Faptul că România apare în aplicația Tesla cu un tarif de 0,43 euro/kWh exact ca în Austria și aproape dublu față de Spania sau Croația — nu mai poate fi explicat prin accidente de piață sau fluctuații temporare. Este rezultatul unei strategii comerciale, aplicate într-o piață considerată marginală, de tranzit și cu putere redusă de negociere.

Prețul de vânzare al energiei electrice la stațiile de încărcare auto, prețul la consumatorul final și prețul energiei electrice PZU pe câteva țări din Europa

România nu are cel mai scump curent din Europa (dacă nu raportăm la puterea de cumpărare). Dimpotrivă, în multe perioade, prețul angro al energiei electrice este sub media UE. Cu toate acestea, utilizatorii de mașini electrice plătesc printre cele mai mari tarife de încărcare rapidă. Această contradicție spune mult despre felul în care piața românească este percepută de marii operatori.

Pentru Tesla, România nu este o piață de volum. Este o piață de siguranță, câteva stații bine plasate pe coridoare rutiere importante, destinate mai ales tranzitului regional. În lipsa unui flux constant de utilizatori locali, costurile de investiție și operare sunt recuperate printr-un preț mai mare pe kWh. Cu alte cuvinte, puțini plătesc mult, în loc ca mulți să plătească puțin.

Această logică economică este ușor de înțeles din perspectiva companiei, dar greu de acceptat pentru consumatori. Mai ales când comparația cu alte țări din regiune este inevitabilă. Ungaria sau Polonia, cu tarife semnificativ mai mici demonstrează că diferența nu stă nici în geografie, nici în costul energiei, ci în nivelul de utilizare și concurența locală . Aici apare adevărata problemă, România nu are, încă, o competiție reală în zona stațiilor de încărcare ultra-rapidă. Puține stații, acoperire limitată și alternative rare în afara marilor orașe. Într-un asemenea context, prețul nu este constrâns de piață, ci dictat de operator. Iar Tesla știe foarte bine că utilizatorul român nu are, de cele mai multe ori, opțiuni reale (lipsa concurenței pe acest sector).

Mai mult, politica de preț regională practicată de Tesla tratează Europa de Est ca pe o zonă unde investițiile trebuie amortizate rapid, pentru că riscurile sunt considerate mai mari, adopție lentă a mașinilor electrice, instabilitate legislativă, infrastructură rutieră modestă. Toate acestea sunt „înglobate” în prețul final plătit de șofer.

Cazul Serbiei, unde încărcarea este gratuită, arată că Tesla știe să fie flexibilă atunci când vrea să stimuleze o piață. România, însă, a depășit faza de „promovare” și a intrat direct în cea de monetizare , fără a beneficia de avantajele unei piețe însă mature.

Problema nu este doar prețul de 0,43 euro/kWh. Problema este mesajul pe care îl transmite, că România este o piață care poate fi taxată mai mult, pentru că nu are suficientă masă critică pentru a conta. Atât cât numărul de mașini electrice rămâne relativ mic, iar infrastructura alternativă nu se dezvoltă agresiv, acest mesaj nu se va schimba. Prețurile nu vor scădea din bunăvoință. Vor scădea doar atunci când stațiile vor fi pline, concurența va fi reală și utilizatorul român va avea, în sfârșit, de ales.