.

12. Sprijinirea înființării Uniunii Inginerilor de Gaze

În ultimii ani neînsușirea valorilor specifice sectorului gazelor naturale, lipsa timpului necesar pentru pregătirea şi instruirea noilor veniți din alte sectoare, desființarea liniei ierarhice, influența politicului  au fost câteva din elementele care au determinat ca profesionalismul ultimilor ani să urmeze o curbă descendentă în sectorul gazelor naturale.

Asemeni tuturor profesiilor, este necesară înființarea unei entități care să gestioneze profesia de inginer/technician în sectorul gazelor naturale, care să urmărească performanțele personale, să aducă modalități de perfecționare etc.

8.     ÎNTĂRIREA/ÎNFIINȚAREA DE INSTITUȚII CU RESPONSABILITĂȚI ÎN ASIGURAREA FUNCȚIONĂRII PE PIAȚA GAZELOR NATURALE

8.1.          Schimbarea comportamentului organizațional al instituților cu responsabilități pe piața gazelor naturale

Comunicarea pe piața gazelor trebuie să fie continuă, iar modalitatea de comunicare schimbată, astfel încât să existe o importantă componentă de diseminare a informațiilor și de ”coborâre în stradă” pentru a discuta problematica specifică acestei piețe la nivelul tuturor instituțiilor de stat.

Schimbarea comportamentului la nivelul entităților, astfel încât angajații acestora să nu se mai comporte ca niște ȘEFI în fața cărora toată lumea trebuie să plece capul, ci ca niște colegi, care au rolul să consilieze, să dea sfaturi, să depună toate eforturile pentru a preîntâmpina orice problemă în sector. De asemenea personalul entităților trebuie să aibă un important rol de diseminare a informației prin raportul direct cu actorii din piață.

Comunicarea publică în piața gazelor naturale este foarte redusă. Exceptând obligațiile impuse prin legislaţia primară şi secundară, piața de gaze nu cunoaşte comunicarea, diseminarea şi cu atât mai puţin feedback-ul..

Sunt necesare campanii de informare pe scară largă, cu explicarea corectă, detaliată şi profesionistă a problemelor din piața gazelor naturale, cu evidenţierea oportunităţilor şi pericolelor asociate acestui sector. O astfel de abordare ar oferi cetăţeanului instrumentele necesare pentru a acţiona coerent şi eficient pe piaţă. Un client educat şi informat poate avea o contribuţie importantă la dezvoltarea pieţei de gaze. Există o multitudine de metode de informare a cetăţenilor, a angajaţilor şi a managerilor, cu privire la avantajele şi pericolele liberalizării pieţei de gaze naturale şi electricitate: elaborarea de postere; campanii publicitare în presă, radio şi televiziune; organizarea de cursuri şi seminarii; realizarea de proiecte pilot şi diseminarea rezultatelor etc.

Eliminarea sărăciei absolute, stoparea procesului de sărăcie şi reducerea ei până la nivelul economico-social şi politic acceptabil, creşterea bunăstării populaţiei, accesul la educaţie şi ocrotirea sănătăţii, ocuparea forţei de muncă, creşterea veniturilor reale, sunt toate strâns legate de sectorul energetic.

Lipsa unui acord asupra unor soluţii tehnico-economice, rezistenţa grupurilor de interes şi a populaţiei care se simt ameninţate de schimbare şi de incertitudinile legate de costurile şi beneficiile soluţiilor alternative, sunt principalele obstacole în aprofundarea problemelor gazelor naturale.

Instituţiilor le revine obligaţia, de a pune la dispoziţia publicului informaţii cu caracter practic, de natură să facă cunoscute cetăţenilor reguli pe care trebuie să le respecte în demersurile lor, să le înlesnească accesul la informaţii pentru formularea de opinii. O relaţie deschisă, de parteneriat, va uşura fluxul de informaţii în ambele sensuri.

Propuneri

1. Introducerea obligativității soluționării oricărei solicitări în maxim 48 ore și urmărirea atentă a modului în care acestea sunt rezolvate și mai ales sancționarea dură a abaterilor de la această obligație;
2. Răspunederea în fața opiniei publice, semestrial și anual, prezentarea obiectivelor fiecărei entități în mod clar, concret și măsurabil și modul de realizare a lor.

8.2.          Departament specializat în cadrul Consiliului Concurenței, cu proceduri care să le permită să se autosizeze rapid la orice potențială poziție dominantă din piață, cu scopul de a preveni, proteja, menține și stimula concurența, și de a sancționa dur abaterile de la principiile concurenței.

Preţul gazelor pe o piaţă liberalizată îl definim ca o rezultantă unitară a valorii de piaţă şi reprezintă suma pentru care o cantitate poate fi schimbată la o dată, între un cumpărător hotărât şi un vânzător hotărât, într-o tranzacţie echilibrată, după un marketing adecvat, în care fiecare parte acţionează în cunoştinţă de cauză (informat), prudent şi fără constrângeri.

Această definiţie reflectă, cât de departe suntem în România de o piaţă liberalizată.

Cauzele principale în opinia noastră sunt:

Neinformarea şi dezinformarea consumatorului

Prima condiţie care permite unei firme să exercite un anumit control asupra preţului este situaţia în care consumatorii nu sunt informaţi sau informarea este imperfectă despre bunul pe care firma îl oferă. Pentru cumpărători, a încerca să obţină informaţii de piaţă implică pricepere, o cheltuială de timp, efort etc. Existenţa imperfecţiunii informaţiei printre cumpărători le dă posibilitatea vânzătorilor să introducă şi să menţină preţuri diferite pentru oferte similare de gaze.

