Sistemul energetic trebuie tratat astfel încât să mențină un echilibru permanent între resursele societății și nevoile cetățenilor și al firmelor, cu fructificarea ocaziilor favorabile ivite pe plan național sau internațional și limitarea pericolelor care planează asupra României. Aceasta presupune mai ales în contextul actual realizarea unei Strategii de Securitate Energetică, care obligatoriu trebuie să atingă etapele prezentate mai jos, aspect care lipsesc în totalitate în momentul de față.

Lipsa unor concepte clare şi acceptate la nivelul societăţii (politicieni, societate civilă şi mediu academic) face ca anumite concepte care ar trebui să fie cu stricteţe urmate, în stabilirea şi urmărirea unor obiective strategice, să fie vehiculate la întâmplare, aleator şi chiar contradictor. Mesajul subliminal a generat și continua să genereze confuzie energetică.

Aşa cum este folosit în prezent, conceptul de Independenţă energetică se raportează la poziţia României faţă de importurile de energie, neluând în considerare politica Uniunii Europene care a creat o piaţă unică cu libera circulaţie a mărfurilor, la care România este parte (în România se consideră gazele provenite din ţări membre UE ca fiind importuri).

Teoretic, atingerea unui grad de asigurare a necesarului energetic în totalitate din resursele interne ale unei țări, respectiv, de a nu mai fi dependenți de importuri este un deziderat care poate asigura Independenţa energetică, dar este posibil să nu asigure Securitatea energetică sperată. În situaţia în care costul energiei produse în România ajunge să fie mai mare decât a celei importate, securitatea este pusă în pericol prin lipsa de competitivitate a produselor realizate în România. De asemenea, având în vedere libera circulație a mărfurilor în UE asumată de România, poate face ca energia produsă în România, chiar dacă ar acoperi integral cererea, aceasta să nu se vândă în România, importurile fiind astfel necesare (chiar dacă se vor realiza doar prin tehnici de Swap). Nu în ultimul rând canalele de transport (reţele de transport, distribuţie etc.), în condițiile descoperirii de noi resurse în Marea Neagră, necesită modificări importante şi investiţii pe măsură ce poate face ca preţul gazelor la consumatorul final să depăşească preţul gazelor importate. Astfel, eliminarea importurilor din România poate duce la Independenţă energetică, dar nu asigură Securitatea energetică.

Conceptul de Independenţă energetică promovat prima dată de Richard Nixon în contextul crizei petroliere din 1973, a fost abandonată chiar de promotorul acesteia şi a determinat lansarea conceptului de securitate energetică. Securitatea energetică este adesea analizată exclusiv prin prisma asigurării resurselor, dar acest concept este mult mai larg și cuprinde : securitatea cererii, securitatea ofertei, antisărăcia energetică, energia inteligentă, comunicarea, politicile publice și fiscale specifice. Orice dezechilibru în această ecuație este de natură să provoace insecuritate energetică.

Începând cu anul 2012 în România s-a discutat de o independență față de gazele de import pe fodnul închiderii industriei după criza din 2009-2010.

Economiile de succes se bazează pe valoarea adăugată obţinută prin valorificarea resurselor naturale şi umane, şi obţinerea de produse cu valoare adăugată mare. Astfel, din acest punct de vedere prin procesarea metanului, valoarea adăugată a produselor obţinute este una ridicată comparativ cu folosirea gazelor în alte scopuri (cea mai redusă valoare adăugată a utilizării gazelor o regăsim la încălzirea imobilelor).

În acest fel, speranța autoritatilor că se vor închide societăţile comerciale şi astfel vom obţine independenţă energetică şi ulterior trecerea la exportul materiei prime brute în detrimentul produselor finite care pot fi obţinute din aceasta, a fost o acţiune care nu a creat bunăstare economică si după cum se poate observa nici nu a creat independența față de gazul de import.

