În urmă cu doar câțiva ani, România părea favorită clară în cursa energetică regională. Avea mai mult solar, mai mult eolian, mai multe resurse naturale și o piață considerabil mai mare decât Bulgaria. În statistici, România arăta ca viitorul hub energetic al Europei de Sud-Est. Astăzi însă, realitatea pieței începe să spună altceva. România produce. Bulgaria câștigă.

Aprilie 2026 ar putea rămâne în istorie ca momentul în care s-a văzut limpede că nu mai contează doar cine produce energie. Nu contează când produce. Contează cine controlează flexibilitatea. Iar aici Bulgaria începe să câștige.

România a exportat în aprilie energie electrică la prețuri medii de aproximativ 50 euro/MWh. În aceleași săptămâni, România importa energie în orele de vârf de seară la prețuri care au urcat până la 250 euro/MWh. Diferența nu este doar o anomalie de piață. Este radiografia unei vulnerabilități structurale. Este parte a răspunsului de ce România are prețuri mari la energie. Este parte a răspunsului că nu contează cât produci, ci când produci.

În aprilie 2026, România a importat energie electrică din Bulgaria în valoare de aproximativ 33,4 milioane euro, în timp ce exporturile către Bulgaria au însumat doar circa 5 milioane euro. Deși cantitatea importată a fost doar de aproximativ două ori mai mare decât cea exportată, valoarea financiară a importurilor a fost de aproape șapte ori mai ridicată. Diferența reflectă dezechilibrul major dintre energia ieftină exportată de România în orele de surplus și energia scumpă reimportată în orele de vârf de consum.

Și partea cea mai importantă este că o parte a acestei energii a fost intermediată de bateriile bulgărești. Aici se află adevărata schimbare de paradigmă.

România continuă să gândească energia în logica veche, construim mai multe și mai multe capacități de producție. Bulgaria a înțeles însă mai repede noua logică energetică europeană; într-un sistem dominat de solar și eolian, adevărata putere nu mai este producția brută, ci capacitatea de a muta energia în timp și mai ales de a folosi baterii „grid-forming” capabile să creeze și stabilizeze rețeaua electrică, nu doar să urmeze o rețea existentă.

În România, conform unor informații din spațiul public aproximativ 95% dintre bateriile instalate sunt de tip Grid-Following. Aceste sisteme urmăresc rețeaua existentă, dar nu pot stabiliza independent sistemul. În Bulgaria, aproximativ 20% dintre baterii sunt deja Grid-Forming. Grid-Forming înseamnă baterii capabile să ofere inerție sintetică, stabilizare de frecvență și suport real pentru o rețea dominată de regenerabile. Bulgaria începe să construiască infrastructura energetică a viitorului, în timp ce România încă încearcă să adapteze infrastructura trecutului.

Practic, România produce energie ieftină la prânz, Bulgaria o stochează în baterii, iar România o cumpără înapoi seara la prețuri explozive. Aceasta este esența întregii povești.

România are aproximativ 10.100 MW instalați în eolian și fotovoltaic, inclusiv prosumatori. Bulgaria are doar aproximativ 6.700 MW. Și totuși, Bulgaria începe să monetizeze mai bine tranziția energetică. De ce? Pentru că Bulgaria a investit masiv în sisteme de stocare.

Bulgaria a depășit deja 2 GW putere instalată în baterii și aproape 8 GWh capacitate de stocare. Mai mult, are în dezvoltare alte proiecte pentru a ajunge rapid la o capacitate de stocare de 10 GWh. România, în schimb, are aproximativ 0,6 GW putere instalată în baterii și puțin peste 1 GWh capacitate de stocare.

Diferența devine dramatică atunci când raportăm puterea bateriilor la capacitățile regenerabile instalate. Aici nu mai vorbim doar despre câțiva megawați în plus sau în minus, ci despre arhitectura reală a sistemului energetic și despre capacitatea unei piețe de a absorbi volatilitatea produsă de energia regenerabilă.

În România, raportul dintre capacitățile de stocare în baterii și totalul capacităților solare și eoliene este de aproximativ 6%. În Bulgaria, același raport ajunge la aproximativ 30%. Cu alte cuvinte, Bulgaria dispune de o flexibilitate relativă de aproape cinci ori mai mare decât România.

Raportul dintre puterea instalată în baterii și consumul mediu orar de vârf este în România de doar 7,5%. În Bulgaria, același indicator ajunge la aproximativ 40%. Diferența este uriașă și spune aproape totul despre capacitatea celor două sisteme de a absorbi șocurile de producție și volatilitatea regenerabilelor.

La fel de important este și raportul dintre capacitățile regenerabile și consumul intern. În România, puterea eoliană și solară reprezintă aproximativ 80% din consumul mediu orar la vârf. În Bulgaria, raportul este de aproximativ 74%. Asta înseamnă că ambele state au ajuns deja la un nivel foarte ridicat de penetrare a energiei regenerabile. Diferența esențială nu este deci cantitatea de regenerabile, ci capacitatea de echilibrare iar aici Bulgaria stă de cinci ori mai bine.

În România stocarea fiind insuficientă, piața devine rigidă și vulnerabilă. Prețurile oscilează violent, apar dezechilibre frecvente, iar operatorii sunt obligați să recurgă la soluții costisitoare de reglaj. Exact aceasta este situația României, un sistem cu o expansiune accelerată a regenerabilelor, dar fără infrastructura de flexibilitate necesară pentru a le integra eficient.

În schimb, Bulgaria a înțeles mai rapid că viitorul energetic nu se construiește doar cu panouri fotovoltaice și turbine eoliene, ci și cu capacități masive de stocare și mai ales stocare inteligentă. Un raport de 30% între baterii și regenerabile înseamnă o piață mult mai elastică, mai stabilă și mai capabilă să amortizeze șocurile de producție și de preț.

În România, sistemul produce mult, dar nu poate absorbi eficient surplusurile. În orele de prânz apar prețuri foarte mici, uneori apropiate de zero. Energia este evacuată rapid către export. Seara însă, când solarul dispare și consumul crește, România intră în deficit de flexibilitate. Atunci apar vârfurile de preț, importurile scumpe, dar și profiturile pentru cei care dețin baterii. Iar Bulgaria începe să ocupe exact această poziție regională.

Fără stocare suficientă, regenerabilele românești riscă să intre într-un proces accelerat de canibalizare economică. Cu cât se instalează mai mult solar fără baterii, cu atât energia produsă la prânz valorează mai puțin. În lipsa flexibilității, România riscă să transforme un avantaj strategic într-o vulnerabilitate structurală.

Mai grav este că această vulnerabilitate poate deveni geopolitică. Exact cum gazoductele și rafinăriile reprezentau puterea energetică în trecut, mixul de stocare va defini influența energetică a următorului deceniu. Iar România riscă să ajungă în situația paradoxală în care produce multă energie verde, dar capturează prea puțină valoare din ea. Cu alte cuvinte putem ajunge și cu prețuri mari și cu vulnerabilități mari.

Aprilie 2026 a transmis un semnal clar României, problema nu mai este lipsa de producție, urgența nu este neaparat mai multă producție de regenerabilă, este lipsa abordare inteligentă și de flexibilitate a sistemului energetic. În noua economie a energiei, avantajul nu aparține celor care produc cel mai mult, ci celor care pot gestiona inteligent când și cum este utilizată energia. Iar, cel puțin deocamdată, Bulgaria pare să fi înțeles această schimbare mai rapid decât România.