Considerăm că imperfecţiunea informaţională joacă un rol mai important în situaţiile în care cererea faţă de bunul respectiv este inelastică în raport cu preţul. Cu cât inelasticitatea este mai mare cu atât cumpărătorul este mai puţin dispus să cheltuiască pentru a obţine cel mai bun preţ. Un efort mai mic din partea cumpărătorilor va avea ca efect scăderea presiunii exercitate asupra vânzătorilor de a oferi preţuri mici.

Neinformarea şi dezinformarea consumatorului a stat la baza apariţiei aşa numiţilor „Băieţi Deștepţi în energie”.

Întrucât imperfecţiunea informaţiei este răspândită, cu siguranță cumpărătorii vor face greșeli. Una dintre aceasta este achiziționarea gazelor bazându-se pe ideea de continuitate şi tradiţie.

Tendinţa naturală a firmelor de a impune un monopol pentru a şi securiza profitul

Culegerea de informaţii despre piaţă, client, concurenţă etc. înseamnă cheltuială de timp şi bani pentru vânzător, întâlnirea vânzătorului cu cumpărătorul presupune personal, timp, centre de informare, bani şi cel mai “periculos lucru pentru un vânzător” infidelitate.

Nicio societate nu doreşte aceste riscuri, dar majoritatea îşi doresc MONOPOLUL. Reglementările generale şi specifice interzic înfiinţarea acestor monopoluri (excepţie făcând cele naturale), dar tendinţa există permanent în piaţă.

Liberalizarea pieţei de gaze presupune eliminarea poziţiei monopoliste a firmelor care acţionează în acest domeniu, eliminându-se posibilitatea de a influenţa preţul gazelor pe piaţă prin intermediul unor reguli impuse în piață, dar necesită și informarea adecvată la nivelul consumatorului.

În fapt există riscul foarte mare ca piaţa liberalizată să se transforme într-o piaţă a furnizorilor deştepţi, care să beneficieze indirect de pe urma liberalizării pieţii, în fapt să profite de lipsa informaţiilor la nivelul consumatorilor, beneficiind de efectele financiare pe care o astfel de piaţă le-ar produce.

În acest sens pentru a elimina abuzurile pe piața de gaze se impune un Departament specializat și puternic în Consiliul Concurenței, cu proceduri care să le permită să se autosizeze rapid la orice potențială poziție dominantă din piață, cu scopul de a preveni, proteja, menține și stimula concurența, și de a sancționa dur abaterile de la principiile concurenței.

8.3.          Departament specializat pentru Protecția Consumatorilor de Gaze, în cadrul ANPC, cu proceduri care să le permită să se autosesizeze și să răspundă rapid și profesionist la toate sesizările consumatorilor de gaze naturale, cu scopul de a-i apăra pe aceștia, de a preveni acțiunile furnizorilor în afara legii și de a sancționa dur abuzurile

Atât timp cât consumatorii nu vor dobândi cunoștințe minime specifice care să permită o apreciere corespunzătoare față de gazul achiziționat, ei vor rămâne “captivi” şi în piaţa liberalizată.

În fapt există riscul foarte mare ca piaţa liberalizată să se transforme într-o piaţă a furnizorilor deştepţi, care să beneficieze indirect de pe urma liberalizării pieţei, în fapt să profite de lipsa informaţiilor la nivelul consumatorilor, beneficiind de efectele financiare pe care o astfel de piaţă le-ar produce.

Piaţa liberalizată a gazelor naturale trebuie să aibă consumatori informaţi, încurajați să intervină, susținuți să negocieze, capabili să analizeze diverse oferte, determinați să acţioneze responsabil, prudent şi fără a se lăsa constrânşi, continuu asistați și protejați.

Ar fi cazul să existe un Departament specializat pentru Protecția Consumatorilor de Gaze, în cadrul ANPC, cu proceduri care să le permită să se autosesizeze și să răspundă rapid și profesionist la toate sesizările consumatoriilor de gaze naturale, cu scopul de a-i apăra pe aceștia, de a preveni acțiunile furnizorilor în afara legii și de a sancționa dur abuzurile.

9.       ÎNFIINȚAREA AUTORITĂȚII NAȚIONALE DE DISPECERIZARE ȘI SECURITATE ENERGETICĂ

Procesele derulate pe piață în ultimii 15 ani în sectorul energetic:

• liberalizarea pieței;
• unbundlingul fostelor companii energetice integrate;
• privatizarea companiilor energetice;
• lipsa datelor din piață necesare fundamentării unei decizii unitare, sub motivul secretizării acestora la nivelul companiilor, sectoarelor etc;
• separarea funcțiilor care coordonează sectorul energetic între diverse instituții: ANRM, ANRE

determină lipsa coordonării naționale unitare a resurselor energetice și asigurarea dispecerizării echilibrate a acestora. Lipsa funcției esențiale de dispecerizare este însoțită și de lipsa funcțiilor de prognoză și planificare energetică.

Ultimii 15 ani sunt caracterizați de dezvoltarea, aproape exclusivă, a mecanismelor de piață în sectorul energetic, neglijându-se elementele de securitate energetică. În situația geopolitică prezentă, suntem descoperiți pe această zonă pentru că piața prin excelență este una speculativă, foarte speculativă, iar speculațiile se fac cu preponderență în situații de criză. Aceasta necesită dezvoltarea de: politici, norme, reguli, instituții pentru asigurarea securității energetice pentru a contrabalansa speculațiile și a acoperi activități nerentabile (sau la limita rentabilității), pe care piața nu și le însușește.

