Datele nu mai lasă loc de interpretări optimiste. Conform celor mai recente statistici ale Eurostat privind inflația alimentară din Uniunea Europeană, România s-a situat în 2025 pe primul loc la creșterea prețurilor la alimente. În timp ce media europeană a fost de 2,8%, România a înregistrat o creștere de 6,7% — de peste două ori mai mare decât media UE și cea mai ridicată rată dintre toate statele.

Această performanță nedorită nu este un accident conjunctural, este rezultatul unei combinații de politici publice, vulnerabilități structurale și decizii amânate. Iar semnalele pentru 2026 indică nu o corecție, ci un risc real de agravare.

Decizia stabilirii prețului administrativ la gaze va ajunge în farfurie în 2026

Intenția Guvernului de a introduce un preț administrativ la gaze pentru populație creează un mecanism economic bine cunoscut: costurile care nu vor mai fi plătite de consumatorii casnici vor fi inevitabil transferate spre industrie. Așa cum arată analizele realizate de Asociația Energia Inteligentă (Impactul ”pretului administrat”  / Analiza ponderii costului cu energia in alimente), acest tip de intervenție nu elimină costurile, ci le redistribuie, cu efecte directe asupra prețurilor finale ale bunurilor de larg consum.

Estimările indică o posibilă creștere a prețului gazelor pentru industrie până la 15% față de nivelul din 2025. Într-o economie în care sectorul alimentar este puternic dependent de energie, o asemenea evoluție nu poate rămâne fără consecințe. Costurile suplimentare se vor regăsi, inevitabil, în prețul alimentelor, cu un impact mediu estimat de aproximativ 5% doar din această componentă.

Prognozele disponibile (Banca Centrală Europeană) arată o temperare a inflației în zona euro, unde rata totală este așteptată să scadă spre 1,6–2,0%, iar inflația alimentară să se situeze în jurul valorilor de 2,4–2,7%. Energia, în ansamblu, ar putea avea chiar un impact neutru sau negativ asupra inflației europene.

România însă pornește dintr-o poziție mult mai fragilă. După o inflație totală de 8,6% în 2025, Banca Națională a României anticipează o scădere în 2026, cu o rată generală în jur de 3,7% la final de an. Această valoare maschează însă diferențe majore între componentele inflației. Alimentele rămân extrem de sensibile la costurile energetice, iar o reducere rapidă este puțin probabilă.

Gazul natural și energia electrică se reflectă în prețul alimentelor prin trei canale esențiale: procesarea industrială (cuptoare, abur, încălzire), transportul și depozitarea (lanțuri frigorifice, logistică) și inputurile agricole (îngrășăminte, încălzirea serelor, uscarea cerealelor). Atunci când unul dintre aceste canale este afectat, efectul se multiplică pe întreg lanțul de producție.

În acest context, o estimare a AEI arată că inflația alimentelor în România în 2026, într-un scenariu cu gazele pentru industrie mai scumpe cu 15%, ar putea ajunge la cca. 7,5–9,0%. Cu alte cuvinte, există șanse ca anul 2026 să aducă o inflație alimentară chiar mai ridicată decât cea din 2025.

Diferența inflației alimentelor în România, față de Uniunea Europeană ar deveni astfel și mai pronunțată, de la un raport de 2,39 ori peste media din UE în 2025, România ar putea ajunge la 3,1–3,3 ori peste media europeană în 2026. Nu vorbim doar despre o problemă de prețuri, ci despre o problemă de competitivitate economică, echitate socială și coerență a politicilor.

Dacă hrana este una dintre cele mai sensibile componente ale nivelului de trai, atunci inflația alimentară nu mai poate fi tratată ca un indicator secundar. În lipsa unor decizii care să țină cont de efecte în lanț ale intervențiilor administrative, România riscă să rămână nu doar campioana scumpirilor, ci și exemplul clar al modului în care costurile ascunse ajung, inevitabil, în farfuria consumatorului.