Într-o perioadă în care oamenii își calculează cu teamă facturile de la o lună la alta, orice inițiativă care promite sprijin financiar pare, la prima vedere, binevenită. Totuși, când statul vine cu ideea unui voucher pentru gaze, apare firesc o întrebare: este aceasta o măsură necesară sau doar o decizie cu impact de imagine?

România are deja un mecanism legal pentru sprijinirea celor cu adevărat afectați – Legea consumatorului vulnerabil. Aceasta prevede ajutoare pentru persoanele și familiile cu venituri mici, adică exact categoria care are cea mai mare nevoie de protecție. În loc ca acest sistem să fie îmbunătățit, simplificat și extins acolo unde este nevoie, statul pare să aleagă o cale paralelă: o nouă lege, un nou program, un nou voucher.

De aici vine și suspiciunea – această acțiune seamănă mai mult cu populism decât cu o politică publică. Populismul funcționează simplu – nu construiește soluții pe termen lung, ci livrează măsuri rapide, ușor de înțeles și ușor de prezentat în fața camerelor. Un voucher este exact acest tip de instrument – ușor de comunicat, atractiv electoral, dar discutabil ca eficiență la modul general.

Sigur, există și un argument forte în favoarea lui – ajutorul pentru consumatorul vulnerabil este adesea birocratic și nu îi cuprinde pe toți cei care se află la limită. Mulți români câștigă „puțin prea mult” ca să primească sprijin, dar „mult prea puțin” ca să treacă ușor peste scumpiri. În această zonă gri, statul poate susține că voucherul este o soluție rapidă și aplicabilă fără dosare și drumuri la primărie.

Să vedem care sunt scenariile acordării acestor vouchere din banii statului:

• apreciem că cca 500.000 de români s-ar încadra să primească aceste vouchere, aspect care ar determina necesitatea unei resurse financiare de 300 mil lei (având în vedere că maxim 6 luni pe an se folosește încălzirea în România),
• dar dacă conisiderăm că viitorul preț mediu al gazelor în România la consumatorul final se va găsi la un nivel de 360 lei/MWh cu TVA inclus (media prețului ofertat), constatăm o creștere a veniturilor din TVA ca urmare a creșterii prețului gazelor cu cca 800 mil lei/an. Scăzând cele 300 mil lei pentru vouchere statul ar beneficia de 500 mil lei la bugetul de stat. Cu alte cuvinte creșterea prețului gazelor ar aduce posibilitatea oferirii voucherelor și obținerea unui câștig important la bugetul de stat (la cele 500 mil lei se mai adaugă încă cca 2,8 mld de lei din taxe, suprataxe, accize, impozite etc.)

Respectiv statul va da vouchere din banii pe care îi vor plăti consumatorii suplimentar (un consumator care locuiește într o casă va plăti suplimentar pe gaze 200 lei/lună și va primi un voucher de 100 lei/lună!!!!).

În altă ordine de idei este injust să acorzi tuturor aceeași sumă de bani, fără a ține seama de venituri și consum. După cum se vede în tabelul de mai jos pentru unii consumatori, veniturile cu tot cu ajutoare înseamnă 71% din venituri, pentru alții înseamnă 11% din venituri.

Însă chiar și aici, întrebarea rămâne aceeași: de ce nu se repară sistemul existent, în loc să se creeze unul nou? România nu duce lipsă de legi, ci de legi funcționale. Orice nouă schemă care se suprapune peste una deja existentă înseamnă mai multă confuzie pentru cetățeni, mai multe costuri administrative și, în final, mai mult loc pentru ineficiență și risipă.

Este important să oferim sprijin consumatorilor vulnerabili prin vouchere și ajutoare la plata gazelor, însă aceste măsuri trebuie construite pe criterii corecte și transparente. Ajutorul nu ar trebui acordat „la toată lumea”, ci în funcție de venituri, averi, consum și eficiența consumului, astfel încât să ajungă exact la cei care au nevoie reală de sprijin.

În același timp, orice schemă de compensare trebuie să evite transferarea costurilor către ceilalți consumatori. Nu este echitabil ca populația sau firmele care își plătesc integral facturile să suporte, prin tarife mai mari, cheltuielile generate de un ajutor prost gândit. Soluția corectă este un sistem finanțat clar, responsabil și sustenabil, care nu generează efecte în lanț asupra întregii piețe.

Propunerea Asociației Energia Inteligentă, este ca voucherul să nu fie finanțat tot de consumatorul care-l primește, să fie finanțat din fonduri private, dar trebuie explicat transparent ce înseamnă acest lucru și cum este implementat, pentru ca sprijinul să nu se transforme într-o taxă ascunsă care, în final, tot în facturile consumatorilor ajunge. Ajutorul social trebuie să fie o formă de protecție reală, nu o măsură populistă sau o povară redistribuită pe ascuns.

În concluzie, voucherul la gaze poate fi prezentat ca sprijin social, dar, în forma în care este propus astăzi, riscă să devină doar un exercițiu de imagine. Dacă statul dorește cu adevărat să protejeze populația, soluția nu este să inventeze încă un program, ci să consolideze unul deja existent și să gândească politici coerente, nu campanii de moment, concomitent cu vouchere din fonduri private. Iar oamenii nu mai au nevoie de promisiuni frumoase, ci de măsuri corecte, eficiente și sustenabile.