Dispecerizarea națională asupra resurselor energetice ar elimina alocarea ineficientă a resurselor și coordonarea situațiilor de criză atunci când forțele pieții nu pot să facă față sau când acestea dezvoltă acțiuni speculative extreme. Măsurile speculative, inerente în situații de criză în lipsa unei entități și a unor mecanisme specifice, creează premizele de falimentare a clienților industriali și imposibilitatea de plată pentru clienții casnici, cu repercursiuni imense în viața socială și economică a țării. Această funcție este cu atât mai importantă în actualul context geopolitic și perspectiva iernii care se apropie cu amenințări la nivelul securității energetice a României.

Apreciem că este necesară definirea urgentă a unei entități, care să aibă acces legal la toate datele din sectorul energetic, sub obligația de confidențialitate, care să prevină situațiile de criză prin analiza în ansamblu a problemelor energetice (gaz, țiței, electricitate, cărbune), transmițând avertizări în piață și intervenind în situații de criză în vederea dispecerizării surselor disponibile.

Această entitate ar permite aplicarea unei Strategii de Securitate Energetică a Europei, putând să coordoneze atât măsurile de prevenire a unor crize (depozitarea strategică la nivel european, gestionarea stocurilor etc.), cât și măsurile ce se aplică în situații de criză și în primul rând să asigure coordonarea Mecanismului de Solidaritate al Statelor membre UE și dispecerizarea surselor de energie la nivel european în astfel de situații. O astfel de atitudine poate influența deciziile asupra dezvoltării/înmagazinării în piața unde în prezent depozitele sunt folosite preponderent în scopuri comerciale și mai puțin în scopuri speculative, respectiv acele momente speculative pot să fie înlocuite cu un mecanism de utilizare a depozitelor strategice în mod echitabil cu costuri previzibile.

Autoritatea Națională de Dispecerizare și Securitate Energetică ar trebui să aibă următoarele atribuţii principale:

• prognoza cererii de forme de energie energetice pe termen scurt, mediu și lung;
• prognoza mixului energetic pe principiul asigurării surselor cu costuri minime;
• să întocmească și să gestioneze baza de date națională operațională, care reunește toate formele de energie;
• să asigure dispecerizarea unitară asupra tuturor formelor de energie în situații de criză conform unor proceduri naționale;
• să monitorizeze activitatea energetică prin supervizarea dispeceratelor societăților comerciale și să stabilească scenarii de prevenire a situațiilor de criză prin analiza în ansamblu a sectoarelor energetice conform unor proceduri naționale;
• să coordoneze activitatea de planificare a sectorului energetic la nivel național, să asigure proporţiile necesare între diferitele obiective energetice pe domenii și segmente, precum, să asigure echilibrul legal, material și financiar şi să determine modul de realizare a obiectivelor aprobate.
• Să maximizezea gradul de utilizare a capacităţilor de producţie, transport, distribuţie şi înmagazinare cu scopul de a reduce costurile si prețul la consumatorul final;
• Să elaboreze, cu forţe proprii sau prin conlucrare cu alte organizaţii specializate, analize, studii şi prognoze privind dezvoltarea proporţională, echilibrată şi eficientă a sectorului energetic concomitent cu dezvoltarea economiei naţionale, a ramurilor acesteia, valorificarea superioară a resurselor naturale, cerinţele pieţei interne şi tendinţele conjuncturale ale pieţei externe;
• valorificarea rezultatelor obţinute în munca de cercetare ştiinţifică;
• să urmărească aplicarea strategiei energetice, să întocmească balanţe sintetice şi să răspundă de implementarea planului strategic;
• să întocmească propuneri pentru proiectele de securitate energetică a României pe baza studiilor proprii;
• să elaboreze, regulamente, norme şi normative privind dispecerizarea și securitatea energetică;
• să îndeplinească calitatea de Autoritate Competentă (AC) cu competență în asigurarea securității energetice a României în domeniul gazelor naturale conform Regulamentului 994/2010;
• să îndeplineească calitatea de Autoritate Competentă (AC) cu competență în asigurarea securității activității offshore conform Deciziei /2010;
• să îndeplinească calitatea de Autoritate Competentă (AC) cu competență în siguranța operațiunilor petroliere și gaziere offshore conform Directivei 2013/30/Eu al Parlamentului European și al Consiliului din 12.06.2013;
• sî îndeplinească calitatea de Autoritate Competentă (AC) cu competență în constituirea şi menţinerea unui nivel minim de rezerve de ţiţei şi de produse petroliere conform legii 9/2014.

Propuneri de acțiune.

Se impune înființarea unei Autorități Naționale de Dispecerizare și Securitate Energetică, ca o entitate independent și autonomă, pentru a asigura independența și obiectivitatea acesteia în raport cu deciziile executivului, cu deciziile ANRE și cu deciziile ministerelor de resort care dețin acțiuni la societățile comerciale din sectorul energetic și care joacă rolul de Autoritate Competentă.

10. INTEGRAREA ÎN UNIUNEA ENERGETICĂ

În anul 1993 la Copenhaga Consiliul Ţărilor Europei de Vest a convenit că România, ca “ţară asociată” alături de altele din centrul şi sud-estul european, poate deveni ţară membră cu drepturi depline, îndată ce este capabilă să-şi asume obligaţiile ce-i revin prin satisfacerea condiţiilor economice, tehnice, politice şi de organizare. În anul 2007 ţările din Uniunea Europeană au considerat că aceste condiţii sunt satisfăcute şi România a devenit ţară membră a UE.

