Am făcut o analiză a ofertelor furnizorilor de gaze după 1 aprilie 2026. Prima concluzie este că ar exista pericolul ca la 1 aprilie 2026, consumatorul casnic de gaze din România să nu intre într-o piață „liberalizată”, ci într-o piață opacă, în care prețul real nu mai este o valoare afișată, ci rezultatul unui proces de interpretare. Oficial, am fi vorbit despre concurență. Practic, este un puzzle comercial în care comparația corectă devine un sport pentru inițiați.

Comparatorul de oferte al ANRE, gândit ca instrument de protecție pentru consumatori, riscă să devină o sursă de confuzie. Nu din rea-voință, ci din construcție. Ofertele care au fost publicate înainte de 1 aprilie 2026, dar care produc efecte comerciale și după această dată nu apar în căutări pe comporator. Consumatorul vede „o listă”, dar nu o listă completă. Iar o comparație făcută pe un set incomplet de date nu este informare, ci iluzie de informare. Prețul gazului nu mai este strict prețul gazului .

După 1 aprilie 2026, pe o piață liberă furnizorii nu mai concurează doar prin lei/kWh, ci prin arhitectura ofertei. Gazul vine la pachet cu abonamente zilnice, servicii „gratuite” de verificare sau revizie, asistență tehnică, reduceri suplimentare și clauze care mută atenția de la esențial la accesorii. Astfel, două oferte cu preț pe kWh pot avea costuri anuale radicale diferite, în funcție de cât și de ce servicii sunt, în realitate, necesare.

Cea mai bună ofertă de preț pentru gaze după 1 aprilie 2026 este cu 2% sub prețul plafonat

Analizând tabelul cu ofertele ”descifrate” putem observa că cea mai mică ofertă (luând ăn considerare și tarifele de distribuție diferențiate în diferite zone din țară) ar fi fost de -2% pentru oferta Nova Power cu livrare în București și zona de sud a României și cea mai mare ar fi fost de +47% pentru furnizorul Entrex Service cu livrare în Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei și comuna Moara din Suceava, Huedin din Cluj și Ștei din Bihor.

În teorie, pachetele de tip „gaz + servicii” pot fi avantajoase. În practică, ele sunt avantajoase doar într-un context foarte precis, atunci când clientul știe sigur că va avea nevoie de verificare sau revizie în următoarea 12 luni. În acel caz, serviciul include o economie reală. În orice altă situație, el devine un cost mascat, plătit sub forma unui abonament mai mare sau a unui preț pe kWh aparent „competitiv”.

Problema este că majoritatea consumatorilor nu calculează condițiile de preț în funcție de ciclurile de verificare tehnică. Clienții caută „cel mai mic preț”. Iar piața, foarte rațional, a înțeles acest lucru și a mutat competiția din zona transparenței în zona ambalajului.

Liberalizarea nu este, o problemă. Lipsa de lizibilitate este. O piață funcțională presupune nu doar libertatea furnizorilor de a crea oferte sofisticate, ci și capacitatea consumatorului de a înțelege fără să devină analist financiar sau expert ANRE. Din acest punct de vedere renunțarea la eliminarea plafonului fără să pui nimic în schimb este salutară.

În lipsa unei standardizări reale a modului de prezentare a ofertelor, prețul gazelor nu va mai fi o cifră, ci un test de răbdare, competență și atenție. Iar într-o piață esențială, precum energie, asta nu ar trebui să fie norma.