Politicile actuale a autoritatilor în domeniul energetic: de ”racordare gratuită” la gaze, de convertire a centralelor de pe cărbune pe gaze, de back up prin centrale pe gaze pentru producării de energiei regenerabilă etc., presupune o creștere teoretică a consumului de gaze în 5 ani cu 4,8 ml mc/an. Presupunând că România va aplica puternice măsuri de eficiență energetică (lucru puțin probabil), putem aprecia că România ar putea avea un consum constant de gaze anual până la momentul în care gazele din Marea Neagră ar ajunge să fie exploatate. Dar, ținând cont de nivelul de declin natural anual de 5% al producției de gaze, România are nevoie de un necesar de import anual de cel puțin 3 mld mc/an, adică ar avea nevoie de cca. 30-45% din consumul de gaze naturale din import.

Strategia „trecerii timpului”, singura strategie aplicată în sectorul energetic în ultimii 20 de ani, prin care s-a așteptat să se rezolve de la sine problemele energetice ale României, urmare a opririi şi reducerii consumului de gaze ar trebui înlocuită cu abordarea reală şi profesionistă a acestui subiect, acceptând transpunerea principiilor globalizării şi la nivelul sectorului gazelor naturale.

Independenţa energetică sau mai correct reducera dependenței energteice de importuri, este totuși un concept care poate fi folosit în prezent, dar sub aspect patrimonial, prin întărirea rolului statului în

10 obiective de securitate energetică pentru România:

1. Înființarea unei entităţi de Securitate, Planificare și Prognoză Energetică

2. Stabilirea gradului de independență a resurselor de energie primară, față de sursele de import

3. Limitarea dependenței de o singură sursă de energie primară din import

4. Dezvoltarea pieței energetice unice, prin promovarea mixului energetic

5. Dezvoltarea în România a resurselor regenerabile, nucleare (în specola SMR-uri), în coroborare cu hidrogenul ca vector de energie. 

6. Creșterea gradului de utilitate a infrastructurii existente

7. Creșterea productivității muncii

8. Creșterea eficienței energetice

9. Combaterea sărciei energetice

10. Securizarea resurselor minerale, umane, datelor geologice etc.

În contextul actual o Entitate de Securitate, Planificare și Prognoză Energetică trebuie să coordoneze activitatea de planificare a sectorului energetic la nivel național, să asigure proporţiile necesare între diferitele obiective energetice pe domenii și segmente, precum, să asigure echilibrul legal, material și financiar şi să determine modul de realizare a obiectivelor aprobate.

Entitatea de Securitate, Planificare și Prognoză Energetică poate avea următoarele atribuţii principale:

– întocmirea de planuri şi programe energetice, asigurând realizarea obiectivelor strategice și dezvoltarea proporţională şi în ritm susţinut a sectorului energetic și a economiei naţionale;

– ridicarea eficienţei întregii activităţi economice;

– ridicarea eficienţei în sectorul energetic;

– maximizarea gradului de utilizare a capacităţilor de producţie, transport, distribuţie şi înmagazinare;

– diversificarea/conservarea producţiei şi îmbunătăţirea permanentă a calităţii produselor;

– valorificarea superioară a resurselor naturale;

– valorificarea rezultatelor obţinute în munca de cercetare ştiinţifică;

– creşterea productivităţii muncii;

– elaborarea, cu forţe proprii sau prin conlucrare cu alte organizaţii specializate de analize, studii şi prognoze privind dezvoltarea proporţională, echilibrată şi eficientă a economiei naţionale, a ramurilor acesteia, valorificarea superioară a resurselor naturale, cerinţele pieţei interne şi tendinţele conjuncturale ale pieţei externe;

– elaborarea, cu forţe proprii sau prin unităţi specializate de norme şi normative privind indicatorii de performanță pentru membrii AGA, consilii de administrație, manageri și societăți comerciale;

– aplicarea strategiei;

– întocmirea de balanţe sintetice şi implementarea planului;

–  perfecţionarea continuă a metodologiei de elaborare şi fundamentare a propunerilor de plan;

– elaborarea de măsuri pentru introducerea metodelor de analiză şi calcul previzional, colaborând cu ministerele şi celelalte organe centrale precum şi organele locale interesate;