În acest context a apărut si obligativitatea, asumată, a integrării în piața europeană de gaze prin asigurarea liberei circulații a gazelor și implicit liberalizarea pieței gazelor.

O piaţă liberă concurenţială a gazelor naturale în România, integrabilă în cea comună europeană nu se poate asigura numai prin elaborarea “legilor pieţei”, strategia participării publice, susţinerea financiară,  modernizarea tehnică şi tehnologică, fiind necesară schimbarea filozofiei activității din acest sector sub aspectul cererii, ofertei şi a echilibrării acestora.

Piaţa gazelor naturale, cu toate că are caracteristici specifice, trebuie să se comporte ca orice “piaţă liberă”, supusă cererii şi ofertei, nediscriminării şi fără acţiuni de tip monopol, cu definirea mărfii (gazele naturale) nu numai cantitativ ci şi calitativ, cu tarife şi preţuri unitare determinate, transparent şi analitic, cu responsabilităţi şi penalităţi între diferiţii “actori” în baza unor contracte reale şi nu formale, cu protecţia consumatorului vulnerabil, a mediului şi a interesului naţional.

Se impune cu precădere :

1. Numirea entității responsabile de Integrarea României în Uniunea Energetică
2. Elaborarea strategiei de integrare în Uniunea Energetică

11. DEZVOLTAREA ȘI PERFECȚIONAREA RESURSEI UMANE ÎN SECTORUL GAZELOR NATURALE

Lipsa de specialişti în sectorul gazelor naturale (commercial, juridic, chiar tehnic) este o problemă la nivel național. Aspectele acestea tind să se acutizeze și să atingă aspect critice. Orice modificare a societății se poate face doar cu oameni bine pregătiți, dar dornici să învețe împreună.

În România, 90% dintre şcolile profesionale au fost închise, iar cei care se duc către acestea nu vor în fapt să înveţe acolo și au rezultate atât de slabe încât, alegerea urmării școlii profesionale de fapt este singura lor variantă.

La nivelul învățământului superior exceptând domeniile tehnice cu programme partial adaptabile sectorului gazelor naturale, nu regăsim nici un program pentru activitățile juridice, comerciale, marketing și management, specifice sectorului gazelor natural.

În sectorul gazelor naturale se constată lipsa stabilirii unor criterii și a unor cerințe pentru programele de învățământ, aunor studii privind necesitățile sectorului gazelor naturale, a solicitării dezvoltarii/adaptării programelor de studii, a inițierii de programe de dezvoltare profesională.

În societatea contemporană, a devenit de o importanță capitală activitățiile de formare și perfecționare a tuturor angajaților oricărei organizații este determinată de caracteristica dominantă a perioadei actuale – accelerarea schimbărilor, a noutăților produse sub imperiul științei și tehnologiei.

Securizarea resursei umane calificate, în sectorul gazelor naturale, este o necessitate asupra căruia trebui să avem o altă abordare decât în trecut și să acordăm importanța unui obiectiv strategic național.

Se impune cu precădere :

1. Numirea unei entității responsabile de securitatea resursei umane necesare funcționării setorului gazier
2. Inființarea de programe de studii în conformitate cu cerințele pieței de gaze
3. Inființarea de programe de perfecționare în conformitate cu cerințele pieței de gaze

12. DEZVOLTAREA INVESTIȚIILOR ȘI ELIMINAREA BARIERELOR INVESTIȚIONALE ÎN SECTORUL GAZELOR NATURALE

Impactul negativ al barierelor din sectorul gazelor naturale în realizarea investițiilor se răsfrânge asupra sectorului gazier, dar şi a întregii economii.

12.1. Eliminarea limitărilor privind accesul la terenuri

Accesul pe un teren pentru realizarea unor activităţi permanente sau temporare durează în România până la 18 luni, spre deosebire de alte ţări din UE unde durează câteva luni.

În plus:

• astfel de elemente produc întârzieri costisitoare în desfășurarea etapelor de investiții și generează mari costuri administrative și de conformitate.
• condițiile dificile pentru exercitarea drepturilor de servitute instituite de legislație, implică o durată de timp considerabilă până la momentul soluționării;
• din cauza lipsei cadastrului și a înscrierii terenurilor în cartea funciară, deseori proprietarii terenurilor necesare pentru activitățile de explorare și exploatare nu pot fi identificați. În astfel de condiții, încheierea convenției cu privire la cuantumului rentei datorate pentru exercitarea dreptului de servitute instituit de Legea Petrolului este imposibilă.

Soluţii:

• reducerea volumului de documente ce trebuie semnate;
• simplificarea procedurilor de acces la terenuri în urma unor modificări legislative;
• cointeresarea membrilor comunităților locale prin participarea la câștigurile financiare rezultate din desfășurarea activităților petroliere/energetice;
• desfășurarea de campanii de informare cu privire la riscurile și beneficiile activităților energetice.

12.2. Eliminarea limitărilor care fac imposibile folosirea drumurilor publice pentru construcția obiectivelor gaziere

Pentru a putea desfășura anumite activități în sectorul gazelor natural este necesară efectuarea de transporturi agabaritice cu mijloace de transport speciale și utilaje specifice ce au mase mari. Dat fiind faptul ca autoritățile locale nu au fonduri pentru întreținerea drumurilor, aceste drumuri ar trebui să fie consolidate de către operatorul care dorește să le folosească, dar cadrul legal nu permite realizarea investițiilor pe drumuri care sunt proprietatea unor primării.

În plus:

• astfel de elemente fac imposibile desfășurarea unor activități pe drumuri nepracticabile;
• produc întârzieri în desfășurarea etapelor de investiții;
• generează mari costuri administrative și de conformitate.

