În anul 2000, Societatea Națională de producție, transport și distribuție gaze s-a scindat în 5 societăți comerciale cu personalitate juridică proprie, între care era necesară stabilirea unor raporturi de predare/preluare cu sau fără transfer asupra proprietății gazelor naturale. Această scindare nu a avut la bază analize de oportunitate, studii de impact sau proiecții de creșterea eficienței și rentabilității, au avut la bază doar “dorința” unora de a ajunge “șefi”.

Astfel, după prima lună de funcționare a noului sector de gaze care acum cuprindea 5 societăți comerciale, la momentul închiderii relațiilor dintre acestea s-a constatat că este imposibilă realizarea unor balanțe a cantităților vândute/vehiculate și s-a introdus TROCUL. Trocul însemna închiderea lunară dintre societăți la ”mica înțelegere”, “creionul și guma” făceau ca și cantitățile alocate să fie modificate până când “cifrele băteau”. Legalitate, fiscalitate, altgoritmi, transparență etc., nu sunt elemente specifice TROCULUI, aici conta ”mica înțelegere” dintre actori.

Complicarea pieței de gaze demarată în anul 2003, prin infuzia unor societăți comerciale “agreate”, au început să complice problema, dar aceste noi apariții pe piața de gaze aveau în componență foști angajați ai societăților de gaze, obișnuite cu trocul, ceea ce nu a schimbat prea mult situația.

Astfel, trocul s-a perpetuat, sub privirea îngăduitoare a tuturor autorităților. Introducerea în anul 2009 a Codului Rețelei de Transport, a adus în premieră noțiunea de “alocare” a cantităților de gaze, care a devenit doar o etichetă a trocului care se perpetuase din anul 2000. Practic între anii 2009 și 2016 cantitățile de gaze care trebuiau facturate erau stabilite aproape la fel ca și anterior apariției Codului Rețelei. Anul 2016 a dus la apariția unor penalități, care se aplicau la cantitățile alocate și au început  să apară rumori pe piața de gaze și să se găsească voci care să ridice problema de legalitate, dar s-au izbit de MONOPOLURILE NATURALE care amenințau, intimidau, iar unele cazuri chiar și sabotau livrările actorilor din piață discreditându-i astfel în fața clienților (invocând diverse considerente de natură operațională, tehnică, funcțională etc.). Furnizorii de gaze au acceptat aceste plăți suplimentare, deoarece le-au transferat cu foarte mare ușurință clienților finali, bazându-se pe lipsa de experiență a acestora și acceptarea cu ușurință a unor noi clauze comerciale sub amenințarea rezilierii contractelor și stopării livrării gazelor. În concluzie apreciez că trocul alocării s-a menținut și în perioada 2016-2018, “mica înțelege”  fiind din nou superioară legalității.

Analizele efectuate și publicate de Asociația Energia Inteligentă, privind prevederile Noului Cod al rețelei, rezervarea de capacitate, depășirea capacității, dezechilibrele, alocarea cantităților etc., au stârnit reacții foarte mari, ceea ce-mi confirmă indirect  opiniile și arată că oamenii încep să devină conștienți de gravitatea lucrurilor pe care le fac. Din păcate în locul deschiderii dialogului și identificării soluțiilor legale de rezolvare a problemelor, se folosesc în continuare aceleași metode (amenințări, intimidări etc.), probabil conștienți că o masă critică de actori din piața de gaze care nu vor mai accepta “mica înțelegere” vor putea bloca activitatea, prin modul în care se făcea alocarea sau prin refuzul plății unor facturi care nu au la baza elemente stabilite conform legilor în vigoare.

În practica mea de expert judiciar, am întâlnit un caz, în care un consumator după ce a plătit timp de 3 ani facturi pentru gazele naturale consumate, în urma constatării că facturile întocmite de furnizor nu erau corecte, iar consumatorul nu a contestat facturile, nu i s-au recunoscut  costurile cu gazele naturale. Un astfel de caz scoate în evidență, interpretarea complicității celor care plătesc facturile, dacă acestea nu respectă legea.

Alocarea unei cantități de gaze se poate face doar la momentul în care proprietatea se transferă cumpărătorului, respectiv pentru un furnizor care vinde gaze la clienți finali racordați în sistemele de distribuție, doar la momentul în care gazele sunt măsurate (individualizate prin alte metode) la clientul final. Aceste date sunt singurele care, conform legii pot constitui baza de facturare pentru tranzacții și servicii.

Apreciez că abia în anul 2018, la 18 ani de la obligația de a realiza alocări în conformitate cu legile României, operatorii încep să înțeleagă faptul că trocul nu poate înlocui codul.