România, deși are cel mai mare preț la motorină raportat la puterea de cumpărare și al doilea cel mai mare preț la benzină după același criteriu, nu a luat aproape nicio măsură reală în fața crizei generate de scumpirea combustibililor. Singura excepție notabilă rămâne compensarea de 20 de bani/litru acordată transportatorilor, în condițiile în care prețul motorinei a crescut cu 1,62 lei/litru de la începutul anului.

La 13 martie 2026 a apărut în spațiul public documentul intitulat „Măsuri propuse pentru atenuarea efectelor negative ale conflictului din Orientul Mijlociu asupra pieței petroliere din România”.

În realitate, concluzia generală este simplă: acest „Plan” nu este, de fapt, un plan. Este doar o succesiune de idei, fără scenarii de lucru, fără măsuri concrete, fără responsabili desemnați, fără surse de finanțare, fără evaluări de impact și fără mecanisme clare de aplicare.

Mai mult, declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere se poate face numai dacă există probleme privind asigurarea continuității cantităților necesare la pompă. Or, acest lucru a fost infirmat chiar de declarațiile oficiale din ultima perioadă, inclusiv de cele făcute după ședința CSAT. Atunci se pune întrebarea firească: Să înțelegem că, totuși, astfel de probleme există?

Există însă în document un element care merită o atenție deosebită: „Stocurile de urgență menținute pe teritoriul României pot asigura consumul intern pentru cca. 45 de zile, iar stocurile menținute în extern, prin delegare, o perioadă de timp similară – în total cca. 90 de zile.” Tocmai de aceea este esențial să aflăm unde se află, concret, aceste „stocuri menținute în extern”. Dacă ele sunt localizate în state din zona Golfului, atunci, în actualul context, accesul la ele ridică serioase semne de întrebare. La fel de important este să se precizeze în cât timp pot ajunge aceste stocuri în România din momentul în care se decide utilizarea lor?

Potrivit INS, în 2025, 26% din motorina importată de România provenea din Orientul Mijlociu. În condițiile blocării Strâmtorii Ormuz, această cantitate nu mai poate intra în țară. Nu este exclus ca tocmai acest fapt să fie unul dintre motivele reale pentru care se dorește declararea situației de criză petrolieră în România?

În aceeași notă, a lipsei cantităților de combustibili se înscrie și ideea deschiderii Rafinăriei Petrotel. Dacă avem rezervele strategice, comerciale și rutele de aprovizionare nu afectează România, conform declarațiilor, atunci deschiderea Rafinăriei Petrotel în condițiile interzicerii prelucrării țițeiului rusesc (sancțiunile americane s-au ridicat dar nu și cele europene) și a unui deficit de 10% țiței la nivel mondial, adică a lipsei efective a țițeiului de ce s-ar face? Oare ni se ascunde ceva?

Una dintre măsurile avansate în document este instituirea, pentru o perioadă de o lună, a unui preț maximal de vânzare de 8,86 lei/litru pentru motorină și 8,41 lei/litru pentru benzină.

Această propunere este profund nerealistă. În aproximativ două săptămâni, potrivit estimărilor AEI, prețul motorinei ar putea ajunge la 10 lei/litru, pe fondul intrării în țară a motorinei și țițeiului achiziționate la prețuri mult mai mari, ca efect al războiului din Golf. Cu alte cuvinte, comercianții ar fi obligați să cumpere scump și să vândă mai ieftin. Niciun operator economic nu va accepta să funcționeze în pierdere până la faliment.

Prețurile pot fi plafonate pe hârtie, dar carburanții nu pot fi obligați să apară în benzinării.

Consecința este previzibilă: din chiar a doua zi, comercianții nu vor mai importa motorină și țiței, și va începe penuria, iar în aproximativ două săptămâni nu va mai exista suficientă motorină la pompă. În circa patru săptămâni, aceeași situație se va regăsi și în cazul benzinei. De aici până la cozi, panică și revoltă socială nu mai este decât un pas.

Sigur putem discuta de plafonarea marjei comerciale, dar asta este altceva decât ce se scrie în document și nu cred că produce efectul scontat. De ce? Deoarece aplicarea unei marje unice naționale va fi prea mică pentru micii benzinari și prea mare pentru marii benzinari. Adică dacă această măsură se va aplica mai mult de 6 luni (și se va aplica), va falimenta toate micile benzinării. În același timp marile lanțuri de benzinării, care au activitatea integrată pe verticală și orizontală vor avea grijă să-și mute profitul la nivelul altei verigi din lanț și măsura nu va scădea prețul. Auditarea comportamentului comercianților și publicarea rezultatelor este singura măsură care poate corecta acest comportament.

Formularea din document privind „exportul produselor petroliere (benzină și motorină) realizat cu acordul ministerului cu atribuții” trebuie, cel mai probabil, interpretată ca o intenție de limitare a exporturilor și de stabilire a unor condiții stricte pentru acestea. Numai că, din punct de vedere juridic, „exportul” se referă exclusiv la livrările către state din afara Uniunii Europene. În aceste condiții, măsura poate fi ușor ocolită prin livrări către state membre UE, urmate de redirecționarea produselor către țări non-UE.

În același registru vag și impropriu este formulată și expresia „măsuri de prevenire a vânzării de produse petroliere la un preț care depășește valorile prețurilor maximale”. În locul unei asemenea formulări neclare, documentul ar fi trebuit să prevadă explicit mecanisme de control, instituțiile competente și sancțiunile aplicabile. În realitate, însă, este foarte posibil să nu mai existe nici ce să fie verificat, pentru că, în urma unor asemenea măsuri, carburanții pur și simplu vor dispărea din benzinării.

Planul de măsuri vine cu multiple propuneri fiscale (reduceri de accize, ajutor de stat etc.), dar în mod aparent surprinzător, la câteva ore după ce s-a aprobat bugetul (unde era absolut normal să fie susținute și cuprinse, situația din România existând de peste 14 zile). Apariția acestor propuneri la câteva zile după ce prin buget s-a votat împotriva măsurilor fiscale de reducere a impactului creșterii prețului la combustibili, arată exclusiv caracterul populist al acestor propuneri, inaplicabilitatea lor și în fapt lipsa intenției reale de a diminua impactul creșterii prețurilor combustibililor asupra populației. Cred că este o sfidare la adresa inteligenței românilor, o prosteală colectivă că cineva chiar se gândește la oameni, dar se chinuie să facă lucrurile astfel încât să nu se poată întâmpla.

Dacă un plan prost poate face mai mult rău decât lipsa unui plan, atunci acest document riscă să fie începutul unei crize pe care România nu o avea.