Președintele României, Nicușor Dan, a lansat recent ideea că firmele și societate civilă să vină cu politici publice gata scrise, pe care Statul să le poată adopta și să le implementeze direct.
O idee rațională, eficientă, logică, firească, necesară, în același timp adevărată și tragic de ironică.

Dar în realitatea românească, această certitudine este aproape imposibil de realizat. Nu pentru că nu ar exista soluții. Ci pentru că nu există oameni dispuși să le asculte, să le înțeleagă și să le aplice .

De ani buni, România suferă nu de lipsă de idei, ci de aroganța, îngâmfarea și nepriceperea celor care ocupă poziții de decizie. În loc să colaboreze cu specialiști, să valorifice munca celor din mediul academic, economic și asociativ, statutul preferă improvizația, clientelismul și amatorismul politic.

Politicile la care face referire Președintele României, există deja. Sunt scrise, analizate, demonstrate, puse în practică în mod voluntar și concret. Problema nu este absența soluțiilor, ci absența oamenilor din instituții care să vrea să le vadă, să le înțeleagă și să le aplice .

Asociația Energia Inteligentă este unul din multele exemple vii că România are expertiză, viziune și soluții.

În ultimii cinci ani, AEI a formulat:

• 18.325 de poziții publice, analize, observații și intervenții în dezbateri;
• 658 de studii, proiecte și propuneri concrete pentru dezvoltarea legislației și a funcționării sistemului energetic;
• 12 scrisori deschise adresate autorităților centrale și locale;
• 13 lucrări de cercetare și documente de publice trimise ministerelor și autorităților naționale.

Și totuși, reacția statului a fost aceeași: tăcere .

În România, dialogul între administrație și expertiză este o stradă cu sens unic: societatea civilă vorbește, statutul se uită în altă parte.

”Noi nu doar am scris politici. Le-am pus în practică.”

Când statul s-a blocat în comisii, societatea civilă a acționat.

Când au spus „nu sunt fonduri”, societatea civilă a demonstrat că se poate.

Când instituțiile au spus „nu e prioritar”, AEI, ca parte a societății civilă, a declarat că fiecare sat fără curent, fiecare familie izolată, fiecare stână fără lumină, fiecare om care stă pe întuneric sunt realități care nu pot aștepta încă o strategie, încă un Program de Guvernare, încă un buget, încă o promisiune.

Astfel, Asociația Energia Inteligentă a derulat și finalizat proiecte care, în mod normal, ar fi trebuit să fie responsabilitatea statului:

• Electrificarea unor cătune izolate, acolo unde comunitățile trăiau în întuneric, la propriu.
  Am dus energie electrică în locuri uitate de lume, prin soluții tehnice adaptate terenului și resurselor locale.

Fără fonduri guvernamentale, fără sprijin politic, ci prin mobilizarea unor companii, a specialiștilor și a voluntarilor.

• Dezvoltarea activității economice prin electrificarea unor stâne, pentru ca micii producători din zonele montane să poată conserva, procesa și comercializa produse locale.
  În lipsa electricității, acești oameni erau condamnați la subzistență, iar stânele la părăsire. Cu energie, au devenit parte din economia reală.
• Proiecte pilot pentru acces la energie curată, demonstrând că tranziția energetică poate fi făcută de jos în sus, prin implicarea comunităților, nu doar prin directive europene și cu fonduri care să fie prăduite de ”băieții deștepți”.

Aceste acțiuni nu sunt simple exerciții simbolice. Ele sunt politici publice în acțiune, născute pe teren, din realitatea comunităților, din solidaritate și profesionalism.

”Statutul român cere soluții, dar respinge realitatea.”

De 30 de ani, România confundă dezbaterea cu decizia și reforma cu simularea reformei.
Se cer strategii, dar se ignoră expertiza. Se solicită implicare, dar se pedepsesc cei care să ofere.
Cei care gândesc sunt marginalizați, iar cei care mimează gândirea sunt promovați.

Când spuneai „să electrificăm casele izolate fără energie”, ți se răspundea ”sunt bătrâni și așa or să moară”.

Când arătai că se poate pentru că ai făcut-o deja, ți se spunea că „nu e competența noastră”.

Când demonstrai rezultate, autoritățile se prefăceau că nu le văd.

Pentru că orice succes venit din afara sistemului birocratic este perceput ca o amenințare , nu ca o dovadă că se poate.

Aceasta este drama României: nu lipsa de soluții, incapacitatea instituțională și orgoliul politic de a recunoaște valoarea.

”România nu are nevoie de teorii. Are nevoie de respect pentru competență.”

Într-o țară normală, munca unor asociații ca a Asociației Dăruiește Viața, Asociația Energia Inteligentă, etc. ar fi fost preluată ca model, multiplicată și finanțată din bani publici.

În România, ea este privită cu suspiciune, ignorată sau – cel mult – lăudată formal în declarații fără consecințe.

Dar adevărul rămâne: unde statul nu a făcut nimic, s-a putut face totuși ceva, prin implicarea celor care nu așteaptă ordine de sus, ci soluții de jos.

Iar acele soluții – electrificare, autonomie energetică, dezvoltare locală – nu sunt doar proiecte tehnice. Sunt exemple de demnitate civică, de responsabilitate profesională și de credință în ideea că România poate fi mai mult decât o colecție de scuze birocratice.

”România nu duce lipsă de minți. Duce lipsă de urechi.”

Politicile publice gata scrise există. România are profesioniști care le-au conceput, le-au testat și le-au implementat.

Ceea ce lipsește este curajul instituțiilor de a asculta, de a învăța și de a colabora .

Până când nu se va produce această transformare de mentalitate — de la orgoliu la modestie, de la indiferență la cooperare — vom continua să trăim într-un stat care are soluții, dar respinge rezultatele.

România nu trebuie reinventată. Trebuie doar să-și privească oamenii competenți ca parteneri, nu ca inamici.

Pentru că acolo unde statul a fost absent, societatea civilă a demonstrat că se poate.
Și acolo unde autoritățile au refuzat să acționeze, Dăruiește Viața a adus sănătate și Energia Inteligentă au aprins lumina.