Soluţii:

• schimbarea legislației;
• simplificarea procedurilor de finanțare a reparațiilor drumurilor.

12.3. Simplificarea proceselor de aprobare şi avizare a lucrărilor de investiţii

În România sunt proceduri lungi, complicate şi costisitoare de obţinere a avizelor, autorizaţiilor, acordurilor, licenţelor etc.

În plus:

• Procesul de răspuns la o solicitare durează de la minim 30 zile până la câteva luni de la furnizarea documentelor;
• Se produc întreruperi ale investiţiilor și se generează costuri suplimentare;
• Statul român are de pierdut din cauza lipsei situației actualizate a resurselor naturale şi a exploatării propriu-zise a acestora;
• Investitorii se reorientează spre state cu un grad mai scăzut de birocraţie;
• Procedurile anevoioase cu care operează autoritățile implicate;
• Atribuțiile limitate ale agențiilor de reglementare și deficitul de resurse umane și materiale cu care acestea se confruntă;
• Durata ratificării acordurilor de concesiune este foarte mare, pentru că circuitul de avizare include numeroase ministere. În plus, întreg circuitul de avizare trebuie reluat în întregime atunci când titularul inițiază o modificare a planului de operațiuni, dar și atunci când au loc schimbări la vârful ministerelor care avizează – chiar dacă acestea nu privesc tipul de operațiuni în discuție.

Soluţii:

• clarificări legislative;
• atribuțiile ANRM/ANRE/Ministere clarificate și consolidate;
• simplificarea procesului de „ratificare” a concesiunilor petroliere și a amendamentelor la acestea;
• simplificarea procesului de concesiune a rețelelor de distribuție;
• întărirea rolului ANRM de autoritate de reglementare și partener al companiilor petroliere.

12.4. Armonizări între legile specifice domeniului energiei şi alte legi româneşti sau din UE

Există o majoră lipsă de armonizare între legislaţia românească, dar şi între legislaţia românească şi legislaţia europeană. Conceptual, legislația în domeniul energiei a fost realizată în cea mai mare parte în urmă cu 10 ani, fiind ulterior completată, actualizată şi armonizată, fără a se ţine seama că noile cerinţe – liberalizarea pieţei, privatizarea companiilor energetice, listarea pe bursă, integrarea în piaţa unică europeană – impun un concept nou, necesar a fi reconstruit corespunzător din temelie.

În plus:

• Lipsa de armonizare între diversele acte legislative ce guvernează activitățile de prospecțiune și exploatare:
• Lipsa de armonizare a legislației din domeniul energiei cu legislația construcțiilor și cu cea de mediu;
• Autoritățile locale interpretează legea după „cutume” locale.

Soluţii:

Anul 2017este anul unui nou început, datorită: geopoliticii regionale, obligaţiilor impuse de UE la nivelul pieţei gazelor şi electricităţii, dar şi noilor concepte de securitate, regândirii fiscale ce se va impune în domeniul gazelor naturale, poziţionării viitoare în ceea ce priveşte gazele neconvenţionale. Astfel, se impune o nouă viziune care să prevadă elaborarea unui Cod al Gazelor care să cuprindă toate elementele necesare funcţionării sectorului gazier şi armonizarea întregii legislaţii cu noua abordare.

12.5. Stabilitatea unui cadru legislativ şi predictibil în sectorul energetic

Lipsa unui cadru stabil, transparent, predictibil și competitiv pe termen lung, determină aversiunea de a investi sau investiţii nerentabile care nu aduc plus valoare pe termen lung.

În plus:

• regimul actual de impunere a taxelor și redevențelor care pleacă de la necesarul de venit la bugetul de stat, nu de la principiile unei impozitări echilibrate și stimulative a industriei, avantajoase atât pentru stat, cât și pentru investitori.
• informațiile despre concesiuni și rezerve sunt tratate ca secret de stat, deși, potrivit legii, sunt secret de serviciu. O reglementare defectuoasă nu distinge substanţial între cele două categorii, contrar practicii internaționale și interesului economic al statului;
• Sectorul energetic necesită, un cadru instituţional și legislativ adecvat. E nevoie de o legislație stabilă, transparentă, atractivă pentru toți participanții și de o instituție responsabilă cu supravegherea aplicării acesteia.

Soluții:

• Fiscalitatea nu trebuie să mai fie doar o metodă de echilibrare a balanţei contabile. Trebuie să fie simplă, stabilă, predictibilă, ușor de gestionat şi coroborată cu realităţile şi optimizările pe termen scurt şi lung, dar şi echilibrând sărăcia energetică şi securitatea energetică;
• Simplificarea și transparentizarea sistemului de vehiculare a informațiilor privind concesiunile petroliere.

12.6. Politici publice adecvate interesului României

Incapacitatea de a produce documente coerente, clare şi care să puncteze principalele priorităţi în acord cu nevoile sectoriale, care ar fi trebuit identificate până la acest moment.

În plus:

• sunt necesare politici fiscale de stimulare a investițiilor în acest sector, de creştere a eficienţei economice, a gradului de utilizare a infrastructurii, a protejării clienţilor vulnerabili, a promovării de noi direcţii strategice (noi forme de energie, descoperirea de noi resurse, inovarea şi cercetarea, noi tehnologii etc.);
• sunt necesare armonizări ale politicilor energetice, fiscale, sociale, dar şi armonizarea acestora cu unele politici specifice diverselor domenii de activitate.

Soluții:

• structurarea proceselor şi a responsabililor de procese şi subprocese, şi realizarea politicilor publice specifice fiecărui domeniu de activitate, armonizate cu obiectivele strategice ale României si cu o coordonare unitară;
• realizarea unei hărţi a proceselor și a politicilor publice specifice aferente.

13. REGÂNDIREA MANAGEMENTULUI PARTICIPAȚIILOR STATULUI ȘI MANAGEMENTULUI PRIVAT AL SOCIETĂȚILOR CU CAPITAL DE STAT

După 326 ani de exploatare a cărbunelui, 158 de ani de exploatare a petrolului, 132 de ani de producere de energie termoelectrică, 113 ani de producere de energie hidroelectrică și 106 ani de extracţie a gazelor naturale, în anul 2015, în România s-a înființat un Minister al Energiei, care trebuie să realizeze un set de politici publice cu scopul de a crea cadrul adecvat pentru conlucrarea cu mediul social, cel de afaceri şi mediul internaţional. Un astfel de sistem ar putea oferi deopotrivă mediului de afaceri și societăţii civile, pârghiile necesare pentru asigurarea că deciziile care se iau cu privire la acest sector sunt justificate, corecte şi bine documentate (susţinute de studii de impact şi de risc), dar și predictibile.

Un Minister al Energiei este absolut necesar, dar ca instituție responsabilă cu realizarea politicilor publice în domeniul energiei și participarea la elaborarea politicilor publice în zonele conexe sau interdisciplinare:

• Entitate responsabilă pentru managementul clienților protejați;
• Entitate responsabilă pentru managementul clienților vulnerabili;
• Coordonarea Planului Naţional de Acţiuni cu Privire la Sărăcia Energetică;
• Coordonarea realizării unui Cod al energiei prin definirea unui cadru unitar de reglementare la nivel sectorial și alinierea/modificarea Directivelor Europene, la particularitățile României;
• Alinierea politicilor publice cu cele private in sectorul energetic;
• Creșterea productivității muncii în sectorul energetic;
• Creșterea eficienței în sectorul energetic;
• Integrarea în piata UE, elaboratoarea strategiei de integrare în Uniunea Energetică și responsabilă de Integrarea României în Uniunea Energetică;
• Proiecte de dezvoltare și perfecționare a resursei umane în sectorul gazelor naturale, securizarea resursei umane necesare funcționării sectorului gazier și dezvoltarea de programe de studii și perfecționare în conformitate cu cerințele pieței de gaze;

• Proiecte de dezvoltare a investițiilor și eliminarea barierelor investiționale în sectorul gazelor natural;
• Impunerea unei Guvernanțe Energetice unitare în societățile și instituțiile din sectorul gazelor;

• Asigurarea tranparenței, competitivității și nediscriminării în sectorul energetic;
• Implementarea smart metering și smart grid;
• Promovarea transportului ecologic (electric, GNCV, hidrogen, biocombustibili);
• Politici specifice dezvoltării energeticii comunităților (microsisteme de co și trigenerare la nivelul imobilelor și cartierelor, energie regenerabilă produsă local, biogaz, biomasă, deșeuri vegetate, gaze de joasă presiune, gaz manufacturat, extragerea şi utilizarea energiei termice si cinetice a fluidelor care circulă prin conducte sau canale, imobile zero-energetic, interschimbabilitatea și dualitatea combustibililor);
• Dezvoltarea metodelor de stocare a energiei (celule cu hidrogen și pile de combustie, hidrocentrale cu acumulare prin pompaj);
• Asumarea funcției de Autoritate de Planificare, Prognoză și Monitorizare Energetică;
• Creșterea eficienței energetic;
• Explorarea și exploatarea resurselor neconvenționale;
• Programe de monitorizare a infrastructurii critice;
• Dezvoltarea capacităților de stocare a energiei;
• Dezvoltarea capacității de producere a energiei cu emisii reduse de carbon (nuclear, gaze naturale);
• Dezvoltarea capacităților de producție E-SRE (cu accent pe biomasă, geotermal, hidro);
• Reengineringul infrastructurii și capacităților de producție într-o abordare unitară cu părțile interesate;
• Politici pentru susținerea descoperirii de noi resurse on și off shore de petrol, gaze, resurse de cărbune;
• Creșterea gradului de recuperare a resurselor, îmbunătățirea proceselor operaționale;
• Dezvoltarea capacităților de producție existente și noi capacități de producție;
• Identificarea de noi surse de import și facilitarea acesului la acestea;
• Asigurarea pe termen lung a unui grad mare de independență față de sursele de import;
• Interconectarea cu sistemele energetice din țările învecinate;

Ministerul Energiei trebuie să funcționeze ca Autoritate de Dispecerizare și Securitate Energetică, în domeniul Securității energetice, a coordonării și armonizării dispecerizării energiei intersectoriale:

• Autoritatea Competentă pentru garantarea securității aprovizionării cu gaze naturale (Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri a fost numit prin HG 42/2015 ca Autoritate Competentă pentru aplicarea Regulamentului (UE) 994/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 privind măsurile de garantare a securităţii aprovizionării cu gaze natural);
• Autoritatea Competentă pentru coordonare, constituire, menţinere, control şi supraveghere a stocurilor minime de țiței și produse petroliere (Departamentul pentru Energie a fost numit prin Legea 360/2013 ca Autoritate Competenta pentru coordonare, constituire, menţinere, control şi supraveghere a stocurilor minime de țiței si produse petroliere);
• Autoritatea responsabilă cu conformarea anumitor termocentrale (S.C. Complexul Energetic Craiova S.E., S.C. Termoelectrica S.E. Petroşani, R.A.A.N. – sucursala ROMAG TERMO, S.C. Complexul Energetic Rovinari S.A. şi S.C. C.E.T. Govora) cu cerinţele Directivei 2001/80/CE a Parlamentului European şi Consiliului din 23 octombrie 2011 privind limitarea emisiilor în atmosferă a anumitor poluanți provenind de la instalații de ardere de dimensiuni mari;
• Autoritatea Competentă pentru privind siguranţa operaţiunilor petroliere şi gaziere offshore (pentru transpunerea Directivei 2013/30/UE);
• Autoritatea Națională de Dispecerizare în Securitate Energetică, care apreciez că este necesară în contextul în care procesele derulate pe piață în ultimii 15 ani în sectorul energetic (liberalizarea pieței, unbundlingul fostelor companii energetice integrate, privatizarea companiilor energetice, lipsa datelor din piață necesare fundamentării unei decizii unitare, sub motivul secretizării acestora la nivelul companiilor și sectoarelor, separarea funcțiilor care coordonează sectorul energetic între diverse instituții: ANRM, ANRE) determina lipsa coordonării naționale unitare a resurselor energetice și asigurarea dispecerizării echilibrate a acestora. Lipsa funcției esențiale de dispecerizare a tuturor formelor de energie este însoțită și de lipsa funcțiilor de prognoză și planificare energetică.

Ministerul Energiei trebuie să funcționeze ca Autoritate de Integrarea României în Uniunea Energetică sub aspectul pieței de gaze, responsabilă de Integrarea României în Uniunea Energetică și elaborarea strategiei de integrare în Uniunea Energetică, dar și ca Autoritate de limitare a sărăciei energetice și de securizare a resurselor umane din sectorul gazelor naturale.

Ministerul Energiei nu ar trebui să administreze societățile din domeniul energetic.

Această practică crează un important conflict de interese:

• Între poziția de administrator al Ministerului Energiei la unii producatori/furnizori/distribuitori de energie și rolul de realizator de politici publice, politici care trebuie să fie echidistante față de toți producătorii/furnizorii/distribuitorii.
• Între poziția de administrator al Ministerului Energiei la unii producatori/furnizori/distribuitori de energie și rolul de Autoritate Competentă, Autoritate care trebuie să intervină în piață pentru a asigura securitatea energetică a României, chiar în detrimentul profitului societăților comerciale.
• Între poziția de administrator al Ministerului Energiei la unii producatori/furnizori/distribuitori de energie și rolul de inițiator de politici publice pentru protejarea clienților vulnerabili.

Apreciez că este imposibil ca același om (Ministru, Secretar de Stat, Director in Minister, Funcționar din Minister) să poată gândi obiectiv atunci când este pus în situația de a hotărî să crească profitul companiei care este în administrare sau să protejeze consumatorii ca reprezentant al Ministerului Energiei prin politici publice respectiv să realizeze politici echidistante față de alte companii de pe piață care sunt concurente cu firma administrată.

Un funcționar nu poate în același timp, să facă și profit la societățile în care este adiministrator (să dorească să crească prețurile) și protecție socială pentru consumatori (să dorească să scadă prețurile).

Practica inventată acum mulți ani prin care funcționarilor publici cu salarii mici (și nu numai) li se rotunjesc veniturile prin plasarea lor în Consilii de Administrație ale companiilor care sunt în administrarea Ministerelor creează conflicte de interese, aceștia ajungând să fie mai mult administratori decât promotori ai politicilor publice, să adapteze politicile în favoarea firmelor unde dețin calitatea de administratori, să fie toleranți față de acestea în derularea anumitor activități de control etc.

Apreciez că între primele măsuri care ar trebui luate pentru normalizarea activității și aplicarea principiilor de guvernanță administrativă sunt:

• renunțarea totală a Ministerelor la administrarea capitalului societăților deținute de stat;
• înființarea unei Autorități de Administrare a Participațiunilor Statului în subordinea Guvernului (poate o excepție ar fi plasarea la Ministerul Energiei a societăților TRANSGAZ și TRANSELECTRICA, care prin efectul legii trebuie să aibă reprezentanți diferiți care coordonează și administrarea societății față de societățile de furnizare gaze și energiei electrică. Justificarea unei astfel de acțiuni s-ar motiva și prin faptul că aceste societăți au o importantă componentă strategică, dar sunt monopoluri naturale cu tarife reglementate și singurele care activează în România);
• alegerea extrem de riguroasă a angajaților Autorității de Administrare a Participațiunilor Statului pe baza OUG 109, de către un consiliu consultativ format din Academicieni, Decani ai Facultăților cu profil de management, bancheri, membri ai asociațiilor profesionale de management și guvernanță corporativă, reprezentanți ai unor ONG reprezentative pentru mediul de afaceri;
• acordarea de venituri directe (fără a mai apela la plasarea lor în Consiliile de Administrație) funcționarilor și personalului din Ministere, dar numai coroborat cu creșterea eficienței activității lor, a productivității muncii și doar bazat pe realizarea obiectivelor alocate;
• limitarea drepturilor persoanelor de a face parte din mai mult de un Consiliu de Administrație;
• aplicarea OUG 109 pentru alegerea membrilor în Consiliile de Administrație și limitarea alegerii membrilor exclusiv din rândul mediului academic, universitar, bancar, barourilor, corpurilor experților și consultanților. Acești oameni sunt preocupați în activitatea lor curentă de cercetare și care pot să aducă elementul primordial de care are nevoie o societate de la un administartor: viziunea necesară dezvoltării unei societăți comerciale.

Biblia afirmă: „Un nume bun este mai de dorit decât mari bogăţii, o bună reputaţie mai de dorit decât argintul şi aurul“. Un nume bun se dobândeşte în timp, în urma multor gesturi mici. Cu toate acestea, pentru a-⁠l păta nu este nevoie decât de o singură acţiune nesăbuită.

În acest sens oamenii care au o reputație larg recunoscută și importantă pentru activitatea lor curentă, se vor lăsa mai greu convinși în a lua decizii greșite sau chiar ilicite.

Astfel, o preluare din modelul din perioda interbelică, de alegere a membrilor în Consiliile de Administrație din partea capitalului de stat, ar putea să fie una din cheile succesului în companiile cu capital de stat.

Manageri privați buni cunoscători ai domeniului și un management privat participativ

Complexitatea și dinamica mediului de activitate, necesită ca munca să devină și ea tot mai “plină de învățare”, de la oricine are ceva de spus și nu doar aplicând “șeful are întotdeauna dreptate”. Nu mai este suficient să existe o singură persoană care să învețe pentru o instituție, societate, sucursală, secție, formație etc.. Pur și simplu nu mai este posibil să se stabilească totul la vârf și ceilalți să urmeze orbește ordinele “marelui strateg”.

Experiența ultimilor 4 ani a arătat că în cadrul societăților cu capital de stat, teoria numirii de administratori care nu cunosc sectorul, dar au performanțe în domeniul economic sau juridic, au eșuat în atingerea obiectivelor strategice, puține și în cele mai multe cazuri nu cele mai bune.

În perioada anterioară managementului privat, Consiliile de Administrație aveau în cea ma mare parte un rol formal, Directorul General în accord cu Ministerul (care l-a instalat) își alegea oamenii din Consiliul de Administrație, scopul acestora fiind doar de a-I acoperii deciziile sale.

Această practică, în multe societăți nu s-a schimbat. Majoritatea administratorilor preocupați exclusiv de atingerea/depășirea țintelor financiare, ținte care în mare parte, în domeniul gazelor naturale în ultimii 4 ani, nu s-au datorat performațelor administratorilor, ci conjuncturii administrative (calendarul de dereglementare a prețului, creșterii tarifelor reglementate etc.), s-au lăsat pe mâinile conducerii companiilor, pierzând cu totul din vedere obiectivele pe care s-au angajat să le atingă prin planul de management.

Lipsa cunoașterii sectorului le au permis celor pe care trebuiau să I conducă, să îi ducă acolo unde vroiau ei, explicându-le că aceea este direcția cea bună și administratorii căzând în plasa întinsă. La momentul în care au început să și dea seama despre capcana în care au fost atrași a fost târziu deoarece mandatul a trecut și lipsa atingerii obiectivelor a rămas.

Ceea ce s-a uitat la realizarea planurilor, proiecțiilor și proiectelor este faptul că unitățile fundamentale dintr-o organizație sunt echipele de lucru (oamenii care au nevoie unul de celălalt pentru a produce un rezultat – pentru a produce valoare adaugată).

Managerii au dat greș, pentru ca așa au fost educați, modul lor de gândire și acționare fiind profund marcat de experiențele formative.

Ceea ce caracterizează sistemul de management prezent (chiar și numai la nivel teoretic) se poate structura pe opt piloni (conform lui P. Senge), dar care s-a dovedit în ultimii ani, inclusiv prin managementul privat dezvoltat, că nu răspunde în totalitate unei schimbări în bine.

Este necesară reconstruirea unor entități în sectorul gazelor naturale (societăți comerciale, instituții de reglementare etc.) capabile să se adapteze continuu la realitățile în schimbare și care necesită în mod evident noi moduri de gândire și operare. O astfel de entitate necesită o slăbire puternică a ierarhiilor managementului astăzi omniprezent.

14. IMPUNEREA UNEI GUVERNANȚE ENERGETICE UNITARE ÎN SOCIETĂȚILE ȘI INSTITUȚIILE DIN SECTORUL GAZELOR

Gazele naturale reprezintă un element esențial în societate. În perspectiva liberalizării și asigurării funcționalității pieței de gaze se impune o schimbare masivă în regulamentele și normele interne atât în interiorul companiilor, dar mai ales în interiorul instituțiilor din sectorul gazelor naturale, care trebuie să devină transparente, mult mai deschise către piață, să răspundă în termene mult mai scurte și mult mai aplicat la solicitările din partea pieței, instituțiile trebuie să devină un model de urmat sub aspectul profesionalismului, comunicării, medierii, intervenției etc. în piață.

Această schimbare trebuie să înceapă cu asigurarea independenței instituțiilor din sectorul gazelor naturale, și trebuie să continue cu asigurarea unei planificări exemplare a muncii, cu previzionarea și procedurarea activităților pe care le desfășoară, cu motivarea în detaliu a actelor pe care le întreprind, inclusiv cu asigurarea predictibilității și stabilității actului de reglementare.

Coordonarea inter-instituțională atât între instituțiile energetice cât și cu instituțiile responsabile de alte obiective (climatice, sociale, economice, fonduri europene, finanțe etc.). Consider că această colaborare trebuie instituționalizată prin Regulamente clare inclusiv acelea de numire a unor relații master-slave, la nivelul instituțiilor atunci când mai multe instituții se ocupă direct sau indirect de domeniul gazelor naturale și al energiei.

Sectorul gazelor naturale este complex și cu implicații majore în existența României, fapt pentru care în acest sector trebuie să se acționeze cu o disciplină militărească, inclusiv prin procedure certe de colaborare, coordonare și subordonare, eficiente și eficace, care în prezent sunt inexistente .